Social

Sauditii ar sprijini sunnitii contra siitilor din Irak

Arab
ia Saudita a anuntat administratia Bush ca, in cazul in care SUA isi vor retrage trupele din Irak, ar putea acorda sprijin financiar sunnitilor irakieni intr-un razboi cu siitii irakieni, a dezvaluit cotidianul american „The New York Times“. Acest mesaj se pare ca a fost transmis de regele saudit Abdullah vicepresedintelui Dick Cheney in timpul vizitei acestuia la Riad , luna trecuta, sustine cotidianul, citind diplomati americani si arabi. Cheney se afla in Arabia Saudita, un aliat de baza al SUA in zona , tocmai pentru a discuta despre viitorul Irakului, alaturi de posibilitatile de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian. Regele Abdullah s-a declarat impotriva negocierilor dintre americani si Iranul siit. Pina acum, monarhia saudita a promis americanilor ca se va abtine sa alimenteze conflictul sectar din Irak, dar numai pe perioada in care SUA au trupe in aceasta tara. Sauditii s-au declarat impotriva unei retrageri americane din Irak, de teama ca minoritatea sunnita va fi masacrata. Cu toate acestea, liderii religiosi sauditi i-au chemat pe sunniti sa ii sprijine pe irakienii de aceeasi confesiune.
  •   2006-12-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Sfaturi financiare pentru toti membrii familiei, de la mic la mare

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii