Stalin vegheaza la Teatrul German din Timisoara. In spectacolul regizorului alexander hausvater „ne-am mincat unii pe altii“ sint vorbele care definesc relatiile dintre oamenii obligati sa traiasca sau sa munceasca impreuna. Uitati de nemti, 7 prizonieri rusi stau inchisi intr-o temnita, goi, fara mincare si fara bautura, timp de 60 de zile. Se revolta, rabda, urla si in cele din urma organizeaza o loterie: asa se stabileste in ce ordine vor muri si vor fi „consumati“ de ceilalti. Doi supravietuitori sint judecati de un tribunal sovietic (portretul imens al lui Stalin si afisele de propaganda ale timpului vegheaza) pentru actele de canibalism comise in timpul acelei detentii. Acuzatul povesteste succesiunea intimplarilor, evolutia de la conditia initiala la cea finala. In jurul lui, echipa Teatrului German de Stat Timisoara organizeaza sugestia acestui spatiu sinistru. Doar un mare talent actoricesc permite transformarea in spectacol de teatru a unei povesti care ar trebui sa ramina in arhivele criminale. Maiorul Vukhov, actorul Georg Peetz, povestitorul ii „arata“ pe rind pe cei ucisi: printr-un gest, printr-o inclinare a capului, printr-o privire piezisa, printr-o ingenunchere, cei cinci prizonieri morti in conditii atroce redevin persoane cu trasaturi de caracter si cu visuri si nu doar suma muschilor, inimii si ficatului. Alaturi de regizor, Vukhov pretinde ca aceasta este normalitatea: eroul ar fi cel care nu abandoneaza, nu sucomba, eroul ar fi supravietuitorul . In final se apeleaza la spectatori: supusi unui intens bombardament al simturilor (muzica tare, oameni in uniforma circulind printre rinduri), ei sint indemnati sa voteze verdictul: nevinovat, crede majoritatea. Chiar asa? Ne mincam unii pe altii si cel care i-a mincat pe toti este eroul? Personal, refuz sa stau in picioare in fata tabloului lui Stalin, „erou intre eroi“.