Preotul Gheorghe Bud, parohul bisericii ortodoxe din localitatea bihoreana Beznea, si doctorul Gheorghe Oros, directorul Spitalului de Psihiatrie Oradea, ajutati de organizatia umanitara "White Cross" din Anglia, au pus, in vara anului 1996, bazele primei case de tip familial in comuna Bratca. Asezamantul a primit numele de "Casa fericita" si acolo si-au gasit un rost sase copii cu nevoi speciale (CES - cerinte educative speciale), trei fete si tot atatia baieti, adusi de la Spitalul din Cadea. Atunci lua fiinta, de fapt, prima casa de tip familial din judetul Bihor, data in folosinta pentru copiii cu nevoi speciale. In timp, pentru ca acest tip de locuinta s-a dovedit a fi extrem de eficient, s-au mai infiintat astfel de asezaminte. Astfel, de atunci au mai fost achizitionate sau construite din temelii patru asemenea case, fiecare avand doua sau trei dormitoare, o sufragerie, bucatarie si grup sanitar. Costurile unei astfel de locuinte au ajuns si la 16.000 de euro la acea vreme, daca tinem cont de faptul ca ele au fost complet utilate, de la mobilier si pana la aragaz, televizoare si chiar cuptoare cu microunde. In cele cinci case sunt cazati in acest moment 31 de tineri cu varste cuprinse intre 10 si 25 de ani. Toti asistatii de acolo provin de la spitalele sau casele de copii din Remeti, Bratca sau Cadea, iar costurile lunare pentru intretinere si plata salariilor celor aproape 30 de angajati, dintre care 20 de mame sociale, se situeaza undeva in jurul sumei de 170 milioane de lei, bani proveniti exclusiv de la organizatia umanitara "Withe Cross". Din anul 2000, institutia si-a deschis si o filiala in Romania, astfel ca statul roman nu contribuie in nici un fel la intretinerea acestor locuinte sociale .
Un singur copil urmeaza cursurile unei scoli normale
In casa nr. 1, "Casa fericirii", situata pe o culme de deal din comuna Bratca, din cei sase asistati, numai Lucian, in varsta de 10 ani, merge la scoala. De altfel, el este singurul dintre cei 31 de copii cazati in cele cinci case de tip familial care se straduieste, atat cat se poate, sa urmeze cursurile clasei a III-a, la scoala cu clasele I-VIII din Bratca. In plus, el se scoala in fiecare dimineata la ora 7.00, ii ajuta pe colegii lui de locuinta, mai mari, la treburile gospodaresti si abia dupa aceea se duce la cursuri. Mai mult, invatatoarea are doar cuvinte de lauda pentru Lucian, despre care spune ca este foarte silitor si de fiecare data vine cu temele facute si ca, in general, se descurca destul de bine comparativ cu elevii sanatosi. "Lucian este un copil foarte ascultator si ordonat. In fiecare zi, de luni pana vineri, dupa masa de pranz, se apuca sa-si faca temele primite la scoala, chiar daca colegii lui mai mari il tot necajesc ca degeaba se duce la scoala, ca tot nu va invata nimic. Ajutat si de invatatoarea Maria Pali, care vine voluntar, de luni pana joi, cate doua ore, el isi face cu placere temele, ba chiar face si probleme suplimentare la matematica", ne spune Florica Cacuci, administratorul casei si una dintre cele patru mame sociale care lucreaza acolo pentru ca acesti copii sa fie in permanenta supravegheati. In "Casa fericirii", nici fetele nu stau degeaba, chiar daca nu merg la scoala. Ele sunt ajutate, ca si ceilalti doi baieti, cateva ore pe zi, de luni pana joi, de invatatoare pentru a deprinde gustul lecturii, pe masura capacitatilor intelectuale. De asemenea, ele iau si lectii de socotit, macar in limite rezonabile. Cand nu invata, fetele cos si tricoteaza fel de fel de obiecte, iar baietii se ocupa de mica lor ferma de animale sau de terenul agricol, pentru ca fiecare imobil a fost prevazut si cu cate doua hectare de pamant. Chiar daca persoanele care locuiesc acolo au nevoie de ingrijiri speciale, ajutate de personalul de specialitate, ele incearca sa duca o viata cat mai normala. Astfel, una dintre fete, Ana, in varsta de 20 de ani, este "indragostita" lulea de Gusti, un baiat care este chiriasul Casei nr. 4 "David" si nu se fereste sa spuna asta.
"La anul ne logodim, iar peste trei ani facem nunta"
Gusti este cel mai vechi chirias, dintre cei 31 de tineri cu probleme CES de care Fundatia de Caritate "Delureni", adica filiala din Romania a organizatiei se ingrijeste sa nu le lipseasca nimic. Casa nr. 4 sau "David", situata in localitatea Balnaca, a fost data in folosinta in vara anului 2000. Inca de la inceput, in aceasta casa au fost cazati trei baieti si patru fete, cu varste cuprinse intre 16 si 25 de ani. De atunci si pana acum, cei cinci tineri asistati se bucura cate doua ore pe zi de prezenta prof. Alina Gavras, de la scoala cu clasele I-VIII din Suncuius, profesoara care, voluntar, incearca sa-i invete primele notiuni de scriere si socoteli elementare, chiar si probleme simple si practice de matematica. "In zilele in care vin aici de placere facem impreuna de toate, de la scriere la compuneri usoare, iar la matematica exercitii usoare si probleme de matematica, gen cumparaturi de la magazin. Nivelul lor de cunostinte, cu tolerantele de rigoare, dupa aproape doi ani de "scoala", sunt deja la nivelul unui elev de clasa a II-a sau chiar a III-a. Pe zi ce trece, am satisfactia ca fac unele progrese, chiar daca, de multe ori, uita ce am invatat cu o zi inainte. Dar eu, una, sunt destul de multumita de progresele facute, mai ales de Gusti, care este foarte preocupat sa cunoasca cat mai multe, ca doar are de gand sa se casatoreasca cat mai repede posibil", ne spune prof. Alina Gavras. De cum am pasit pragul casei "David", toti locatarii ne-au intampinat cu deosebita caldura, fiind bucurosi ca cineva din exterior se intereseaza de ei si ca vom asista la o "ora de matematica". Cel mai vorbaret dintre ei s-a dovedit a fi Gusti, care, imediat dupa ce a terminat ora de matematica, a tinut sa ne invite la logodna lui de anul viitor, ba chiar si la nunta. "La anul voi face logodna cu Ana de la Casa nr. 1, iar daca voi strange destui bani, peste trei ani vom face si nunta. Am ales deja si un nas, care va fi Anamaria (Anamaria Bud, directorul executiv al Fundatiei de Caritate "Delureni"), cea care se ingrijeste zilnic de noi pentru a nu duce lipsa de nimic." El ne-a povestit si faptul ca "in fiecare duminica, cant la biserica, sunt pe post de cantor, de unde mai primesc ceva bani. Nu multi, dar eu sunt multumit ca pot strange banuti pentru a putea face nunta si, eventual, sa-mi fac o casa cu sprijinul celor din Anglia, unde in aceasta vara am si fost in vizita. Prietena mea Ana abia asteapta sa ne logodim, pentru a sti toata lumea ca noi doi ne iubim foarte mult. Eu ii scriu in fiecare saptamana cate o scrisoare, iar din cand in cand, atunci cand ma duce pe mine sau o aduce pe Ana cu masina doamna Anamaria, de la o casa la alta, mai stam de vorba si ne facem planuri de viitor", ne-a marturisit Gusti.
"Eu vad noaptea in vis aceste desene, iar de multe ori si ziua"
Cea de-a doua casa de tip familial data in folosinta in 1998 a fost botezata "Casa Trandafir". Si aici locuiesc trei fete si trei baieti, din care cinci sunt majori. Si aici, ca la celelalte case, vine de patru ori pe saptamana, cate doua ore, o alta invatatoare. Dintre cei sase tineri, unul iese in evidenta prin modalitatea de a-si exprima trairile interne, pe care el le interpreteaza ca un semn transmis de cineva. Nu stie inca de cine anume, dar promite ca intr-o buna zi va afla cine este "personajul" care ii trimite in timpul somnului si chiar ziua modelele de desene color pe care le reproduce apoi pe colile albe. Tanarul Cristi Cerbu, caci despre le este vorba, are 24 de ani, si este "pensionarul" casei pentru ca se afla acolo inca de la darea ei in folosinta. "Aproape in fiecare noapte mi se arata in vis fel de fel de desene, majoritatea colorate, iar unele mai mult in negru. Nu stiu cine mi le arata, dar voi afla cine mi le trimite, pentru ca as vrea sa discut cu el. Dimineata cand ma scol, dupa ce particip alaturi de colegii mei la treburile gospodaresti (da de mancare la vaci, porci si gaini - n.r.) si dupa ce iau masa, ma apuc sa desenez pe coli de desen tot ce mi-a aparut in somn. Sunt si situatii cand unele desene imi apar ziua. Acelea sunt cele mai reusite, deoarece le desenez imediat. Am pana acum 279 de desene, toate stranse intr-un dosar de care am mare grija sa nu pateasca ceva. Au fost si unele desene care nu mi-au placut si pe care le-am rupt deoarece erau foarte urate. Atunci cand incep sa desenez, ma ajuta foarte mult mama Livia Caba (administratorul casei - n.r.), care ma incurajeaza sa continuu pana termin desenul. Tot mama Livia ne duce in fiecare duminica la biserica la Slujba si la Sfanta Liturghie, spusa foarte frumos de preot si cantata de cantori", spune Cristi.
Peter, "ingerul pazitor"
Cea mai spectaculoasa poveste o are insa Casa "Sfantul Petru", data in folosinta in anul 2002, unde astazi sunt adapostiti tot sase tineri. Anamaria Bud, director executiv al Fundatiei de Caritate "Delureni", ne-a povestit ca acest asezamant a fost ridicat cu ajutorul unui tanar de 18 ani din Anglia, care a fost diagnosticat cu cancer la gat. Dupa ce acesta a aflat ca nu mai are de trait decat cateva luni, s-a apucat sa stranga bani de pe unde a putut, si-a vandut si multe din lucrurile lui personale, ajutat si de parinti, rude si cunostinte, a adunat in final 10.000 de lire sterline. "A venit in aceeasi toamna pe meleagurile noastre si a cumparat cu o parte din bani un lot de pamant in suprafata de doua hectare, iar cu restul a platit pentru a construi aceasta minunata casa. Trebuie sa mai spun ca Peter, asa se numeste tanarul, mai fusese impreuna, chiar in primavara acelui an, cu cei de la Organizatia "Crucea Alba" din Anglia, timp in care a avut posibilitatea sa cunoasca situatia reala a unor copii romani , mai ales a celor cu probleme speciale. In numai un an, casa a fost construita, iar in vara anului 2002 a fost data in folosinta cu toate cele necesare unei locuinte decente", povesteste Anamaria Bud. In semn de recunostinta, la ceremonia de sfintire, casa a fost denumita dupa numele sau.
