Social

Vin americanii!

Consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Statelor Unite ale Americii, Stephen Hadley, a anuntat ca amplasarea bazelor militare americane pe teritoriul Romaniei este doar o chestiune de timp si a asigurat ca alianta dintre SUA si Romania este foarte puternica.





Stephen Hadley a spus ieri, la intalnirea cu presedintele Traian Basescu, ca oficialii americani vor sa amplaseze cat mai repede bazele militare in Romania. El a asigurat ca negocierile s-au incheiat si ca semnarea acordului este acum doar o problema de timp. "Dupa cum stiti, Statele Unite si Romania discuta de multa vreme pe aceasta tema si trebuie sa spun ca au fost progrese in acest sens. Acum se pune problema definitivarii acordului si semnarii acestuia. Acordul prevede accesul la facilitati pentru a inlesni colaborarea dintre fortele armate americane si cele romane si asteptam cu nerabdare incheierea acestui acord cat mai repede", a spus secretarul american pe probleme de securitate.

La conferinta de presa care a urmat intalnirii de la Palatul Victoria, presedintele Traian Basescu a vorbit despre locatiile bazelor militare americane. "Cred ca cereti prea multe detalii, dar va puteti imagina zona Babadag , Constanta si chiar Fetesti . Practic, negocierile sunt terminate intre cele doua echipe. Acordul este pentru o ultima revizuire la Departamentul de stat si la Ministerul roman de Externe si speram ca doar mici detalii sa mai fie de discutate in continuare, si semnarea acordului este mai mult o chestiune administrativa", a confirmat Basescu. Presedintele a mai vorbit despre o posibila vizita in Romania a unui oficial american, dar nu a precizat despre cine este vorba, spunand ca reprezentantul SUA va fi stabilit de catre guvernul american.

In ceea ce priveste relatia dintre Statele Unite si Romania, Hadley a spus ca Romania este un bun prieten si aliat si a considerat ca intalnirea pe care a avut-o cu presedintele Traian Basescu a fost constructiva. "Suntem aici deoarece consideram ca relatiiile dintre SUA si Romania sunt relatii importante si ca avem o alianta foarte puternica. Am discutat despre cateva subiecte importante, in special despre modul in care putem asigura democratia in Balcani si in zona Marii Negre. Asadar, a fost o vizita foarte folositoare si utila", a sublinat Hadley.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea