Social

Unde isi petrec vacanta bogatii Romaniei

Mii de romani nu ezita sa cheltuiasca si peste 10.000 de euro pentru un concediu in cele mai exotice locuri din lume. Maldive, Seycheles, Bora-Bora, Hawaii, Caraibe, Antigua sau Elunda. Croaziere pe hoteluri plutitoare cu o "salba de stele", care acosteaza prin cele mai frumoase locuri ale lumii. Destinatii care pentru multi dintre noi raman doar un vis de vacanta. Insa pentru romanii cu bani ele au devenit realitate. Piata autohtona a produselor turistice de lux creste de la an la an, pentru 2007 fiind consemnata o majorare a numarului de clienti de circa 35% fata de anul trecut. Ce cauta miile de romani care-si permit sa cheltuiasca sume in euro, cu multe zerouri, pentru un concediu? In primul rand, liniste si relaxare. "Nu exista destinatii exotice care sa nu fi fost descoprite de romani", declara Ion Antonescu, presedintele Marshall Turism. Si oferta de petrecere a unui concediu de vis abunda de tot felul de insule, fiecare cu mii de atoli, croaziere de lux, raiul pe pamant. Cele mai cautate destinatii pentru o lux raman tot zonele exotice: Mauritius, Seychelles, Hawaii, Caraibe, Antigua. Aici, turistii gasesc locurile cat mai izolate la care au visat, cu plaje pustii, si se cazeaza in bungalow-uri de cinci stele situate deasupra apei. Urmeaza croazierele pe vase de lux, adevarate orase plutitoare, unde turistul traieste o saptamana de vis, intr-o atmosfera desprinsa din filme. Tot in categoria lux pot fi incadrate si hotelurile de 5* deluxe din zone mai apropiate, cum ar fi Sardinia sau Tenerife. Oricum, a petrece vacanta in astfel de locatii reprezinta un privilegiu la care putini au acces. La Kempinski Palace cea mai ieftina camera, 600 de euro "Piata de lux in Romania este foarte putin dezvoltata. Din numarul total de turisti, circa 1% aleg produse de lux, si aici ma refer la pachete de cel putin 2.500 euro de persoana. Un cuplu plateste astfel in jur de 5.000 de euro pentru o saptamana doar pentru pachetul de cazare cu mic dejun, daca se adauga si celelalte cheltuieli se ajunge cam la 10.000 de euro", spune Mircea Vladu, manager al agentiei Prestige Tours. Dar exista destinatii unde o saptamana cu tot "tacamul" - spa, masaj, tratamente de impachetari cu alge - costa cat contravaloarea unei masini. Sunt romani care au fost, de exemplu, la Kempinski Emirates Palace, cel mai scump hotel din lume la ora actuala, care l-a detronat pe celebrul Burj al Arab, unde cea mai ieftina camera costa 600 euro/noapte, doar cu micul dejun inclus. Daca mai adaugam si transportul (in jur de 1.000 de euro/persoana), plus celelalte mese, se ajunge la o suma consistenta. "Ca volum de vanzari, Maldive este cea mai cautata destinatie exotica a agentiei noastre, atat datorita pretului, cat si faptului ca ofera senzatia cea mai pregnanta de abandon pe o insulita in mijlocul oceanului, pe atolii de cateva sute de metri patrati. Principala atractie la aceste vacante sunt sedintele de diving in zonele unde coralii si pestii exotici abunda", declara Aurelian Bratosin, manager Butterfly Tourism. Clientii cu bani vor pe atoli Standardul a ceea ce inseamna lux a evoluat rapid in timp pentru unii dintre conationalii nostri. "Acum cinci-sase ani, nimeni nu mergea la all-inclusive, acum 80% din pachetele pe care le vindem sunt in acest sistem. Oricum, clientii care au bani nu se mai multumesc cu hoteluri de cinci stele in Turcia, ci vor sa-si petreaca vacanta in Maldive, Mauritius sau Bora-Bora", spune Antonescu. Odata cu pretentiile si nivelul sumei alocate pentru vacanta de vara, creste si numarul de clienti. "Numarul turistilor care aleg destinatii scumpe a crescut in acest an cu 35% fata de cel inregistrat anul 2006. Cea mai solicitata destinatie este Bora-Bora", declara Jeni Costea, manager general al Ultramarine Travel . Mult mai putini au norocul sa ajunga insa aici, principalul impediment fiind legat nu de pretul pachetului, ci de obtinerea vizei pentru Statele Unite. Bungalow-urile cocotate pe piloni infipti in atoli, izolate de lume, care nu au niciun mijloc de comunicare cu restul mapamondului, sunt si cele mai preferate de clientii de top. Motivul? Acestia nu cauta vacantele active, ci momentele de relaxare, linistea dupa un an de munca. Si posibilitatile de relaxare, astfel incat sunt la mare cautare resorturile luxoase, care ofera posibilitatea unor tratamente diferite. "Cei care vin la noi la agentie vor, in primul rand, cazare de foarte buna calitate, pentru a se odihni. Se intereseaza si daca pot face diferite activitati, dar le lasa pe planul secund, numai pentru momentele in care au chef sa le faca", mai spune oficialul Ultramarine Travel. "Foarte multi oameni de afaceri ne spun ca vor un loc unde sa se relaxeze si sa nu-i deranjeze nimeni. Acestia vor, in general, insule si hoteluri de cinci stele, cu baze de tratament", ne mai spune Ion Antonescu. In ultimii ani, oferta de croa­ziere de lux atrage din ce in ce mai multi romani, prin calitatea serviciilor. Adriana Goicea, manager Prompt Service, ne descrie atmosfera de pe vasele de croaziera de lux: "Lifturi de sticla il duc pe turist de la primul nivel pana la ultimul, permitandu-i acestuia sa vada un lux orbitor: promenada cu magazine de bijuterii, ceasuri, haine de firma si cafenelele cochete, teatrul, cinematograful, cazinoul, patinoarul (doar trei vase au patinoar). La ultimul nivel al vasului, situat de obicei la etajul 14, exista cateva piscine, un centru spa, unul de infrumusetare si sala de forta. De altfel, o familie de romani a stabilit recordul la vanzarile de bijuterii pe vasul Navigator of the Seas, cumparand cel mai mare rubin - de 10.000 de dolari". Cat costa o vacanta de lux ? Mauritius Hotel Oberoi 6* - Leading hotel of the world - luxus pool villa - 11.863 de euro Maldive Hotel One & Only 6* - beach villa cu piscina proprie – 4.526 de euro Seychelles Constance Lemuria Resort 5* - senior suite – 6.075 de euro Pachetele cuprind: - avion - transfer cu feribot - cazare cu demipensiunen Mauritius Hotel Oberoi 6* - Leading hotel of the world - luxus pool villa - 11.863 de euro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea