Satul chinezesc Guiyu, groapa de gunoi a informaticii

Ţările bogate aruncă anual, în China, 150 milioane de electronice şi electrocasnice uzate. Un lucru e cert: pană şi cel mai performant computer ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la gunoi. ONU estimează că, anual, lumea produce între 20 şi 50 milioane de tone de deşeuri electronice. Dar toate aceste plăci de bază, circuite şi carcase de plastic nu dispar în neant. O mare parte din ele sfarşeşte în Guiyu, altădată un liniştit sat de pescari de pe coasta chineză, la 240 de kilometri distanţă de Hong Kong. La Guiyu, oamenii au renunţat la activităţile simple, care le asigurau pană acum traiul, precum pescuitul şi cultivarea orezului, şi s-au apucat de o activitate mult mai rentabilă, dar necruţătoare cu sănătatea lor şi cu mediul ambient. Printre munţi de circuite şi cabluri, bărbaţi, femei şi copii scormonesc acum şi desfac măruntaiele calculatoarelor, fără nici cel mai elementar echipament de protecţie, relatează ziarul spaniol "La Vanguardia". Astfel, ei devin o pradă uşoară pentru cele 700 de substanţe toxice care se regăsesc în aceste obiecte. Cu mainile goale, 80% din cei 150.000 de locuitori din Guiyu caută materiale, precum cuprul, plasticul sau oţelul forjat, pe care le vand apoi comercianţilor de mana a doua. "Mulţi oameni din mediul rural au venit la Guiyu, atraşi de un salariu de 2- 3 dolari pe oră, adică mai mult decat ar caştiga la muncile campului. Trebuie să aleagă astfel între bani suficienţi sau propria sănătate", explică Jamie Choi, responsabil de campanie le Greenpeace . Copii otrăviţi de calculatoarele vesticilor Dar preţul plătit este uneori prea mare. 82% din copiii din Guiyu prezintă simptome de otrăvire, după cum arată un studiu efectuat anul trecut de Universitatea Shantou. Nivelul ridicat de plumb din sangele lor ajunge să le afecteze, în timp, sistemul nervos şi reproducător. "Copiii, mai ales cei ai imigranţilor, ajung să facă muncile cele mai murdare. Petrec şi 24 de ore lucrand, respirand sau jucandu-se cu materialele periculoase", spune Choi. Aproximativ 150 milioane de televizoare, maşini de spălat, congelatoare, aparate de aer condiţionat şi computere uzate sunt descărcate, în fiecare an, în China. La acestea se adaugă o altă cantitate necunoscută de dispozitive electronice, arată statisticile efectuate de China Home Electronics. Cele mai multe deşeuri provin din SUA şi Europa, în ciuda faptului că, în 1989, prin convenţia de la Basel, s-a interzis exportul deşeurilor toxice din ţările dezvoltate în cele sărace. China a creat şi ea propria lege, care interzicea importul de deşeuri electronice, după ce un raport a atras atenţia asupra localităţii Guiyu, în 2002. Dar legea este ineficientă, din cauza contrabandei şi a corupţiei la nivel local. ONU arată că 80% din electronicele uzate şi aruncate de ţările dezvoltate sunt încărcate pe vase de containere care au ca destinaţie Asia, iar din acestea, 90% merg în China. Ce se întamplă apoi cu gunoaiele? Doar 10% din ele sunt reciclate, spune raportul. Restul intră pe mainile a 10 milioane de colectori de gunoaie fără licenţă, care patrulează prin cartierele periferice ale ţării în căutarea unor electronice pe care să le demonteze sau pe mainile celor care operează la scară mai mare şi achiziţionează gunoaie angro, arată cotidianul "China Daily". Dintre toate deşeurile, cele mai căutate sunt electronicele. Televizoarele vechi sunt reparate şi ajung la sate sau sunt pur şi demontate, iar piesele sunt vandute atelierelor unde se extrage aurul şi cuprul din ele. În aceste ateliere, metalele preţioase sunt extrase din piese cu ajutorul metodelor simple, precum băile de acid sau focul. Numai că de-a lungul acestui proces se creează o cantitate mare de gaze toxice, dar şi plumb, şi mercur, care contaminează lacurile şi raurile din mediul rural sau se infiltrează în panza freatică. Nu mai există apă potabilă pe o rază de 30 de kilometri Aşa s-a întamplat şi la Guiyu, centrul de procesare a deşeurilor electronice din sudul Chinei. Localnicii s-au văzut nevoiţi să-şi aducă apă de băut de la 30 sau chiar 50 de kilometri depărtare. Organizaţia nonguvernamentală americană Basel Action Network a efectuat aici, în 2001, un studiu. Rezultatele au fost mai mult decat îngrijorătoare, pentru că s-a dovedit că o mostră de apă din zona Guiyu conţinea o cantitate de plumb de 212 ori mai mare decat cea care ar fi fost deja considerată periculoasă la o mostră de apă din raul Rin, Olanda. Industria de procesare a deşeurilor electronice a prins rădăcini în Guiyu din cauza costurilor scăzute: să extragi metalele preţioase din deşeuri e mult mai puţin costisitor aici, decat să o faci ca la carte. Din cauza costurilor foarte mari, reciclatorii chinezi nu pot concura astfel cu atelierele din Guiyu şi răman cu provizii mici de deşeuri. Mai mult decat atat, pentru reciclarea electronicelor şi electrocasnicelor, cei din industria de profil nu primesc decat subvenţii mici de la stat sau nu primesc deloc. Nu există nici măcar legi sau reglementări prin care guvernul să asigure asistenţă pentru un astfel de proces. Guiyu, din provincia Guangdong, este cel mai celebru, dar nu şi singurul loc în care se reciclează computerele uzate ce provin din ţările dezvoltate. Organizaţiile de mediu au descoperit operaţiuni similare şi în Karachi, cel mai populat oraş din Pakistan, şi în portul Chittagong, din Bangladesh . Plasticul se aruncă la Lianjiao Marea Britanie aruncă, anual, în China, peste două milioane de tone de deşeuri. Adică, de toate, de la sticle de plastic pană la ambalaje pentru produsele alimentare din supermarketuri. Cele mai multe deşeuri ajung, în transporturi de 10 tone, pe mare, şi sfarşesc în Lianjiao, un sat din aceeaşi provincie sudică, Guangdong. Potrivit statisticilor organizaţiilor locale de mediu, satul primeşte anual peste 200.000 de tone de plastic pentru reciclare. Ambalajele care nu pot fi reciclate sunt arse în incineratoare sau topite în băi de acid. Aerul se încarcă astfel cu un fum extrem de toxic. Dar la fel de poluate sunt şi apele. Nimeni din Lianjiao nu are aprobare oficială pentru a importa deşeuri, relatează "The Independent". Problema este cunoscută de autorităţile guvernamentale şi organizaţiile de mediu, care încearcă să rezolve problema, dar corupţia locală are caştig de cauză. Iar cei caţiva dolari pe tona de deşeuri pe care îi pot caştiga localnicii par să cantărească mai greu decat sănătatea lor sau a copiilor.