Social

Un weekend plin de vedete la "Enescu"

Fest
ivalul si-a inceput turul de forta, iar sfirsitul de saptamina va aduce nume mari precum José Cura, Pinchas Zukerman, Boris Berezovski sau Fabio Biondi. Dupa cinci zile dedicate muzicii contemporane romanesti, festivalul isi etaleaza personalitatile din strainatate, iar primul sfirsit de saptamina de la „Enescu“ aduce nu mai putin de sase concerte care promit sa-i tina ocupati pe amatorii de muzica clasica din Capitala. Cele trei concerte programate simbata la numai o ora diferenta i-au facut pe multi sa suspine probabil, vazindu-se nevoiti sa aleaga intre muzica de camera , opera si lucrari pentru pian si orchestra. Seara de 8 septembrie se va deschide la Sala Palatului, la ora 17.00, cu ansamblul de camera al celebrului violonist israelian Pinchas Zukerman, care va concerta alaturi de sotia sa, violoncelista Amanda Forsyth, violonista Jessica Linnebach si alaturi de violistii Jethro Marks si Ashan Pillai. Cvintetul Zukerman Chamber Players va interpreta la Ateneul Roman, pe linga trioul de coarde „Aubade“ al lui George Enescu, doua lucrari cu care s-a bucurat de un enorm succes in timpul turneelor de anul trecut: Cvintetul cu doua viole in mi bemol major, de Dvorák, si Cvintetul cu doua viole in do minor, de Mozart. De altfel, se asteapta ca ansamblul lui Zukerman sa lanseze anul acesta un CD cu interpretarea unor cvintete de Mozart si Dvorák, printre care si cele pe care le va cinta la Bucuresti. Iubitorii de opera vor lua cu asalt probabil sala destul de mica a Operei Nationale, unde va avea loc o reprezentatie speciala din „Carmen“, de Bizet, cu celebrul tenor José Cura in rolul lui Don José, alaturi de mezzo-soprana israeliana Hadar Halévy (Carmen), soprana romana Nicoleta Ardelean (care de altfel si-a si facut debutul international cu rolul Michaelei, la Opera du Rhin din Strasbourg) si alaturi de baritonul Stefan Ignat (Escamillo). Tenorul argentinian de 45 de ani si-a cistigat o solida reputatie internationala prin interpretarile intense si originale, fiind primul artist care a cintat si a dirijat in acelasi timp, atit in perioada concertelor, cit si a inregistrarilor. Unul dintre momentele-cheie ale carierei sale a fost acum zece ani, cind a debutat in rolul lui Othello de Verdi, la Torino, intr-un spectacol preluat in direct de televiziunea italiana. Cu o orchestra condusa de renumitul dirijor Claudio Abbado, Cura a triumfat cu o interpretare originala, care a cucerit atit publicul, cit si criticii si care i-a asigurat tenorului contracte pentru opera lui Verdi in marile capitale ale lumii, printre care Londra, Madrid, Paris, Viena, Tokyo sau Buenos Aires. Temperamental si carismatic, argentinianul va veni la Bucuresti cu un rol in care a debutat acum 11 ani, adesea spunindu-se ca, in cel al lui Don José, Cura ofera una dintre cele mai puternice interpretari ale personajului lui Bizet. In acelasi timp cu spectacolul de la Opera se va desfasura si mult asteptatul concert al lui Boris Berezovski la Sala Palatului, incepind de la ora 19.30. Celebrul pianist rus va evolua alaturi de Filarmonica din Oslo, sub bagheta maestrului Jukka Pekka Saraste, in program figurind Concertul pentru pian si orchestra in la minor de Edvard Grieg , „Act“, de Rolf Wallin, si Suita „Lemminkainen“, de Sibelius. Pianistul de 38 de ani si-a facut debutul in 1988, la Londra, fiind imediat declarat o tinara speranta si un virtuoz de exceptie, opinii ce aveau sa fie confirmate prin cistigarea medaliei de aur, in 1990, la Concursul „Ceaikovski“, una dintre cele mai prestigioase competitii internationale de muzica clasica. Seara de simbata se va incheia cu un concert la Ateneul Roman, incepind de la ora 22.30, sustinut de ansamblul Europa Galante, fondat de cunoscutul violonist italian Fabio Biondi. Acesta va si dirija concertul de pe 8 septembrie, care este, de altfel, cel de-al doilea al grupului la aceasta editie a Festivalului „George Enescu“. Muzicienii de la Europa Galante s-au facut remarcati pe importante scene din toata lumea, printre care Scala din Milano , Royal Albert Hall din Londra sau Suntory Hall din Tokyo. Publicul bucurestean se va putea intilni din nou cu Filarmonica din Oslo duminica seara, la Sala Palatului, incepind de la ora 19.30. Sub bagheta aceluiasi Jukka Pekka Saraste, muzicienii norvegieni vor interpreta „Foc de artificii“ al lui Stravinski, Suita a III-a pentru orchestra in re major de Enescu, Suita „Printul cioplit in lemn“ de Béla Bartók si „Valsul“ lui Ravel. Ultimul concert al sfirsitului de saptamina va fi cel sustinut, de la ora 22.30, pe scena Ateneului, de catre Orchestra de camera a Filarmonicii „George Enescu“, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, in program aflindu-se „Arta fugii“, de Bach, cu o orchestratie de Erich Bergel. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-09-07
  •  

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Cum iti gasesti un job pe timp de criza?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.