Social

Santorini, insula greceasca a indragostitilor

Un sejur de sapte zile pe una dintre cele mai faimoase insule din lume pleaca de la 1.000 de euro/ persoana. Cicladele, arhipelag al Egeei de Sud, reunesc o serie de insule, printre care se numara Dilos, Mykonos, Naxos, Anafi, dar si una dintre cele mai celebre insule ale lumii, santorini . Toate aceste insule ale Greciei, care nu contenesc sa uimeasca turistul in orice colt al tarii s-ar afla, au in comun peisajul fascinant, plajele cu ape limpezi, satele si oraselele lor mici cu arhitectura caracteristica, precum si vestigiile din diferite epoci ale istoriei lor seculare-preistorice, clasice, elenistice si romane, bizantine, france, turcesti si moderne. Difera insa prin atmosfera lor zgomotoasa si cosmopolita in centrele turistice moderne, calma si idilica, insa in micile asezari izolate. Santorini, ultimul loc in care a trait Homer Santorini, frumoasa insula din sudul arhipelagului, cunoscuta datorita fenicienilor, a vulcanului care a erupt in secolul al XV-lea iHr., dar si ca fiind ultimul loc in care a trait Homer, este o destinatie de vacanta preferata de foarte multi turisti. Plajele create de , unde nisipul este de culoare neagra, rosie sau alba, sunt unele dintre cele mai frumoase plaje grecesti. Numarul impresionant de hoteluri, restaurante, cafenele, taverne si discoteci atrage in fiecare vara zeci de mii de turisti si transforma insula in una dintre cele mai aglomerate si animate destinatii de vacanta. De mentionat insa ca Santorini nu este o destinatie recomandata pentru turistii care cauta linistea si singuratatea. Capitala insulei este orasul Fira, orasul alb ce sta agatat la marginea craterului format de Vulcan , si unde acosteaza vasele care transporta turistii pe insula. In ultimul , tot mai multi cercetatori sunt de parere ca Santorini a fost parte din legendara Atlantida. Legendele nu au stat departe de Santorini, insula fiind printre preferintele tinerilor indragostiti. Lumea pierduta a Atlantidei se spune ca a lasat nemuritor spiritul zeitei Acantar sau "Perla alba a miresei", zeita protectoare a mireselor. Zeita aparea din valurile marii, imbracata in haine de perle si daruia miresei o perla unica pentru a-i binecuvanta pe cei doi soti si a-i proteja astfel dragostea in cuplu. Perla daruita de zeita avea dimensiuni impresionante, nu era o podoaba, si facea parte din obiectele de decor din dormitorul sotilor. Mireasa daruia zeitei buchetul sau din flori de lacramioare. Intalnirea cu zeita se incheia cu un ceremonial al "dansului perlelor". Zeita pleca pe crestele valurilor, iar cei doi soti asteptau apusul pentru a-si putea duce acasa darul zeitei. Legenda spune ca zeita mai poate fi zarita in minunata ei rochie de perle numai de indragostiti si numai la vremea apusului. O conditie suplimentara ca sa fii in gratiile zeitei este ca in momentul trecerii discului solar la jumatatea orizontului cei doi indragostiti sa se sarute de trei ori si sa-si declare, fiecare, iubirea tot de trei ori. Thira sau Santorini a atras atentia lumii intregii in ultimii ani si datorita uimitoarelor descoperiri arheologice. La extremitatea sudica a insulei, in apropierea satului Akrotiri, a fost dezgropat un intreg oras , cu pietele, strazile si casele sale cu etaj. Sapaturile incepute in anul 1967 continua; descoperirile facute pana astazi au relevat existenta unei mari civilizatii distruse de o eruptie vulcanica. Ceea ce atrage mai presus de toate atentia dintre toate descoperirile extraordinate facute de arheologi sunt frescele minunate care reprezinta primavara, , maimute, preutese, un pescar etc. si care sunt astazi expuse la Muzeul Arhelogic National