Social

Segolene, pe circuitul Dakar-Elysee

Cu d
oar cinci luni înaintea alegerilor prezidenţiale din Franţa, Segolene Royal, candidata Partidului Socialist, şi-a lansat, ieri, campania, promiţand să readucă "progresul social în centrul tuturor deciziilor politice". "Victoria e posibilă. Dispun de rezistenţă, forţă, încăpăţanare şi curaj, pentru că voi mi le daţi", s-a adresat candidata-surpriză celor cateva sute de simpatizanţi ai stangii. Foştii săi rivali la învestitură, Dominique Strauss-Kahn şi Laurent Fabius, au ascultat-o, aşezaţi în primul rand. "Alegand o femeie pentru a conduce lupta de idei şi a reînvia speranţa, aţi făcut, nu numai în ochii francezilor, dar şi al lumii întregi, un veritabil gest revoluţionar", a declarat Segolene. După care a spus, glumind: "Fără bărbaţi, nimic n-ar fi posibil". Unul dintre principalele atuuri care au jucat în favoarea desemnării ei de către Partidul Socialist a fost părerea generală că este singura care îl poate înfrunta cu succes pe cel mai probabil candidat al dreptei, Nicholas Sarkozy . Îmbrăcată într-un taior bej cu negru, Segolene a promis o campanie prezidenţială îndreptată spre nevoile oamenilor, "naţională", dar mai ales "regională", dusă "în departamente, oraşe, în stradă". "Ajutaţi-mă să reconstruiesc", le-a cerut ea simpatizanţilor, "Franţa merită mult mai mult decat ce are azi în fruntea statului". Mulţi analişti cred că Royal are şanse bune să acceadă la Elysee, în mai 2007, cand vor avea loc alegerile prezidenţiale. Copilărie în Senegal Născută la 22 septembrie 1953, la Dakar, în Senegal, şarmanta Segolene este a patra venită pe lume, din cei opt copii ai ofiţerului Jacques Royal. Crescută milităreşte, Segolene s-a emancipat abia la pensionul Epinal din Vosges. În 1978, intră la ENA (Institutul Naţional de Administraţie), pepiniera elitelor politice şi administrative franceze. Deşi feministă declarată, Segolene nu participă la nicio manifestaţie din anii 1970-1980. Se bucură însă de susţinerea mişcării. Prima candidată-mamă Segolene Royal nu este doar prima candidată femeie a Partidului Socialist, ci şi prima… candidată-mamă. Referirile la cei patru copii, Thomas, Clemence, Julien şi Flora sunt o constantă în discursul său politic. Fiul cel mare, Thomas, angajat în campanie alături de ea, a creat site-ul Segosphere. Prima sa candidatură, în 1988, într-o circumscripţie franceză trece neobservată. E totuşi aleasă şi va fi constant pe gustul electoratului, chiar şi în momentele cele mai grele ale Partidului Socialist, din 1993. A năşit legea concediului… paternal La 39 de ani intră pentru prima dată la guvernare. A fost pe rand ministru al mediului, pe probleme de educaţie şi al familiei. Printre legile cu pronunţat caracter social a impus şi legea concediului… paternal pentru taţii care vor să-şi crească copiii, iar mamele să muncească. În 2004, cand socialiştii caştigă localele, Segolene înregistrează un succes de proporţii, suflandu-i ex-premierului Jean-Pierre Raffarin regiunea Poitou-Charentes. Un an mai tarziu, se lansează în cucerirea Partidului Socialist, îşi face o operaţie plastică de modificare a mandibulei şi îşi schimbă look-ul.
  •   2006-11-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila:  Condu-ti tu cariera, nu lasa cariera sa te conduca!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: O cariera de succes la varsta de 5 ani

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare