Social

Se cauta 100.000 de agenti pentru pensiile private

Un agent de pensii va putea sa cistige si 1.000 de euro pe luna, daca incheie trei contracte pe zi. O meserie de sezon, adica de patru-sase luni, este cea de agent de marketing pentru pensiile facultative, respectiv cele obligatorii. Tinind cont ca pentru incheierea unui contract se platesc, in medie, 30-40 de euro, rezulta ca un agent de pensii poate ajunge lunar la minimum 1.000 de euro, si asta daca incheie in medie trei contracte pe zi. Companiile de pensii private au nevoie intr-o prima faza de peste 100.000 de agenti de marketing pentru incheierea de pensii facultative. Sper exemplu, ING si Omniasig estimeaza ca vor avea nevoie fiecare de aproximativ 20.000 de agenti de marketing. Si cum pe aceasta piata se estimeaza ca vor fi opt-zece companii de pensii facultative, cifra creste corespunzator. „La Allianz-Tiriac Pensii Private, agentul de pensii este platit in functie de numarul de contracte vindute, indiferent de perioada de timp. Daca va vinde zece contracte, va primi 85 de lei pe contract, intre 11 si 30 de contracte va primi 100 de lei pe contract, intre 31 si 100 de contracte primeste 125 de lei pe contract, iar la peste 100 de contracte vindute, suma este de 140 de lei pe contract. La acesti bani se adauga un bonus de 15 lei pe contract daca clientul incheie o pensie facultativa la care contributia lunara este de peste 100 de lei“, explica Mioara Maruster, actuar in cadrul companiei. „La Omniasig Pensii Private, comisionul va fi in medie de 100 de lei pe contract. In acest moment inca nu vindem pensii facultative, fiind in curs de autorizare. Dar cu siguranta vom da un comision egal cu al celorlalti competitori“, spune Cristina Nitescu, director Omniasig Pensii Private. Procedura de obtinere a autorizatiei de a vinde pensii private este una foarte simpla. Nu este nevoie de studii de specialitate, singura conditie fiind semnarea unui contract in acest sens cu o societate de pensii. Aceasta va preda agentilor un scurt instructaj sau training de prezentare a modalitatilor de vinzare, dupa care va trimite solicitarea de atestare a agentilor. Cistigurile agentilor de vinzari ai firmelor de asigurari vor putea fi rotunjite si cu sume provenite din vinzarea altor tipuri de produse complementare , precum asigurari de viata sau asigurari generale. Cazul polonez In Polonia, unde sistemul pensiilor private a fost lansat inca din 1999, comisionul mediu platit pe contract a fost de circa 25 de dolari, potrivit unei analize realizate de Banca Mondiala. Numarul total de intermediari a depasit 450.000 de oameni - echivalentul unui procent din populatia totala a Poloniei. La polul opus al sistemului de comisionare, in Bulgaria, agentii de marketing au fost platiti cu doi euro pe contract. Legea pensiilor Contributia la sistemele de pensii private devine obligatorie din toamna pentru angajatii cu virsta sub 35 de ani. De asemenea, oricine poate sa subscrie la componenta optionala a sistemului de pensii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea