Social

SUA cauta un alt aliat de talia lui Blair

Dupa retragerea premierului britanic, presedintele Bush organizeaza un „casting“ diplomatic pentru rolul de prim aliat al SUA in razboiul contra terorismului. Cancelarul german Angela Merkel a fost primit vineri la ferma din Texas a presedintelui american George W. Bush, fiind primul lider german care viziteaza resedinta texana a familiei Bush. Cei doi lideri au purtat discutii pe marginea dosarului nuclear iranian, a razboiului antiterorist din Irak si a procesului de pace din Orientul Mijlociu. Merkel si Bush au cazut de acord asupra impunerii unor noi sanctiuni impotriva Iranului. „Sintem de acord ca amenintarea programului nuclear iranian este una cu adevarat grava, dar impartasim viziunea ca aceasta problema poate fi rezolvata pe cai diplomatice“, a precizat Merkel. Pina acum, sanctiunile financiare impotriva Iranului au fost impuse doar de SUA. Angela Merkel a precizat ca, daca negocierile UE-Iran vor esua si daca urmatorul raport de monitorizare a programului nuclear al Teheranului va fi dezamagitor, va examina reducerea relatiilor companiilor germane cu Iranul. Intilnirea Angelei Merkel cu presedintele american nu a adus insa rezultate concrete. „Din punct de vedere strategic sintem pe aceeasi lungime de unda. Tactic, exista citeva mici diferente“ in dosare ca Iranul si Afganistanul , a precizat Casa Albe. SUA au criticat Berlinul pentru lipsa de implicare in regiunile periculoase din Afganistan, iar Germania este nemultumita de politica de mediu a administratiei Bush. Vizita Angelei Merkel incheie o saptamina diplomatica intensa a presedintelui Bush, care s-a mai intilnit cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan si cu presedintele francez Nicolas Sarkozy. Primirea calduroasa facuta liderilor francez si german marcheaza relansarea relatiilor transatlantice, dupa perioada de recul din timpul mandatului cancelarului Gerhard Schröder si al presedintelui Jacques Chirac , doi critici duri ai razboiului din Irak. SUA au cistigat in Sarkozy un sustinator al sanctiunilor impotriva Iranului, iar Merkel a propus chiar crearea unei piete financiare unice intre UE si SUA. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea