O „sursa bugetara“ descoperita de sindicalisti – anularea contractelor „baietilor destepti“. Guvernul sustine ca, daca va accepta cererea, sistemul energetic intra in colaps .
Sindicatele din Energie vor face in 3 martie greva de avertisment, iar in 10 martie vor intra in greva generala, daca Ministerul Economiei si Finantelor nu va accepta negocierea Contractului Colectiv de Munca (CCM) la nivel de ramura si cresterea salariilor cu 25 la suta, a declarat presedintele sindicatului Hidroenergetica Cluj, Vasile Drinda. Potrivit acestuia, desi legea prevede negocierea CCM anual, deocamdata statul nu vrea sa dialogheze.
„Noi avem din decembrie si sentinte definitive si irevocabile privind majorarea salariului minim pe ramura si in ciuda notificarii pentru executarea sentintei, asta nu se intampla. Referitor la cererea de negociere a CCM, ni s-a spus ca daca se da curs solicitarii, sistemul energetic intra in colaps. Ca, sa venim cu solutii. Noi avem si solutii – renuntarea la « baietii destepti » si la externalizarea unor servicii si, din a doua, s-ar reduce costurile cu 30 la suta. Deocamdata, vom incheia un acord cu toate federatiile ca sa vedem unde se poate face greva generala si unde nu, deoarece legea prevede mentinerea unei treimi din activitate. Asta va insemna energie pentru spitale, unitati din invatamant si mai vedem”, a precizat Drinda.
Adolf Muresan, presedintele Federatiei „Univers” (unde sunt afiliati circa 70 la suta dintre salariatii din sistemul energetic), a declarat pentru „Gandul” ca sindicatele i-au indicat lui Varujan Vosganian sursa bugetara pentru cresterea lefurilor si cresterea nivelului de trai: folosirea energiei hidro, cea mai ieftina, pentru populatie, si stabilirea costului livrarii curentului in functie de ponderea acesteia in cosul pretului, vinderea energiei prin oferta publica , transparent si nediscriminatoriu, „pentru a respecta reglementarile nationale si europene in privinta drepturilor consumatorului de-a-si alege in mod liber furnizorul, si de respectare a liberei concurente”, si anularea tuturor contractelor incheiate cu incalcarea celor doua obligatii.
„Furnizorii de energie electrica care nu vand direct consumatorilor sa fie obligati ca intreaga cantitate de energie contractata de acestia sa se valorifice prin oferta publica in conditii de transparenta pentru a se evita cresterea nejustificata a preturilor prin tranzactii succesive de la un furnizor la altul, cu efecte dezastruoase asupra consumatorului final”, se arata intr-o adresa trimisa ministrului Economiei si Finantelor de Federatia „Univers” si Federatia “Energia Mileniului III”, organizatiile sindicale reprezentative din electricitate, petrol si gaze.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro