La 25 de ani de la moartea sa, Philip K. Dick este mai in voga ca niciodata: povestirile si romanele au fost nu numai traduse in toate limbile pamintului, dar si ecranizate in productii cinematografice de mare succes. Sintagma „literatura de anticipatie“ isi gaseste in cele 36 de romane ale lui Philip K. Dick una dintre cele mai solide justificari. Si-a publicat primul text in 1952, ultimul, in 1982, fara a le pune la socoteala pe cele postume. In toata perioada in care a fost activ pe piata literara nu s-a bucurat de prea mare succes editorial, spre deosebire de alti autori de SF, precum Isaac Asimov si Arthur C. Clarke, specialisti ai retetelor de best-seller. Cu toate acestea, in ultimii ani, influenta lui Philip K. Dick asupra felului in care s-au dezvoltat atit literatura, cit si cinematografia science fiction a devenit din ce in ce mai puternica, iar temele pe care le-a intors pe o parte si pe alta in textele sale, din ce in ce mai actuale. Anonimi versus corporatii, lumi contrafacute, subversivitatea mijloacelor de control social, entropie sint citeva dintre obsesiile cu are Philip K. Dick hraneste in continuare science fiction-ul. Sau, dupa cum spune autorul unui articol publicat in revista „Wired“, secretul sau consta in faptul ca „a transformat metafizica intr-un roman politist“. Scriitorul american si-a inceput primul roman, „The Return to Lilliput “, in 1941, cind avea 13 ani, dar nu l-a finalizat. Interesul lui Philip K. Dick pentru SF, dupa cum marturiseste intr-un interviu acordat revistei „The Aquarian“ in 1978, s-a nascut din intimplare: „Cind eram copil, ma interesa foarte tare stiinta, voiam sa ma fac paleontolog. Pina intr-o zi cind am dat intimplator de o revista cu povestiri science fiction“. Pina la terminarea liceului a continuat sa scrie regulat, pentru ca apoi sa se inscrie la Berkley University, unde a studiat filosofia, dar la scurta vreme a renuntat la studii, preferind sa scrie roman dupa roman si sa devina o specie a ceea ce se numeste „autodidact“. Preocuparile filosofice si le-a cultivat masiv, citindu-i pe presocratici, pe Leibniz, Spinoza sau Plotin, din ale caror sisteme de gindire Philip K. Dick a imprumutat o multime de elemente, transpuse ulterior in cartile sale. Desi a fost crescut in spiritul religiei quakerilor, s-a convertit ulterior la Biserica episcopala, fara sa fie insa un credincios practicant. Cu toate acestea, religia a fost unul dintre punctele stabile pentru K. Dick, lucru care l-a determinat sa citeasca majoritatea textelor importante ale crestinismului si gnosticismului. Pe linga filosofie si religie, bolile psihice sint un alt subiect caruia scriitorul i-a acordat foarte multa atentie si foarte multe pagini. Unul dintre posibilele declicuri ale acestui fapt poate fi moartea surorii sale gemene, la cinci saptamini de la nastere, eveniment care l-a afectat puternic, transformindu-se intr-un constant laitmotiv al prozelor sale. Cu timpul, a inceput sa aiba halucinatii, vise recurente, viziuni, din care si-a extras o multime de simboluri pe baza carora si-a construit lumile fictive. Mai tirziu, toate acestea au dat nastere unei forme de paranoia: Philip K. Dick a inceput sa elaboreze teorii despre comploturi ale KGB si FBI (povestirea „ A Scanner Darkly “ ilustreaza un astfel de exemplu), sa sustina ca puterile politice sint, de fapt, manifestari ale unei forte cosmice, numita Black Iron Prison, pe care o asocia cu Imperiul Roman, ba chiar sa gaseasca in politica guvernului Nixon „dovezi“ care confirmau ca „puterea Imperiului nu a luat niciodata sfirsit“. Amfetaminele pe care le consuma constant nu au facut decit sa amplifice aceste convingeri. „Omul din castelul inalt“, cartea care i-a adus Premiul literar „Hugo“, „Ubik“, „Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch“, „Timpul dezarticulat“ sint doar citeva dintre titlurile prin care Philip K. Dick si-a reformulat intrebarea care l-a obsedat constant: ce este real? „Traim intr-o societate in care media, guvernele, marile corporatii, grupurile religioase ne livreaza realitati contrafacute. In scrierile mele ma intreb mereu ce anume este real? Eu nu le pun la indoiala scenariile. Le pun la indoiala puterea“, scrie Philip K. Dick intr-un eseu din 1978, expunind astfel una dintre premisele de la care pornesc majoritatea satirelor sale sociale si politice. Si pentru a-si ilustra cit mai bine ipotezele s-a folosit de unul dintre cele mai potrivite instrumente, literatura lui „ce-ar fi daca...“. Ecranizari Tocmai aceasta imposibilitate „de a pune degetul pe ceea ce este real si pe ceea ce nu este real“, cum spune Paul Verhoeven, regizorul ecranizarii „Total Recall“, ii determina pe realizatorii de filme SF sa porneasca de la cartile sale. „ Minority Report “, celebrul „Blade Runner“ al lui Ridley Scott ( foto din film), inspirat de cartea „Viseaza androizii oi electrice?“, sau „A Scanner Darkly“, cea mai recenta transpunere, sint doar exemplele in care Philip K. Dick este folosit ca sursa de inspiratie directa. In timp ce filme precum „Matrix“, „Truman Show“, „eXistenZ“, „Vanilla Sky“ sau „The Eternal Sunshine of the Spotless Mind “ preiau indirect teme pe care Philip K. Dick le-a impus in science fiction. Dincolo de ecranele de cinema, scenariile sale paranoide au ajuns si in eseurile lui Slavoj Zizek si ale lui Jean Baudrillard, care fac frecvent referire la scriitorul american in discutiile despre simulacre si moduri de constructie a realitatii. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro