Social

Tratativele privind statutul provinciei Kosovo, soldate cu eşec

Trat
ativele directe privind statutul provinciei Kosovo, începute, luni, la Viena, între oficialii de la Belgrad şi cei de la Priştina, s-au soldat cu un eşec, a anunţat emisarul special al ONU, Martti Ahtisaari. "A fost prima întalnire de acest gen. Ar fi fost total greşit să sper în realizarea vreunui progres", a spus Ahtisaari. Cele două părţi, sarbă şi albanez ă, "sunt cat se poate de departe una de alta", a adăugat emisarul ONU. "Belgradul acceptă totul, mai puţin independenţa, în timp ce albanezii din Kosovo nu acceptă nimic în afară de independenţă", a subliniat Ahtisaari. şeful guvernului de la Belgrad, Voislav Kostunica, a declarat că tot ce le poate oferi albanezilor kosovari este o autonomie extinsă. "Kosovo reprezintă leagănul istoric al Serbiei", a subliniat premierul sarb. "Partea albaneză nu a prezentat niciun argument valid în favoarea independenţei, cu excepţia, bineînţeles, a dorinţei provinciei de a deveni independentă", a adăugat el. Membrii delegaţiei de la Priştina au subliniat că singura variantă acceptabilă este independenţa şi că voinţa majorităţii albaneze, care formează 90% din populaţia provinciei, nu face obiect de negociere. Ei consideră că Serbia şi-a pierdut orice drept asupra acestui teritoriu, după războiul din anii 1996-1999, soldat cu moartea a peste 10.000 de etnici albanezi. Grupul de Contact, format din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Rusia, care monitorizează procesul politic din Kosovo, le-a cerut părţilor angajate în negocieri să dea dovadă de flexibilitate şi voinţa de a ajunge la un compromis.
  •   2006-07-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum sa-l inveti pe copilul tau valoarea banilor

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului