Social

Tariceanu risca sa ramina premier

Liberalii alimenteaza temerea ca PD si uneltitorii de la Cotroceni - Basescu si Stolojan - ar putea impinge tara in criza politica. Cei doi plus parlamentarii PD comploteaza cu PSD impotriva guvernului Tariceanu.

Finalul va fi apoteotic. Consilierul prezidential Theodor Stolojan va conduce guvernul de uniune nationala PD-PSD-PRM. Scenariul melodramatic se liciteaza bine la bursa zvonurilor. Politicienii PNL Crin Antonescu si Ludovic Orban investesc puternic in popularizarea acestor teze.

PD, acuza de colaborationism

Dupa un sir de zvonuri care denuntau o pretinsa colaborare, deputatul PNL Crin Antonescu a acuzat PD ca nu ezita sa colaboreze cu PSD ori de cite ori se iveste vreo ocazie. Atacul la adresa democratilor a fost preluat de presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban, care a spus ca nu stie cit va mai rezista Alianta D.A. Antonescu revine si spune ca ar fi posibila o incercare de schimbare din functie a premierului Calin Popescu Tariceanu, cu concursul PD si al presedintelui Traian Basescu.

O data cu lansarea acestei teorii, consecintele politice vor fi dramatice pentru Romania, crede liderul liberal. Scenariile marca Antonescu se muleaza perfect pe rezolutia politica in care PNL cere, inspaimintat, mentinerea stabilitatii politice. Alianta este forta principala de care depinde stabilitatea sau instabilitatea politica a Romaniei, aminteste PNL liderilor PD.

In numele stabilitatii politice

Liberalii se baricadeaza politic in spatele presupusei mentineri a stabilitatii politice, pe care nu a tulburat-o nimeni. Cu exceptia PNL. Politicienii lui Tariceanu creeaza senzatia ca instabilitatea exista si ca, in subteranele Palatului Cotroceni, mocneste un plan antiliberal si implicit antinational.

Coloana vertebrala a guvernarii, dupa cum se autodefinesc liberalii, vrea integrare, si nu tensiuni politice. Dupa conflictele pe tema CNSAS, PNL si PD au convietuit politic fara sa-si mai aduca acuzatii. Ieri, liberalii Orban si Antonescu, calificati de Basescu unul care danseaza pe mese si un domn cu nume de floare care isi vopeste parul, au iesit la rampa cu tematica preferata anti-PD si anti-Basescu. Ei ameninta chiar stabilitatea de care vorbeste pe alte voci PNL.

In urma cu o saptamina, Calin Popescu Tariceanu ii anunta pe liberali, la sedinta de partid, ca anul acesta nu vor fi alegeri anticipate. El se baza pe argumentul ca PSD nu isi doreste anticipatele. Al doilea argument folosit este faptul ca Raportul de tara din mai va fi urmat de cel din toamna, mult mai periculos pentru integrarea Romaniei la termen.

Potrivit unor surse de la Cotroceni, Raportul din toamna va fi prioritar, lucru care face imposibila orice mutatie politica. Potrivit unor surse, liderul PNL Calin Popescu Tariceanu nu va fi indepartat din fruntea Guvernului, nu pentru ca nu s-ar impune, ci pentru a nu rupe Alianta D.A.

Condamnati la guvernare

Analistul politic Cristian Pirvulescu considera ca rationamentul caderii Guvernului se blocheaza la intrebarea cu cine va fi inlocuit? Nu se intrevede alta majoritate parlamentara . Un guvern minoritar sustinut de PD este irealist.

Intre UDMR si PD nu exista comunicare, cu Partidul Conservator relatiile nu s-au imbunatatit. PSD e de alta parte, nu face altceva decit sa speculeze potentialul de santaj, afirma Pirvulescu. El crede ca suspiciunile PNL se bazeaza pe faptul ca relatia dintre Tariceanu si Basescu este critica si ca seful statului nu va pierde ocazia de inlaturare a liderului PNL.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea