Anul acesta se împlineşte un secol de la răscoala ţărănească din 1907. Izbucnită în satul Flămanzi, revolta s-a extins în toată Moldova, numeroase proprietăţi ale moşierilor de atunci fiind distruse de furia ţăranilor. La originea tulburărilor sociale de atunci a stat situaţia extrem de grea a celor care munceau pămantul, precum şi modul nedrept în care se încheiau învoielile agricole dintre moşieri sau arenda şi şi muncitorii agricoli. Scanteia revoltei s-a aprins în satul Flămanzi, din Moldova, la începutul anului 1907, pe pămanturile unui arenda ş, Mochi Fischer. Acesta a refuzat să semneze învoielile agricole cu ţăranii săi, care, de teamă să nu rămană fără loc de muncă, s-au revoltat. Familia austro-evreiască Fischer arenda la acea vreme cam 75% din pămantul arabil din trei judeţe din Moldova. Revolta ţăranilor s-a extins cu repeziciune. Au fost cuprinse judeţele Iaşi, Suceava, Vaslui, Fălciu, Tecuci, Neamţ şi Bacău. Mai multe proprietăţi au fost distruse şi numeroşi arendaşi, care nici nu erau de etnie romană, au fost răniţi sau chiar ucişi. În faţa acestei situaţii, guvernul conservator abdică, iar conducerea revine guvernului liberal, care, la 18 martie, instituie starea de urgenţă şi mobilizare generală. Încep recrutările şi armata romană primeşte ordin să deschidă focul împotriva ţăranilor. Bilanţul morţilor nu se cunoaşte cu exactitate pentru că toate documentele referitoare la aceste evenimente au fost distruse din ordinul regelui Carol I , însă istoricii estimează că ar fi fost vorba de aproximativ 11 mii de victime şi peste 10 mii de arestaţi.