Social

Un consultant bun se gaseste greu

Companiile de comunicare si cele de resurse umane sunt printre cele mai afectate de deficitul de specialisti in acest domeniu. In ultima perioada, cererea de consultanti depaseste cu mult oferta. Asta face ca experienta si calitatile solicitate sa trieze drastic numarul celor care doresc sa-si gaseasca un astfel de job. Dezvoltarea economica atrage o cerere tot mai mare de servicii de consultanta si implicit nevoia de personal pentru astfel de companii. Firmele de recrutare spun ca le este tot mai dificil sa gaseasca un specialist bun. Asta si pentru ca, presate de concurenta, asteptarile angajatorilor sunt si ele tot mai mari. "In experienta noastra de recrutare, am constatat ca firmele de consultanta , aproape indiferent de domeniul in care activeaza, isi gasesc cu greu specialisti de calitate", spune Liviu Constantinescu, Business Development Manager al companiei de consultanta in resurse umane Hart. Cateva domenii in care el a identificat o astfel de situatie sunt companiile de servicii de PR si comunicare, companiile de consultanta in resurse umane, consultanta de brand, project management in constructii, arhitectura ori inginerie. Ce ii trebuie unui consultant Capacitate organizatorica si de munca individuala, orientare spre rezultate, rezistenta la stres, implicare, experienta de lucru cu clientii sunt cateva dintre cerintele comune anunturilor de angajare pentru posturile de consultanti. Aceasta pe langa o experienta de chiar cinci ani intr-o anumita activitate sau chiar tehnologie. "Unii clientii mi-au spus ca se asteapta la o anumita varsta si experienta a oamenilor din consultanta. In strainatate, n-am vazut consultanti sub varsta de 30 - 35 de ani", spune Liliana Tanase, director general la firma de consultanta si recrutare Leads Management. Constantinescu subliniaza faptul ca alaturi de competentele „tehnice", specifice profesiei, consultantul trebuie sa aiba o capacitate de adaptare la noi organizatii, din piete diferite, cu strategii, valori, cultura, proceduri diferite si care intelege ce inseamna un "client service" de calitate, deoarece el este in permanent contact cu beneficiari diversi, cu asteptari variate. Tanase numeste si alte atribute personale care fac diferenta in consultanta: gandire globala, capacitati analitice de exceptie, responsabilitate, etica si morala, adaptabilitate, abilitati de negociere si viziune pe termen lung. "Diferenta dintre un aspirant la titlul de consultant si un consultant este mare si acest lucru se vede nu doar in varsta, ci si in expertiza si experienta de lucru", spune Tanse. Pentru ca este greu ca un candidat sa indeplineasca toate cerintele, solutia pe care a identificat-o Constantinescu este sa "vaneze" acele persoane care au deja competentele mai greu de format sau care necesita un timp indelungat pentru a fi dezvoltate. Incarcarea, stresul si responsabilitatile sunt mai mari decat in mediul corporatist, atunci cand angajatul lucreaza pentru un singur beneficiar. Pe de alta parte, in multe companii, salariile cresc relativ greu. Asa se face ca firmele de consultanta sunt uneori pepiniere in care tinerii vin tocmai pentru a se "antrena", pentru a-si dezvolta multe competente intr-un timp scurt.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea