Social

Scenariul asasinării Papei Benedict în Turcia

Un scriitor turc a lansat recent o carte care riscă să provoace un scandal de proporţii. În paginile lucrării sale, autorul dezvăluie scenariul unei tentative ipotetice de a papei Benedict al 16-lea. Cartea va apărea la puţin timp înainte ca Benedict să viziteze turcia . În cartea sa „Conspiraţie împotriva Papei”, Yücel Kaya vorbeşte despre ipoteza asasinării Papei Benedict al XVI-lea, în timpul vizitei din Turcia. Potrivit cărţii, aici, Papa este victima unui atac cu bombă, din care scapă, însă, cu viaţă. Autorul turc a mărturisit că a scris acest volum ca să avertizeze autorităţile din Turcia în privinţa acestui pericol şi să ia măsuri suplimentare de securitate. Dar, apariţia cărţii a strarnit tensiuni la Vatican. Un reprezentant al Bisericii Catolice la Istanbul s-a declarat iritat de subiect şi i-a trimis o scrisoare autorului şi i-a cerut explicaţii. Mai ales, că există deja un precendent de tentativă de asasinare a unui Papă, tot de un ceţean turc. Pe 13 mai 1981, Papa Ioan Paul al II-lea a fost a fost împuşcat şi rănit grav, în piaţa Sf. Petru din Roma. Agresorul, Mehmet Ali Agcea, a tras patru focuri, dintre care unul l-a lovit pe Suveranul Pontif în abdomen. Agcea şi-a ispăşit pedeapsa de 19 ani de închisoare, într-un penitenciar din Italia. La începutul anului, turcul a fost eliberat. Dar, odată ajuns în Turcia, a fost închis din nou pentru alte delicte, comise înaintea tentativei de asasinat .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea