Social

Sudul Serbiei, pepinieră pentru Al-Qaida "albă"

Ţin
utul montan Sandzak din sudul Serbiei, izolat între masivele Golija şi Rogozna şi platoul Peater, este un teren fertil pentru racolarea musulmanilor cu trăsături fizice care le permit să treacă uşor drept cetăţeni europeni sau americani, sugerează rapoarte ale serviciilor secrete. Temerea este alimentată de recenta descoperire a unei peşteri montane înţesate cu explozibil , măşti şi arme automate, urmată de arestări ale unor islamişti radicali. Poliţia a arestat recent şase localnici musulmani , acuzandu-i de apartenenţă la secta fundamentalistă Wahhabi – o ramură a sunniţilor, promovată de extremişti, inclusiv de talibani , de Osama bin Laden şi de Al-Qaida. Rapoarte ale serviciilor secrete, care s-au scurs recent către presă, sugerează că regiunea săracă, plină de tensiuni etnice, în care trei sferturi din populaţie este musulmană, împreună cu regiunile bosniace învecinate, dominate şi ele de musulmani, sunt un teren mănos pentru recrutarea teroriştilor. Musulmanii radicali din Sandzak se consideră bosniaci, şi nu sarbi, iar prezenţa lor aici este legată de începuturile mişcării mujahedinilor în străinătate. Ei s-au alăturat musulmanilor bosniaci în bătălia împotriva sarbilor în războiul din perioada 1992-1995. O descindere a poliţiei pe 16 martie asupra a ceea ce poliţiştii au numit o "tabără montană a teroriştilor" la sud de oraşul Novi Pazar , principalul centru urban al zonei, a descoperit un mare depozit de arme, muniţie, grenade, explozibili şi măşti de gaze. Autorităţile au capturat atunci şase persoane, suspecte de apartenenţă la secta Wahhabi. Peşteră înţesată cu arme şi muniţie Înregistrările video ale peşterei transmise de canalele de televiziune din Serbia au mai arătat un steag negru cu o inscripţie din Coran în limba arabă şi materiale propagandistice despre care investigatorii au spus că aveau conţinut apreciativ la adresa Al-Qaida şi a lui Bin Laden. Poliţia susţine că un număr de 30 de musulmani radicali se antrenau la tabăra montană şi că aceştia plănuiau acţiuni la scară naţională şi internaţională. Poliţia din Kosovo este pe urma unuia dintre suspecţi, Ismail Prentic, care ar putea fi înarmat şi periculos. Politicienii locali cred că grupul ar fi plănuit iniţial să îi atace pe musulmanii moderaţi, consideraţi "infideli". "Sunt numeroase indicii că se pune ceva urat la cale în Sandzak," declară analistul local Dragan Simeunovic. Amestec letal de sărăcie şi tensiuni interetnice "Amestecul letal dintre tensiunile intermusulmane, cele interetnice, sărăcie şi crimă organizată constituie un pericol potenţial. Al-Qaida albă poate găsi aici un sol fertil ", a declarat pentru AP un diplomat occidental ce a dorit să rămană anonim pentru a nu influenţa ancheta. Pe măsură ce ultraconservatorii musulmani îşi fac din ce în ce mai simţită prezenţa în Novi Pazar, ambientul devine mai mult saudit decat sarb, scrie AP. Ecoul chemărilor la rugăciune răsună din moscheile oraşului de 100.000 de locuitori care are un procent de 90% de musulmani. Edin Bejtovic, un purtător de cuvant al comunităţii musulmane conservatoare, neagă informaţiile din presa locală, cum că grupul lui ar fi finanţat de radicali din Arabia Saudită şi că ar pune la cale atentate, dar spune că "acest lucru ar putea deveni adevărat dacă americanii nu opresc distrugerea naţiunilor musulmane şi a Islamului".
  •   2007-04-05
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare