Social

Ryanair începe războiul preţurilor la zborurile transatlantice

Să zbori de la Londra sau Frankfurt pană la New York cu doar 10 euro? Ei bine, şeful companiei aeriene irlandeze Ryanair , Michael O’Leary, spune că acest lucru este posibil. Şi asta pentru că noul acord, "Ceruri deschise", încheiat între SUA şi Uniunea Europeană, le permite operatorilor low-cost să zboare pe rute transatlantice. Avioanele Ryanair vor decola din bazele existente deja, adică London Stansead, Dublin şi Frankfurt-Hahn şi vor ateriza pe aeroporturi secundare din Statele Unite ale Americii, în oraşe precum New York, San Francisco, San Diego, Boston, Dallas şi Florida. În trei sau patru ani, Ryanair va concura astfel, pe segmentul zborurilor transatlantice, cu operatori mari precum British Airways şi Virgin Atlantic Airways. Biletele la zborurile transatlantice vor costa de la 10 euro în sus, iar pasagerii vor avea la dispoziţie şi locuri premium, pe langă cele de la economy class, fără servicii. "Banii sunt ultimul lucru care ne lipseşte" Directorul executiv al companiei irlandeze low-cost, Michael O’Leary, spune că acest lucru este posibil. "Există o mulţime de investitori nerăbdători să vadă un serviciu de transport aerian transatlantic low-cost. Banii sunt ultimul lucru care ne lipseşte", a spus el ziariştilor, în timpul unui zbor de la Dublin la Frankfurt. Potrivit acestuia, fondurile noului operator vor veni din plasamente private, nu de la Ryanair. O’Leary estimează costurile iniţiale undeva între 100 şi 200 milioane de euro. Noua companie va fi o "soră" sau un "asociat" al Ryanair, dar va purta un alt nume şi va avea propriul board de directori. Pentru început, ar putea avea o flotă de 50 de avioane, probabil Boeing 787 sau Airbus A350. O’Leary va avea şi el probabil un cuvant de spus. "De asta m-aş putea ocupa după ce plec de la Ryanair, în următorii doi sau trei ani", a zis O’Leary, citat de Bloomberg. "Implicaţiile succesului Ryanair în zborurile transatlantice ar fi semnificative. Nu este încă foarte clar dacă impactul va fi rău, fără pic de echivoc", spune Michael Linenberg, un analist de la Merrill Lynch & Co, din New York. Noua linie aeriană va împinge tarifele mai jos şi i-ar putea încuraja şi pe alţi operatori low-cost din SUA să intre în piaţa zborurilor transatlantice, consideră Linenberg. Acum, aceste companii, Southwest Airlines, JetBlue Airways şi AirTran Airways, operează numai pe rute din America de Nord şi Caraibe. Marii operatori aerieni nu se tem de concurenţă "Modelul de business pe care Ryanair l-a urmat pană în prezent a fost superb, dar acest pas ar putea fi prea mare. O’Leary ar trebui să se mai gandească, înainte să deschidă o nouă linie aeriană, într-o piaţă care este deja extrem de competitivă", comentează pentru Bloomberg analistul David Buik, de la BGC Partners, din Londra. Ryanair îşi adjudecă acum cele mai ieftine zboruri din Europa, pe rute precum Londra-Barcelona, cu un bilet de un penny, fără taxe incluse. Companiile aeriene low-cost, precum Ryanair şi EasyJet, şi-au dublat practic capacitatea în ultimii patru ani, determinandu-i pe marii operatori să reacţioneze şi să se concentreze pe atragerea pasagerilor la business şi first-class. "La zborurile lungi, consumatorii vor servicii. Dar deschiderea pieţelor stimulează competiţia şi noile idei, de pe urma cărora au de caştigat consumatorii", spune Paul Charles, purtătortul de cuvant al Virgin Atlantic. Şi pentru British Airways, al treilea mare operator aerian din Europa, competiţia pe rutele transatlantice este bine-venită. "Noi suntem o companie aeriană full-service şi oferim clienţilor noştri, la bord, servicii şi produse excepţionale", afirmă şi Thomas Coops, purtătorul de cuvant al companiei britanice. Şi Zoom Airlines introduce un zbor ieftin peste Atlantic Noul operator va concura şi cu Aer Lingus Group, compania irlandeză pe care O’Leary a încercat s-o cumpere nu mai departe de octombrie anul trecut. Încercarea de preluare ostilă a eşuat însă, după ce Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea faţă de efectele pe care aceasta le-ar fi putut avea pe piaţa aviatică irlandeză. Aer Lingus a anunţat la sfarşitul lunii martie că va opera pe rute transatlantice, spre destinaţii precum Washington, Orlando, Florida şi San Francisco. "Ce vrea acum O’Leary să facă e să readucă în discuţie preluarea Aer Lingus. Pentru Aer Lingus, un operator destul de mic, e destul de rău să aibă alături o altă companie care spune că vrea să transporte oameni peste Atlantic cu doar 10 euro", explică Buik. Zoom Airlines, o companie privată canadiană, controlată de omul de afaceri scoţian Hugh Boyle, a anunţat, de asemenea, înfiinţarea unor curse transatlantice low-cost începand de pe 21 iunie. Preţul unui bilet va porni de la 255 de dolari. "Noi vom face asta din iunie, cu patru ani înaintea Ryanair şi a lui Michael O’Leary", a afirmat John Boyle, care este coproprietar al companiei, alături de fratele său, Hugh. Operatorul canadian va folosi un Boeing 767, care va zbura zilnic de la Londra la New York, dar îşi va mări capacitatea, dacă noul serviciu va avea succes. Tentative pentru zboruri low-cost peste ocean au existat însă şi înainte. Omul de afaceri britanic Freddie Laker a înfiinţat compania Laker Airways, în 1966, ca să ofere servicii de transport aerian între New York şi Londra. Operatorul a dat faliment în 1982, pentru că nu reuşea să-şi recupereze costurile în perioadele în care era mai puţin solicitat. Ryanair a deschis Cutia Pandorei şi pe piaţa aviatică din Europa - Ryanair, care are sediul central la Dublin, în Irlanda, este cel mai mare operator aerian low-cost din Europa şi operează în principal de pe aeroportul London Stansted. - Ryanair a crescut de la un singur avion, cat avea în 1985, la o flotă de 133 de avioane care zboară spre 130 de destinaţii din Europa. Acum, în ce priveşte valoarea de piaţă, compania irlandeză este a treia din lume şi concurează cu marii operatori pe zborurile scurte. Intrarea sa pe piaţa europeană, ca şi a competitorului său direct, EasyJet, a declanşat, la sfarşitul anilor ’90, un război al preţurilor între operatorii europeni. - După anunţul pe care Michael O’Leary l-a făcut săptămana trecută, acţiunile celei mai mari companii europene low-cost, Ryanair, au scăzut la Dublin cu 0,8 procente, la cotaţia de 6,01 euro pe acţiune. În ultimele 12 luni, acţiunile companiei au crescut însă cu 66%, iar valoarea de piaţă a Ryanair a ajuns astfel la 9,3 miliarde de euro.
  •   2007-04-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: 5 sfaturi financiare pentru o vacanta fara griji

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Rolul tatalului in stabilirea bugetului familiei

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare