Social

Suedia începe procesul de privatizare cu TeliaSonera

Operatorul de telefonie al Suediei este de vanzare! Guvernul de la Stockholm a început, ieri, cel mai amplu proces de privatizare din istoria sa, iar prima companie pe care o va privatiza este TeliaSonera. Licitaţia pentru cumpărarea pachetului de 8% din acţiuni, evaluat la 2,2 miliarde de euro , se va încheia astăzi după-amiază. În următorii trei ani, statul suedez îşi va vinde acţiunile la zeci de companii, printre care se numără bănci, firme din industria telecomunicaţiilor, dar şi producătorul Absolut Vodka . Ieri a fost însă randul TeliaSonera, operatorul de telefonie al Suediei. Cele 8% din acţiuni, scoase acum la vanzare, reprezintă doar o parte din participaţia de 45,3% pe care statul scandinav o are la TeliaSonera. Restul acţiunilor va fi, de asemenea, vandut, în decursul următorilor trei ani, aşa cum a anunţat guvernul de centru-dreapta, venit la putere în octombrie anul trecut, odată cu premierul Fredrik Reinfeldt. Statul vinde după o apreciere cu 32% a acţiunilor Cele care se vor ocupa de vanzarea acţiunilor companiei TeliaSonera sunt Deutsche Bank AG şi UBS AG. Suedia va rămane însă, în continuare, acţionarul majoritar, cu o participaţie de 37,3%. Săptămana trecută, operatorul de telefonie a anunţat că plănuieşte o reducere a costurilor, după ce a pierdut peste jumătate de milion de clienţi în primul trimestru al acestui an. "Nu mă aşteptam să se întample atat de curand, dar este o mişcare bună pentru companie. Vanzarea îi dă guvernului mai mult timp, pentru că ne confirmă faptul că acesta plănuieşte să-şi reducă gradual participaţia", spune Holger Smitt, un analist de la Sydbank AS, din Danemarca, citat de Bloomberg. Ieri, la pranz, acţiunile TeliaSonera erau tranzacţionate, în Stockholm, la preţul de 51,75 coroane suedeze (5,65 euro) pe acţiune, după ce dimineaţa scăzuseră cu 5,5%. Vanzarea pachetului TeliaSonera, cea mai mare companie de telefonie din regiunea nordică, are loc după ce acţiunile sale au înregistrat cea mai bună evoluţie la bursă de la formarea sa, în 2002, din fostele monopoluri de stat din Suedia şi Finlanda. Acţiunile TeliaSonera s-au apreciat anul trecut cu 32%, iar înainte de a fi anunţată vanzarea, valoarea de piaţă a companiei era de 246 miliarde de coroane (26,9 miliarde de euro). "Nu sunt acţiuni ieftine, dar riscul lor este mic. Odată cu micşorarea participaţiei deţinute de guvern, creşte probabilitatea ca această companie să se implice în fuziuni sau achiziţii din industrie", spune Joergen Vrenning, un manager de fond la Catella Capital, citat de Bloomberg. Rusul Mihail Fridman, interesat de TeliaSonera Acţiunile TeliaSonera au crescut anul trecut după ce investitorul suedez Christer Gardell, care controlează Cevian Capital AB, a cumpărat în jur de 72 milioane de acţiuni, reprezentand 1,6 procente din companie. Gardell a propus o fuziune între TeliaSonera, rivalul său norvegian Telenor ASA şi Altimo, divizia de telecomunicaţii a Alfa Group. Alfa, conglomeratul financiaro-industrial al oligarhului rus Mihail Fridman, se luptă cu TeliaSonera pentru controlul companiilor OAO MegaFon din Rusia şi Turkcell Iletisim Hizmetleri SA din Turcia. Săptămana trecută, grupul rusesc a anunţat însă că este dispus să renunţe la acţiunile sale în cele două companii, în schimbul unor acţiuni TeliaSonera.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea