Social

Sefii Ligii Arabe, la Ierusalim

Vizita, o premiera absoluta in istoria statului evreu, va avea loc in aceasta saptamana. O delegatie a Ligii arabe va face in aceste zile o vizita de tatonare in Israel. Stirea a fost confirmata de oficialii israelieni, care au anuntat cu acelasi prilej eliberarea a 250 de prizonieri palestinieni. Atat descinderea delegatiei arabe, cat si gestul de bunavointa al statului evreu sunt menite, potrivit analistilor, sa-i intareasca pozitia presedintelui palestinian, Mahmoud Abbas , in fata Hamas, care controleaza in prezent Fasia Gaza. Ministrii de externe iordanian si egiptean, Abdul-Ilah al-Khatib si Ahmed Aboul Gheit , vor sosi joi la Ierusalim pentru a se intalni cu omologul israelian Tzipi Livni si cu premierul Ehud Olmert . Cei doi oficiali vor conduce delegatia Ligii, cu misiunea de a relua discutiile asupra initiativei de pace avansate de arabi. Planul prevede in primul rand recunoasterea statului Israel de catre toate tarile arabe, dar si crearea unui stat palestinian si retragerea israelienilor din toate teritoriile ocupate in 1967. „Este pentru prima data cand Liga araba vine in Israel", a subliniat un oficial evreu. „De la crearea sa, organizatia a fost ostila Israelului, iar acum, pentru prima data, ii vom arbora drapelul", a adaugat el, citat de AFP. Demersul spectaculos reprezinta un pas diplomatic important atat pentru Israel, cat si pentru tarile arabe. Istoric vorbind, Liga araba a avut, chiar de la infiintare, raporturi conflictuale cu statul evreu. Acum insa, cele 22 de membre al organizatiei par sa adopte o linie politica mai pragmatica, motivata si de ascensiunea islamismului radical in regiune.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea