Pe 14 februarie 1989 ayatollahul Ruhholah Khomeini emitea prin intermediul radioului iranian urmatorul mesaj: “Ii informez pe toti bravii musulmani din lume ca autorul cartii « Versetele Satanice » si toti cei care se vor implica in publicarea ei, constienti fiind de continutul acesteia, sunt condamnati la moarte”. Ca urmare, Hitoshi Igarashi, traducatorul cartii in japoneza, este injunghiat mortal, alti traducatori sunt grav raniti, iar victimele protestelor anti-Rushdie (autorul romanului) se numara cu zecile. In preajma targului de toamna “Gaudeamus”, “Versetele Satanice” va aparea si in Romania, la editura Polirom. Exista oare posibilitatea ca ea sa devina, ca in alte parti, o “carte-bomba” intr-un sens tulburator de exact? Traducatorul cartii, pe care il vom numi in continuare “Cactus”, crede ca nu: “Cred ca avem un alt context si, in plus, Romania nu mi se pare a fi un focar de fundamentalism islamic”. “Cactus” se considera o persoana in general curajoasa, “numai sa nu ma pui sa ma urc in lift sau sa iau metroul”. Cazul Rushdie “Versetele Satanice” este cel de-al patrulea roman al lui Salman Rushdie si a fost publicat in 1988 in Anglia. Titlul cartii trimite la “versetele satanice”, o serie de presupuse interpolari in textul Coranului, interpolari care sunt insa contestate de musulmani. Romanul lui Rushdie a fost catalogat drept blasfemiator si interzis pentru prima data in India. La scurt timp, ayatollahul Ruhollah Khomeini, conducatorul suprem al Iranului, a emis o fatwa prin care cerea uciderea lui Rushdie, actiune care devine datoria fiecarui musulman. Asa a inceput ceea ce traducatorul in romana al “Versetelor…” numeste “una dintre cele mai mari si mai nefericite neintelegeri culturale din ultimele decenii”. Toata luna decembrie ‘88, musulmani din Anglia au “organizat” incendieri publice ale cartii si editurii Penguin Books i s-a cerut sa-si ceara scuze si sa retraga romanul de pe piata, distrugind toate copiile. Ca urmare a fatwei, Rushdie intra-n programul de protectie oferit de guvernul britanic, care intrerupe pe 7 martie 1989 orice relatie diplomatica cu Iranul. Pana in acel moment se inregistrasera 19 morti si 160 de raniti in timpul unor manifestatii impotriva lui Rushdie in India si Pakistan. Fatwa continua, in timp ce “Versetele…” apar in Romania Editura Polirom a publicat pana acum toate titlurile lui Rushdie, in afara de “Furie”, aparuta la Humanitas. Bogdan Alexandru Stanescu, directorul editorial al Polirom, crede ca “Versetele…” au fost lasate la urma “pentru ca probabil le era frica, dar intre timp lucrurile s-au mai calmat, sper ca musulmanii de aici au deja alte probleme decat o carte.” Pe acelasi ton relaxat, “Cactus” marturiseste ca stie deja de vizita unor tineri arabi la standul Polirom de la targul Gaudeamus din toamna trecuta. Pe un ton extrem de amabil, acestia s-au interesat “cine este traducatorul cartii”. Desi traducatorul editiei maghiare din 2004 a preferat sa ramana anonim, “Cactus” mi-a spus ca probabil isi va semna traducerea: “Cantarind toate aspectele, mi se pare cea mai onesta si mai rezonabila varianta”. Aici trebuie spus ca, desi Khomeini a murit in 1989, ocazie cu care Rushdie si-a reafirmat respectul pentru Islam, fatwa continua si a fost reafirmata atat de ayatollahul Ali Khamenei, cat si de agentia de stiri oficiala a Iranului. Cat de jignitoare sunt pasajele jignitoare? Traducatorul in romana are o opinie destul de ferma pe acest subiect: “E greu de raspuns fara a jigni din nou, probabil. Noua (europenilor -n.m.) nu ni s-ar parea jignitoare, ne-ar interesa (sau irita) jocurile intertextuale, indrazneala postmoderna din roman etc. Acesta e insa un raspuns din afara Islamului si probabil usor de desconsiderat pe motiv ca n-ai cum sa intelegi toate implicatiile daca nu privesti din interior. Insa, dincolo de nivelul la care cineva intelege sau nu o carte si substratul ei, ramane chestiunea libertatii de expresie. Precum si aceea ca avem, in fond, de-a face cu o fictiune”. Bogdan Stanescu pare sa vada lucrurile cam la fel, desi e mai concis: “E vorba de o carte buna, greu de tradus, mai departe, cu Dumnezeu inainte!” O problema ar fi ca despre “Versete…“ aproape ca nu se mai discuta in termenii de bun/rau, de la provocarea intregului scandal. “Cactus” o vede ca “o carte foarte amuzanta si foarte inteligent scrisa. Care are si doza de seriozitate (sau tristete) aferenta unui text ce descrie conditia imigrantului.” Istorie neagra Iulie 1991: Hitoshi Igarashi, traducatorul “Versetelor… “ in japoneza, este injunghiat mortal. In acelasi an, Ettore Capriolo, traducatorul in italiana, este ranit grav. 2 iulie 1993: 37 de oameni mor in hotelul Sivas din Turcia, dupa ce acesta este incendiat de localnici in semn de protest fata de Aziz Nesin, traducatorul cartii in turca. William Nygaard, directorul editurii care a publicat “Versetele…” in norvegiana, este ranit grav prin impuscare. Martie 2004: la 16 ani de la aparitia cartii, traducatorul in limba maghiara prefera sa ramana anonim. Mai mult decat atat, special pentru aparitia cartii, este infiintata editura “Konzorcium”, al carei patron nu era cunoscut. Un purtator de cuvant al editurii declara: “Am decis sa ramanem ascunsi, in anonimat, pentru a evita eventualele atacuri asupra editurii si a personalului sau”. Pana atunci, toate romanele lui Rushdie aparusera la cunoscuta editura “Europa”. Punctul sensibil Titlul romanului, “Versetele Satanice”, constituie o trimitere directa la o problema foarte delicata pentru musulmani. Este vorba despre controversata teorie a unor interpolari “satanice” in textul Coranului. Profetul Mohamed, ca sa-si faca prozeliti intr-o lume politeista, ar fi sustinut ideea existentei altor zei in afara de Allah, pe care apoi a retras-o, afirmand ca a venit de la Satana. Musulmanii contesta puternic posibilitatea unor interpolari in textul sfant al Coranului. Gibreel Fishta, personaj schizofrenic si star la Bollywood in romanul lui Rushdie, are o revelatie privind viata lui Mohamed (Messenger, in roman) in perioada in care acesta emitea “versetele satanice”, care exprimau toleranta fata de zeii preislamici.