din Atena. In afara de siturile arheologice poate fi vizitata Fira, capitala pitoreasca a insulei. De pe terasele caselor albe, atarnate in varful falezei, vei avea o priveliste panoramica asupra insulitei vulcanice Kameni, rasarita din mare in 1573 i.Ch. Cicladele, perlele Marii Egee Insulele Ciclade sau Perlele Marii Egee numara 56 de insule mai mici sau mai mari. Dilos este foarte aproape de Mykonos, care se mai numeste insula luminii, stanca ce in trecut a fost cel mai extraordinar centru religios, artistic si comercial al antichitatii elene, insula natala a lui Apollon si Artemis. Astazi Dilos nu este decat un vast camp de ruine, printre care se remarca: Agora (piata), tezaurele diferitelor cetati, Porticul lui Antigoni, teatrul, Terasa leilor, sanctuarul Taurilor, templul lui Apollon, pritaneul si mai multe case din pamant decorate cu mozaicuri magnifice reprezentand delfini, un satir, Dionysos cu toiagul intr-o mana si timpanul in cealalta, calare pe o pantera. Mykonos, cu nenumarate biserici, mori de vant , stradute inguste in scari, este tipul caracteristic de insula cicladica. Incepand cu sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ea se bucura de un mare renume international si atrage o multime de admiratori care aici pot sa-si petreaca in mod placut zilele si noptile. Andros, numita in trecut Hydroussa, datorita izvoarelor sale cu ape minerale, este cea mai nordica dintre insulele Cicladelor. Capitala insulei, Andros, numita de asemenea Kastro sau Chora, are case frumoase in stil insular si un mic muzeu ce cuprinde mai ales inscriptii vechi gasite la Paleopolis, pe locul vechiului Andros. Tinos. Nu departe de Mykonos se gaseste Tinos, o insulita tipica cicladica, o mica bijuterie de arhitectura populara insulara. Mai presus de toate insa, insula Tinos se mandreste cu biserica sa in marmura, Panaghia Evanghelistria. In apropierea bisericii se afla un muzeu de pictura unde sunt expuse opere originare din Tinos si un muzeu arheologic care gazduieste diferite antichitati provenite in special din sapaturile facute in templul lui Amfitri si Poseidon. Syros este una dintre insulele cele mai active ale marii Egee, atat din punct de vedere economic, cat si cultural. Capitala sa, Ermoupolis, capitala Cicladelor, se mandreste cu edificii in stil neoclasic, cum este biblioteca primariei, vechiul teatru Apollon, ce rememoreaza epoca in care aceasta era un important centru maritim si industrial. Satele de munte si de la malul marii sunt extrem de pitoresti. Naxos, cea mai mare si mai fertila dintre insulele Cicladelor, este acoperita cu vita-de-vie, maslini, livezi si gradini de zarzavaturi. Acestei bogatii agricole i se adauga cea a solului, care produce smirghel si marmura. Capitala, Naxos, este un orasel pitoresc cu caracter medieval, in apropierea caruia se zaresc ruinele unei cetati miceniene si poarta colosala a unui templu consacrat lui Apollon din secolul al VI-lea i.Ch. Muzeul gazduieste o bogata colectie de antichitati cicladice si miceniene si cateva statuete din epoca clasica. Satele insulei incanta pe toti cei care cauta un "coltisor linistit". Milos, insula Afroditei (Venus) si catacombele sale, constituie, impreuna cu Kimolos, Antimilos si Folegandros, grupul Cicladelor sud-vestice. Aici a fost descoperita, in secolul trecut, celebra statuie a lui Venus, gloria Muzeului Luvru. Aproape de satul Klima se afla catacombele cele mai importante din lume dupa cele de la Roma. Amenajate in secolul I d.Ch., ele au o lungime de 200 m, labirintul galeriilor lor inchide 294 de morminte sapate in ziduri sau in pamant si decorate cu simboluri sau fresce. Joc de culoare alb-albastru In Santorini se ajunge mai mult pe apa, o excursie sau o varianta de traseu putand incepe din Creta. Deacolo, pe un vas de croaziera de lux se ajunge in frumoasa insula alb-albastra in circa patru ore. Asezata mai mult pe inaltime, cu case si alei serpuite ce duc catre un varf ce-ti ofera o priveliste superba, Santorini traieste numai din turism si arta mestesugareasca. Localnicii si-au deschis fiecare ori o cafenea, ori un mic restaurant sau o taverna, ori un magazin cu obiecte traditionale. Daca nu au una din toate acestea, atunci cu siguranta casa este transformata in pensiune. Majoritatea caselor au cate o mica piscina si, cu cat esti mai la inaltime, cu atat poti privi mai bine in piscinele ori curtile celorlalti ori sa vezi marea de un albastru intens. Multe case sunt resedinte de vacanta si sunt folosite doar vara, iarna vantul puternic fiind destul de greu de suportat. Practic, insula poate fi strabatuta de la un capat la altul in maximum doua ore la pas (stradutele inguste nu permit decat acces pietonal) si poti sa-ti cumperi fie obiecte de ceramica, fie o cafea ori alte suveniruri din insula iubirii. De mentionat ar fi ca preturile sunt de doua-trei ori mai mari decat in Grecia continentala. Pentru imbarcarea intr-un mijloc de transport plutitor este nevoie sa cobori niste trepte serpuite ori sa platesti pentru un teleferic circa 4 euro/persoana. Coborarea pe scari se poate face pe magarus, pretul fiind mai mic si excursia mai pitoreasca. Trebuie tinut de hurducaielile magarusului si de faptul ca traseu e presarat cu fecale ale acestuia, urat mirositoare. Daca alegeti Santorini, pentru o vacanta frumoasa este de preferat sa inchiriati in zona un mijloc de transport cu care sa va deplasati prin imprejurimi. Astfel, merita inchiriata o masina sau, mai ieftin, un scuter, cu care sa va plimbati pe insula. Exista si varianta transportului cu un autobuz special pe ruta Kamari-Fira-Oia, insa ar fi de preferat sa ramaneti o seara in Oia pentru a prinde un apus de soare. Prin urmare, cel mai indicat este inchiriatul unei masini de care sa dispuneti dupa bunul plac. CE TREBUIE SA STITI Pe timpul verii, temperaturile sunt ridicate, insa daca ajungeti in Santorini mai devreme de luna iunie, luati-va si o jacheta pentru ca serile sunt racoroase. La Santorini se poate ajunge cu avionul de pe aeroportul international din Atena. Zborul nu dureaza decat 40 de minute. Numeroase chartere din diferite orase europene ajung direct la Santorini, pe timpul verii. In sezon, zborurile catre Santorini sunt disponibile si din Salonic. O alta varianta de a ajunge pe insula este prin intermediul unei ferry-boat din portul Pireu din Atena, din Creta sau Salonic, dar si din majoritatea insulelor Cicladice. Durata calatoriei cu ferry-boatul este de sapte-noua ore, in functie de locul din care plecati. NU RATATI ! - Muzeul Preistoric al Therei, localizat in capitala insulei, Fira. - Muzeul Arheologic situat in Fira, ce adaposteste colectii de sculpturi, datate din perioada arhaica sau romana, inscriptii, vase si figurine din ceramica, din perioada elenistica. - Muzeul de folclor din Fira, situat intr-o casa gen pestera construita in 1861. - Muzeul Naval, in care se afla expuse diferite obiecte marine ce provin din diferite etape istorice ale insulei, cu precadere din timpul secolului 19. - Muzeul vinului prezinta istoria industriei vinului din Santorini, din 1660 si pana in 1950, cu figurine mobile si imobile si efecte sonore. - Degustati vinurile din Santorini: Boutari (Megalochori), Antoniou (Megalochori), Canava Roussos (Mesa Gonia), Koutsoyannopoulos (Messaria), Santo Wines (Pyrgos), Sigalas (Ia)

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea