Social

Scrutin tensionat în Serbia. Motivul: Kosovo

Sec
iile de votare din Serbia s-au deschis în urmă cu o oră, pentru alegerile parlamentare. Peste 6,5 milioane de sarbi sunt aşteptaţi la urne, pentru un scrutin ce se anunţă o luptă între două partide cu platforme politice opuse. Problema cea mai spinoasă, care naşte dezbateri aprinse, o reprezintă statutul provinciei Kosovo.Social-democraţii, reformişti şi pro-europeni şi naţionaliştii radicali, cunoscuţi pentru politica dură faţă de Kosovo. Conform ultimului sondaj de opinie dat publicităţii, reformiştii europeni din Serbia par să aibă cele mai mari şanse de a caştiga alegerile legislative de duminică. Partidul Democrat condus de actualul preşedinte al ţării, Boris Tadic , ar fi votat de 29% dintre alegători, relevă sondajul. Pe locul al doilea, cu 26%, se situează Partidul Radical Sarb, condus de Vojislav Seselj, urmat de Partidul Democrat al Serbiei, al actualului premier Vojislav Kostunica, care ar obţine 19 procente. Susţinerea de care se bucură se bucură Vojislav Seselj, considerat de unii criminal de război, starneşte îngrijoarea la Bruxelles. Acesta este judecat, din noiembrie, de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, pentru crime de război comise în Croaţia şi Bosnia-Herzegovina, în timpul războaielor din anii '90. Liderii europeni ar prefera o alianţă a lui Tadic şi Kostunica cu una dintre cele 17 formaţiuni şi grupări politice de mici dimensiuni, care participă la scrutinul de duminică, care să deţină majoritatea în Parlament. Scrutinul de duminică, primul organizat după ce Serbia a devenit un stat independent, în 2006, se desfăşoară într-o atmosferă tensionată. Noul legislativ va trebui să gestioneze statutul provinciei cu mare atenţie şi să ţină cont de condiţiile impuse de comunitatea internaţională. În vreme ce autorităţile de la Belgrad vor ca provincia să rămană o parte a Serbiei, locuitorii din Kosovo, majoritar albanezi, cer independenţa.
  •   2007-01-21
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Care sunt joburile de viitor?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului