Social

Sarkozy, fara Cecilia, la Sofia

Presedintele Frantei a primit cea mai inalta distinctie bulgara pentru rolul jucat in eliberarea infirmierelor bulgare. In cadrul celei de-a doua etape a turneului sau european, inceput in urma cu 15 zile in Ungaria, seful statului francez, Nicolas Sarkozy, s-a aflat, ieri, la Sofia. Sotia sa, Cecilia, ar fi trebuit sa ajunga si ea in capitala Bulgariei, dar in ultima clipa a renuntat, deoarece actiunile doamnei Sarkozy pentru eliberarea infirmierelor bulgare din Libia au generat numeroase critici in Franta. Vizitele au avut scopul sa evalueze situatia de pe continent inaintea preluarii conducerii Uniunii Europene la 1 iulie 2008. Sarkozy a catalogat Bulgaria ca fiind un "partener important" al Frantei in domenii ca agricultura, aparare si politici energetice nucleare, potrivit declaratiilor facute in cadrul unui interviu pentru patru ziare bulgare, acordat inaintea sosirii sale in aceasta tara. "Cred ca trebuie sa sporim cooperarea in fiecare dintre aceste domenii si voi propune atat presedintelui Parvanov, cat si premierului Stanisev sa actionam in acest sens", a spus Sarkozy. Liderul de la Elysee a refuzat sa ofere alte informatii referitoare la eventuala vanzare catre Bulgaria a patru corvete tip Gowind de ultima generatie, la pretul de 750 milioane de euro. "Nu obisnuiesc sa ma amestec in negocierile comerciale aflate in desfasurare. Dar orice lucru care ar apropia Franta si Bulgaria este un lucru bun, inclusiv in acest caz, pentru ca este o alegere care aduce beneficii ambelor tari", a adaugat el. Infirmierele o asteptau pe Prima Doamna a Frantei Imediat dupa aterizarea avionului sau pe aeroportul din Sofia, Sarkozy, insotit de secretarul de stat pentru afaceri europene, Jean-Pierre Jouyet, s-a deplasat in piata Aleksandr Nevski, din centrul capitalei bulgare, unde a fost primit de omologul sau, Gheorghi Parvanov . Dupa o scurta ceremonie militara de primire, cei doi sefi de stat s-au deplasat la palatul prezidential, unde presedintele Parvanov l-a decorat pe Sarkozy cu cea mai inalta distinctie bulgara, Stare Planina, pentru rolul avut in eliberarea cadrelor medicale bulgare la 24 iulie. Presedintele francez s-a intalnit apoi, pentru prima data, cu cele cinci infirmiere si cu medicul bulgar, care au stat in inchisoare in Libia opt ani. Acestea s-au aratat dezamagite de absenta Ceciliei Sarkozy. "Este una dintre cele mai importante intalniri din viata mea. Regret enorm ca Cecilia Sarkozy nu l-a insotit", a declarat Cristiana Valtceva, una dintre infirmiere. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea