Social

Turnuri care danseaza in Dubai

Emir
atul Arab construieste cele mai inalte cladiri din lume. Prima regula pentru cei care si-au propus sa construiasca cea mai inalta cladire din lume e sa pastreze secreta inaltimea finala. Altfel, chiar inainte ca turnul sa fie terminat, pe un alt meridian al lumii, un alt arhitect va calcula imediat un alt imobil, cu cateva zeci de metri mai aproape de cer. La Dubai City, aceasta regula e cunoscuta, dar un turn care va avea peste 500 de metri nu poate fi tinut secret. Compania de stat Emaar a ajuns deja la jumatatea inaltimii Turnului Burj, din Dubai City, dar tot nu vrea sa spuna precis ce inaltime va avea in final. Inginerul-sef asigura insa pe toata lumea ca, la final, turnul va intra in Cartea Recordurilor. Prin urmare, va avea peste 508 metri inaltime, ca sa depaseasca inaltimea turnului "101" din Taipei, actualul detinator al recordului. La Dubai se lucreaza de zor, iar turnul Burj creste cu cate doua etaje pe zi. Conform planului, in anul 2009 va fi inaugurat si va costa in total 1,1 miliarde de dolari. In ciuda aparentelor, costul este considerat "redus". Cand va fi gata, turnul va semana cu o uriasa seringa de sticla, al carei "ac" va depasi inaltimea de 700 de metri. Dar Dubai City nu se va opri aici. Seicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, conducatorul emiratului, vrea sa construiasca un soi de Manhattan al Asiei si ravneste ca Dubaiul sa devina un centru financiar si turistic de talie mondiala. Zgarie-nori impletiti La etajul sapte, cele trei turnuri vor „fuziona" si ... Daca Turnul Burj a fost proiectat de firma "Owings and Merrill", din Chicago, pentru grupul de turnuri care danseaza a fost angajat un arhitect irakian: Zaha Hadid . Ansamblul, care va fi ridicat in Golful Bussiness, cuprinde trei turnuri cu forme „fluide" care par sa danseze. Compania „Dubai Properties", spune ca cele trei imobile incorporeaza solutii si tehnologii avangardiste, menite sa devina land-markul orasului. Dedicate in special sediilor de firme, cele trei turnuri vor include si zone rezidentiale , la ultimele etaje. Fiecare va avea la baza cate un hotel si un restaurant, iar apartamentele particulare vor avea room service asigurat.
  •   2007-05-21
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului