Vechiul sistem de adoptie internationala, practicat pina in 2004, a bagat peste un miliard de euro in buzunarele celor care au intermediat plecarea copiilor romani in tari straine. Aproape 30.000 de copii romani au fost adoptati international din 1990 pina la sfirsitul lui 2004, cind a intrat in vigoare noua legislatie privind regimul juridic al adoptiilor, care a pus punct “exporturilor” de copii. Cifra, semnalata de Theodora Bertzi, seful Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA), a fost pentru prima data vehiculata de sociologul Alin Teodorescu, pe baza unui studiu din 2003. “Daca din 1997 pina in 2002, dupa instaurarea moratoriului, au fost facute acte de adoptie internationala pentru 10.000 de copii, cifra de 30.000 nu pare exagerata pentru perioada 1990-2004”, a declarat Bertzi. 30.000 de dolari pentru un copil In plus, spune seful ORA, ONG-urile romanesti erau finantate de familiile din afara ca sa poata primi copii spre adoptie internationala, bani care ar fi trebuit investiti in programe in Romania. Pe linga aceste sume, familiile dadeau ONG-urilor straine, partenere ale celor autohtone, sume cuprinse intre 30.000 si 50.000 de euro, pentru a adopta un copil roman, afirma Bertzi. Un simplu calcul arata ca pentru copiii romani s-a platit in acesti ani minimum un miliard de euro. Diana Nistorescu, director executiv al Federatiei ONG-urilor Active in Protectia Copilului ( FONPC ), spune ca ONG-urile care aveau acesti bani din afara “isi permiteau sa plateasca taxe celor de la Protectia Copilului prin care aveau prioritate la obtinerea autorizatiilor, fiind favorizati”. Ea a adaugat ca “vechiul sistem a fost corupt, de la cel mai inalt nivel pina la ultima maternitate, insa nu a fost nimeni pedepsit”. Bogdan Panait, presedintele Autoritatii pentru Protectia Copilului (ANPDC) spune ca “majoritatea sumelor luate pentru copiii romani ramineau in strainatate, unde erau folosite inclusiv in campaniile electorale ale politicienilor care sustineau adoptiile internationale”. Luati pe semnatura Secretarul de stat ORA explica numarul mare de copii care au mers la o familie straina prin modalitatile foarte simple prin care se faceau adoptiile, dar si prin existenta retelelor de trafic. “Inainte de 1997, adoptia se facea la primaria de comuna. Venea mama copilului, care semna ca isi da copilul spre adoptie, apoi semna si familia adoptatoare de luare in primire. Tranzactia se facea usor, iar copilul ajunsese ca o marfa”, potrivit Theodorei Bertzi. Sistemul de traficare a copiilor, semnalat atit de comunitatea europeana, cit si de reprezentantii ONG-urilor si ai celor care se ocupa de protectia copilului, se afla acum intr-un proces de “adormire”, in asteptarea deblocarii adoptiilor internationale, a adaugat reprezentantul ORA. Nepotism intre ONG-uri si stat Inainte de moratoriul instaurat in 2001, prin care se inchidea provizoriu supapa adoptiior internationale, legislatia romana “facea clar legatura intre copii si bani, care au dus la coruperea sistemului”, spune Bertzi. Ea sustine ca au fost mai multe metode folosite pentru traficul de copii, incalcari clare ale legislatiilor internationale semnate si de Romania. Una dintre acestea a fost crearea unei retele interne, bazate pe nepotism, intre reprezentantii institutiilor statului care aveau in grija copiii si ONG-urile autorizate sa faca adoptii internationale . “Am aflat de sefi, care erau la Biroul de Adoptii, a caror fiica era avocat si lucra la o firma de adoptii. Deci iata cum circula informatia. Sau o directoare de leagan, sau fost leagan, a carei fata avea o fundatie, in legatura cu alta fundatie din afara, tot avocata fata. Ea stia clar unde, care sint copiii, familiile care veneau si ii aduceau acolo. In momentul in care aveau familii care doreau un copil, imediat acesta era facut adoptabil. Astea nu erau in lege incompatibilitati, dar ele existau. De asta nici nu puteau fi pedepsite”, povesteste Bertzi. Mamele, pacalite de stat si de avocati O alta metoda de obtinere a unui copil roman a fost pacalirea sistematica a mamelor, in special dupa 1997. Pe de o parte, avocatii ONG-urilor interesate le convingeau pe mame, de obicei sarace, ca le e mai bine copiilor sa fie crescuti citiva ani de familii bogate din strainatate. In final, mamele semnau un act notarial prin care erau de acord sa-si dea copiii familiilor din strainatate, fara sa stie insa ca despartirea era definitiva, spune Bertzi. Paralel, asistentii sociali incercau sa desparta copilul de mama, iar personalul leaganului unde era plasat copilul nu trecea in registru vizitele rudelor sau ale mamei. Astfel ca, potrivit legii, daca un copil aparea in evidente ca nu a fost vizitat de familia sa timp de mai mult de sase luni, el devenea adoptabil. Inainte de 1997, reteaua de trafic era in maternitati sau sectiile de pediatrie. “Cine avea informatiile? Personalul medical care lucra acolo. Categoric exista o remuneratie pentru treaba asta. E greu de dovedit, pentru ca nici una dintre parti nu ar avea vreun interes sa spuna ca a dat/da sau a luat bani”, spune seful ORA. Theodora Bertzi mai arata ca a inceput sa primeasca plingeri de la mamele pacalite in trecut, care cer acum sa li se dea copiii inapoi, dar autoritatile nu mai pot face nimic pentru acestea. Supapa traficului a fost inchisa Autoritatile romane sustin ca acum, in Romania, nu mai exista cadrul care sa permita un asemenea tip de trafic de copii. “Nu se mai poate face trafic acum. Exista o procedura clara, este legea asta noua care ii leaga de miini”, spune Theodora Bertzi. Parere impartasita si de secretarul de stat Bogdan Panait: “Legea le-a taiat mult din elan. Noi nu am avut semne ca s-ar mai intimpla astfel de lucruri, plus ca fundatiile corupte nu mai au autorizatie sau nu mai au obiect de activitate acum”. Diana Nistorescu de la FONPC spune: “Imi e foarte greu sa cred ca se fura copii din maternitati sau ca exista retele de trafic. Astfel de informatii transpira de obicei, fiind vorba despre sume mari de bani”.