Social

Senatorii se bat cu deputaţii pentru mesele din restaurant

Conducerile Camerei Deputaţilor şi a Senatului s-au certat la cuţite pentru controlul asupra celor două restaurante din Palatul Parlamentului , arată stenograma , publicată abia acum, a discuţiilor purtate la 9 noiembrie în şedinţa comună a birourilor permanente ale celor două Camere ale parlamentului. Stenograma este incompletă, preşedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, oprind înregistrarea în momentul în care discuţiile se încinseră prea mult. Pe ordinea de zi se aflau chestiuni importante, precum programarea dezbaterilor la bugetul de stat sau situaţia din comisia SRI, dar senatorii şi deputaţii au început cu cateva împunsături în legătură cu soarta alimentaţiei publice din Palatul Parlamentului. "O chestiune de procedură înainte de ordinea de zi. Vreau să atrag atenţia Secretariatului general al Camerei Deputaţilor că, la Senat, se servesc băuturi de o calitate mai bună şi, dacă ne puteţi servi şi nouă băuturi naturale în loc de chestiile alea , v-am fi îndatoraţi", a început Bogdan Olteanu şedinţa celor două birouri. Deputatul PRM Lucian Bolcaş s-a grăbit să-l completeze: "Dar mancarea este mai proastă la Senat". Această remarcă l-a înfuriat, se pare, pe preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, care a ţinut să puncteze că aceasta este mancarea pe care le-o oferă senatorilor cei de la Camera Deputaţilor. "Asta pentru că ne luptăm să avem un restaurant propriu (...) Deocamdată, mancăm din Camera Deputaţilor", a spus Văcăroiu. După acest schimb de replici, s-a trecut la ordinea de zi, dar problema a reapărut la sfarşitul şedinţei, cand Văcăroiu a expus chinurile la care proprietarul Palatului Parlamentului, Camera Deputaţilor, îi supune pe senatori. Senatorii, obligaţi să circule cu liftul de marfă "Se înfundă un WC, durează o săptămană pană se desfundă. Senatorii merg cu lifturile de marfă. Nu avem intrarea salariaţilor", a arătat preşedintele Senatului. El a şi-a manifestat îngrijorarea faţă de problema WC-urilor înfundate şi mai tarziu. Cel care i-a răspuns, în glumă, a fost deputatul PRM Lucia Bolcaş: "Nu ştiu cat de mult spaţiu vor avea funcţionarii Senatului, dacă o să ia şi restaurantul. E bizar". După cateva discuţii tehnice, în care ambele tabere au convenit că SPP-ul trebuie scos din clădire, Văcăroiu a adus în discuţie un alt aspect: Senatul nu are adresă proprie. "Nu putem avea un Senat al Romaniei care nu are adresă proprie, care stă pe adresa Camerei Deputaţilor! Este o nebunie! Nu există aşa ceva în lume", a susţinut preşedintele Senatului. El le-a reproşat deputaţilor că nu au avut un comportament colegial atunci cand au avizat negativ un proiect de hotărare de guvern prin care Senatul devenea stăpan peste o parte din Palatul Parlamentului. "Vorbesc cu doamna Ionescu (n.red. – secretarul general al Camerei) de nu ştiu cat timp. Au acolo două restaurante şi îi spun să ne dea şi nouă unul să-l amenajăm, cand vine o delegaţie care mănancă şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat (...) Nu se poate aşa ceva! Trăim în altă lume", a spus Văcăroiu. În acel moment, Bogdan Olteanu a întrerupt înregistrarea şedinţei pană cand cele două părţi au convenit să numească o comisie care să măsoare cu ruleta spaţiile din Palatul Parlamentului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea