Din 1988, cind a publicat “ Versetele satanice ”, cartea care l-a condamnat la moarte, Salman Rushdie a devenit cel mai cautat autor din istorie. Numele scriitorului englez de origine indiana a revenit luna trecuta pe primele pagini ale ziarelor datorita titlului de cavaler pe care l-a primit din partea reginei Elisabeta, care a atras reactii violente din partea tarilor islamice. La inceputul acestei saptamini, Rushdie furniza din nou material agentiilor de stiri, in urma hotaririi pe care a luat-o cea de-a patra sotie a autorului: vrea sa divorteze. La fel ca protagonistul romanului sau „Rusinea“, Rushdie spune intr-un interviu ca are trei „mame“: s-a nascut in 1947, in India, la Bombay, Anglia este tara sa adoptiva, iar familia lui traieste in Pakistan. Fiul unic al unei influente familii musulmane din clasa de mijloc, scriitorul a copilarit printre cartile din biblioteca parintilor si povestile acestora: daca mama putea sa istoriseasca zile-n sir complicati arbori genealogici, tatal sau se rezuma la basme scurte si mai putin spectaculoase, de multe ori inspirate din „O mie si una de nopti“. La paisprezece ani a plecat in Anglia la studii, in orasul Rugby. Venind dintr-o familie emancipata si dintr-o cultura care functiona dupa alte reguli, Rushdie a resimtit puternic schimbarea. Intr-un interviu din „The New York Times“, povesteste autoironic: „Principala mea greseala nu a fost ca eram un strain, ci ca nu am fost niciodata bun la sport. (...) Daca as fi fost in stare sa joc crichet cu eleganta si hockey de cimp, as fi fost acceptat de catre colegii mei, as fi putut fi capitan de echipa si as fi devenit un soi de afacerist indian cu convingeri radicale de dreapta“. Dupa incheierea studiilor de la King’s College, Cambridge, a inceput sa lucreze in publicitate, pe post de copywriter. Dupa un an de advertising, s-a apucat de scris, primul produs literar al lui Rushdie fiind un roman SF, despre care afirma singur ca era o „gafa ingrozitoare“. In 1981, in schimb, publica romanul „Copiii din miez de noapte“, care i-a adus Booker Prize, precum si Booker of Bookers, si l-a inscris in cursa scriitorilor cu mari sanse de a fi clasicizati. Cu Rushdie incepea un nou episod din istoria literaturii postcoloniale. 1988 a fost anul in care viata scriitorului a fost deraiata definitiv. In luna septembrie a publicat „Versetele satanice“, carte pe care fundamentalistii islamici au considerat-o blasfemiatoare si, prin urmare, ayatolahul Khomeini a emis fatwa. Marea Britanie a rupt legaturile diplomatice cu Iranul, iar Rushdie a devenit imediat unul dintre cei mai bine paziti oameni la acea vreme, beneficiind de masuri de securitate de gradul intii din partea Scotland Yard , acordate in mod normal numai demnitarilor aflati in vizita. In primele cinci luni de la declansarea conflictelor, si-a schimbat domiciliul alaturi de familia sa de peste 50 de ori. Si nici nu isi putea permite luxul vreunei rutine zilnice: nu mai avea voie sa conduca sau sa mearga la cinema, doua dintre pasiunile sale, nici macar sa mearga la cumparaturi. In ’90, cind Marea Britanie a reluat legaturile cu Iranul, Rushie a primit asigurari ca viata lui nu va mai fi in pericol, dar toata „minunea“ a durat doar citeva luni, dupa care fatwa a fost reinnoita. La sfirsitul aceluiasi an, scriitorul a incercat sa faca pace cu Islamul: s-a intilnit cu reprezentanti ai comunitatii musulmane, si-a argumentat nevinovatia si a fost de acord sa suspende pentru o perioada publicarea „Versetelor satanice“ in editie necartonata. Insa acest act nu a reusit sa modifice in vreun fel convingerile si verdictul islamistilor si, pe deasupra, i-a atras si critici din partea unor personalitati din Occident. De atunci au trecut aproape douazeci de ani. Intre timp, tentative de asasinat, strategii de supravietuire si carti care continua sa investigheze miturile Indiei contemporane. Premiile si distinctiile au continuat sa vina, si nu numai din SUA sau Marea Britanie: Premiul italian „Grinzane Cavour“, a fost numit scriitorul anului in Germania, Premiul National de Literatura din Austria s.a.m.d. Cu toate acestea, prezenta lui este, intr-un fel, o bomba cu ceas pentru cei din jur. A divortat de primele trei sotii pentru motive mai mult sau mai putin similare, iar acum istoria este pe cale sa se repete. Marianne Wiggins, scriitoare americana care i-a fost sotie intre 1988 si 1993, a declarat presei ca l-a parasit pe Rushdie pentru a fi „ochii si urechile acestuia in lume“. Actrita indiana Padma Lakshmi, cu care s-a casatorit in 2004, a anuntat pe 2 iulie ca vrea sa divorteze. In urma deciziei reginei Marii Britanii de a-i oferi titlul de cavaler, Iranul si Pakistanul au protestat vehement, sustinind ca aceasta initiativa este o sfidare la adresa Islamului si ca in acest fel se alimenteaza actele teroriste. Aflat din nou in dizgratiile musulmanilor, dar si in ale unei parti din presa britanica, Rushdie a anuntat, prin purtatorul sau de cuvint, ca va respecta dorinta sotiei sale. Cu toate ca „Versetele satanice“ au insemnat condamnarea la o viata de cosmar, in care capul sau valoreaza astazi mai bine de 11 milioane de dolari, Rushdie nu regreta ca a scris acest roman si nici nu renunta la discursurile sale militante. Sustine in continuare cauza unui Islam secularizat, istoricizat, rational si argumentativ. Intr-unul dintre eseurile sale, „O mie de zile intr-un balon“, spune: „Cred ca intr-o zi musulmanilor le va fi rusine de lucrurile pe care le fac astazi musulmanii, iar «afacerea Rushdie» li se va parea la fel de neverosimila pe cit li se pare azi occidentalilor arderea pe rug“. Rushdie si India cartilor sale 1981 - „Copiii din miez de noapte“ 1983 - „Rusinea“ 1987 - „The Jaguar Smile: A Nicaraguan Journey“ 1988 - „Versetele satanice“ 1990 - „Harun si Marea de Povesti“ 1992 - „Imaginary Homelands: Essays and Criticism“ 1994 - „Orient, Occident“ 1995 - „Ultimul suspin al Maurului“ 1999 - „Pamintul de sub talpile ei“ 2001 - „Furie“ 2002 - „Dincolo de limite“ (nonfictiune) 2005 - „Shalimar Clovnul“ Rushdie, pe muzica Bono, solistul trupei U2, a fost unul dintre primii cititori ai manuscrisului „Pamintul de sub talpile ei“, roman publicat de Rushdie in 1999. Declarindu-se unul dintre fanii romanului, a compus o piesa cu acelasi titlu, pe versurile unuia dintre cintecele interpretate de protagonista cartii. Incinerarea „Versetelor“ „Versetele“, in care povestea spune, printre altele, ca Profetul Mahomed ar fi avut sotii-prostituate, au fost arse in public, iar dupa publicarea cartii in SUA, in mai multe orase din Pakistan si India au izbucnit proteste, soldate cu 19 morti . Dincolo de acuzatiile de blasfemie, Hashemi Rafsanjani, presedinte al Iranului la acea vreme, vedea in spatele acestui roman o conspiratie, „un efort planuit si organizat“ in care erau implicate serviciile secrete engleze, franceze, germane si americane, precum si „edituri sioniste“.