Social

Spatiul Schengen ajunge la granita cu Romania

D
e vineri, punctele de frontiera vor fi desfiintate pe o mare suprafata a Europei de Est, iar calatoriile catre tarile UE vor fi lipsite de inconveniente. Spatiul Schengen se va extinde substantial incepand de vineri, 21 decembrie. Noua tari, dintre care opt est-europene, vor implementa acordul de libera circulatie .
Tarile ce vor intra in zona Schengen sunt Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia si Malta. In termeni practici, a deveni tara Schengen inseamna a renunta la punctele de frontiera cu celelalte tari membre. Din punctul de vedere al calatorilor, deplasarea catre vest va fi lipsita de orice fel de inconveniente. Unul dintre factorii-cheie ai libertatii de circulatie in zona Schengen este cel economic, fiind eliminata birocratia si timpul pierdut la frontiere. Mai multe festivitati vor marca momentul, cele mai importante fiind organizate in localitatile Zittau, Bogatynia and Hrádek nad Nisou, unde se intalnesc granitele dintre Germania, Polonia si Cehia. Vor participa reprezentanti ai guvernelor celor trei tari si premierul Portugaliei, tara care detine presedintia UE, iar oficialii vor face o plimbare simbolica traversand frontierele intre cele trei tari vecine. Ministrul de interne al Poloniei, Grzegorz Schetyna, considera aceste ceremonii simbolice pentru o natiune care a suferit de pe urma erei comuniste. „Este un vis ce a devenit realitate pentru generatii de polonezi care s-au luptat sa devina parte a Europei fara granite. Abia acum se incheie procesul care a inceput in 1989, marcand caderea comunismului", a declarat el, citat de presa de la Varsovia. Din martie se desfiinteaza controlul la aeroporturi Zona Schengen, numita astfel dupa un mic orasel din Luxemburg, unde a fost semnat primul acord in 1985 intre Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania si Franta, s-a extins treptat, dar aceasta ultima extindere va fi cea mai mare de pana acum. Noua zona Schengen are 3,6 milioane de kilometri patrati si reprezinta circa o treime din suprafata SUA. Ea se intinde de la punctul de frontiera Narva (dintre Estonia si Rusia) pana la Narbonne (in vestul Frantei). Din martie 2008, zona Schengen va cuprinde si aeroporturile din totalul de 24 de tari europene membre, in care locuiesc peste 400 milioane de oameni. Vamesii est-europeni raspund de granitele UE Renuntarea la granite nu inseamna renuntarea la controlul efectiv al celor care traverseaza granitele. Din contra, vamesii din tarile membre au acces la baza de date Schengen privind traficantii, infractorii si chiar suspectii de terorism. Vamesii est-europeni devin responsabili pentru granitele UE cu vecinii: Rusia, Belarus, Ucraina si Croatia. Ei vor trebui sa lupte cu imigratia ilegala, in principal din Rusia, Ucraina si Moldova, cu traficul de droguri si de fiinte umane. Deja exista semnale ca emigrantii se grabesc sa ajunga in vest inainte de 21 decembrie. Vamesii ungari de la frontierele cu Romania si cu Ucraina spun ca 70 de emigranti ilegali au fost prinsi in noiembrie, comparativ cu 166 in tot anul trecut. Termenul de aderare a Romaniei: 2011 Romania si Bulgaria au semnat acordul de intrare in zona Schengen pe 1 ianuarie 2007, odata cu cel de aderare la UE . Potrivit ministrului de interne, Cristian David, implementarea lui pana in 2011 este una dintre principalele preocupari ale guvernului pentru perioada urmatoare. Inainte de a intra in spatiul Schengen, fiecare stat este evaluat in patru arii majore: frontierele aeriene, regimul vizelor, capacitatea de cooperare a politiei si protectia datelor personale. Evaluarea se face prin aplicarea de chestionare si prin vizite ale expertilor din UE la anumite institutii. Dupa aderarea Romaniei si Bulgariei, Marea Britanie si Irlanda vor ramane singurele tari membre UE in afara zonei Schengen, ele nefiind semnatare ale acordurilor privind dreptul de azil, vizele si controalele la frontiera. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-12-19
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: O cariera de succes la varsta de 5 ani

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare