Social

Un chirurg, noul presedinte al Letoniei

Parlamentul leton l- a ales , joi, pe chirurgul Valdis Zatlers in functia de presedinte al tarii. Zatlers, care s-a bucurat de sustinerea celor patru partide care formeaza coalitia aflata la guvernare fara a avea insa o vasta experienta politica, o va inlocui pe Vaira Vike-Freiberga, prima femeie presedinte din istoria Europei de Est. Zatlers a fost sustinut de 58 dintre cei 98 de parlamentari prezenti la vot, invingindu-l astfel pe Aivars Endzins, fost judecator la Curtea Constitutionala. Zatlers (52 de ani) a studiat medicina la Universitatea din Riga, iar dupa caderea comunismului a urmat cursuri la Universitatea Yale , din SUA. La sfirsitul anilor ’80 a devenit unul dintre liderii Frontului Popular Leton, un partid creat pentru a cere independenta Letoniei, care facea parte, inca, dintre cele 15 republici sovietice. Casatorit, tata a trei copii, e directorul Spitalului National de Traumatologie si Ortopedie din Riga din 1994, fiind considerat un chirurg bun, dar si un foarte bun organizator. Noul presedinte a recunoscut ca in cursul carierei sale de medic a primit numeroase plicuri cu bani de la pacienti, insa sustinatorii sai au replicat ca aceasta practica este mostenita din vremea comunismului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea