Social

Un sfert din populatia globului are alergie la pisici

Apro
ape 25% din populatie are reactii alergice la pisci au avertizat specialistii, dupa ce au efectuat un studiu asupra a 2.000 de voluntari din Europa si au descoperit ca parul acestor animale se inscrie intre cei mai comuni agenti alergeni , potrivit The Guardian. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca expunerea limitata la parul pisicii, agraveaza chiar si simptomele de astm ale persoanelor sensibile la alergeni foarte comuni, cum este praful, fanul si acarienii. "Daca vrei sa iti iei un animal de companie , iar pisica reprezinta una dintre optiuni, ar fi cazul sa te mai gandesti", a spus Susan Chinn, conducatoarea studiului de la Imperial College London. Studiul condus de dr. Chinn a presupus colectarea unor mostre de praf din 1.884 de case de locuit, din 20 de areale diferite ale Europei, pe care le-a analizat din punctul de vedere al alergenilor continuti. Testele efectuate asupra unor voluntari care au fost alesi astfel incat sa fie reprezentativi pentru populatia generala , au aratat ca unul din patru avea functia plamanilor incetinita la mostrele de praf care aveau par de pisica . "A fost o descoperire la care nu ne asteptam", a spus dr. Chinn. "Studiul nostru releva ca indivizii alergici, pot avea raspunsuri de tip astmatic la expunerea la parul de pisica, chiar daca testele de sange arata ca nu sunt alergici la pisici", a spus Chin. In consecinta, specialistii recomanda expunerea cat mai redusa la parul de pisica, mai ales in cazul persoanelor care prezinta deja alergii la alti alergeni.
  •   2007-07-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila:  Condu-ti tu cariera, nu lasa cariera sa te conduca!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Campanie pentru cariera ei: Urmeaza-ti visul!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii