Social

Rusia respinge din nou planurile antiracheta ale Washingtonului

Condi Rice a pus la punct intalnirea dintre Bush si Putin de la summitul NATO. Trupe rusesti in Afganistan contra garantiei ca Georgia si Ucraina nu vor adera?

Misiunea pe care ar fi trebuit sa o duca la indeplinire emisarii americani la Moscova a esuat. Secretarul de stat Condoleezza Rice, dar si seful Pentagonului, Robert Gates , s-au dus la Kremlin intr-o misiune a „ultimei sanse” de intelegere cu Rusia in privinta scutului antiracheta. De rezultatul negocierilor putea depinde inclusiv venirea lui Vladimir Putin la summitul NATO din Romania. Insa, desi auspiciile pareau favorabile in urma tatonarii viitorului presedinte rus Dmitri Medvedev, care aprecia ca „un compromis este posibil”, dupa intalnirea cu actualul sef al Federatiei Ruse, discutiile au aparut intr-o alta lumina.

Atat surse din anturajul lui Robert Gates, cat si seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov , au indicat ca „divergentele dintre Rusia si SUA pe tema scutului antiracheta raman”, relateaza Associated Press.

Medvedev le-a spus celor doi care au tinut sa ii ia „pulsul” ca doreste sa „stabileasca o baza pentru continuitatea relatiilor ruso-americane”. Mai exact, ca va urma in liniile principale politica presedintelui Putin, comenteaza Kommersant. Cu toate acestea, emisarii au stabilit ca cei doi presedinti se vor intalni fata in fata la summitul NATO pentru a stabili detalii posibile doar la acest nivel, potrivit aceleiasi surse.

Oficial, seful Pentagonului a subliniat ca sistemul antiracheta „nu va constitui o amenintare” la adresa Rusiei. Insa este cea de-a doua vizita americana in exact acelasi format, in decurs de sase luni, care se soldeaza cu un esec. „Au trecut sase luni si credem ca la unele capitole putem pune punctul pe i si sa ajungem la o intelegere”, a explicat Putin.

Putin nu s-a referit insa la problema scutului antiracheta american, ci la Tratatul privind reducerea armelor strategice. Totusi, de aceasta data, Condoleezza Rice si Robert Gates au avut parte de o retorica mai calma a presedintelui rus, care nu s-a abtinut sa mai vorbeasca de o noua era a Razboiului Rece si de „politistul mondial” SUA.

Rusi in Afganistan, moneda de schimb ?

Oricum, in ultima vreme, Rusia a mai marcat o victorie diplomatica. Cu ajutorul europenilor, problema aderarii Georgiei si Ucrainei la NATO (idee extrem de criticata de Moscova) a fost amanata pe termen nederminat. SUA au recunoscut deja neoficial ca au facut anumite „concesii” Rusiei – sperand sa tempereze pozitia Rusiei fata de planul american.

In urma cu cateva zile, cotidianul polonez Gazeta Wyborcza relata ca Rusia s-ar fi oferit sa ajute forta NATO din Afganistan – ISAF – si sa trimita un contingent rusesc in teatrul de operatiuni, daca organizatia nord-atlantica renunta la a incuraja Ucraina si Georgie sa adere.

Mai mult, potrivit sursei poloneze, Rusia ar fi gata sa puna la dispozitia aliatilor si caile de acces spre Afganistan de pe teritoriul sau, dar si spatiul aerian si chiar baza sa militara din Uzbekistan . Momentul ar fi unul mai mult decat oportun, trupele NATO facand fata unor atacuri tot mai puternice ale talibanilor, in timp ce membrele aliantei refuza sa-si suplimenteze trupele.

Romania sprijina aderarea Georgiei, indiferent de pozitia internationala

Presedintele Senatului Roma­niei – Nicolae Vacaroiu, aflat intr-o vizita la Tbilisi, a promis georgienilor sprijin pentru integrarea euroatlantica. El a subliniat, potrivit Rompres, ca discutiile cu georgienii s-au axat pe demersul Georgiei in procesul de aderare la NATO, in perspectiva summitului de la Bucuresti. „Georgia are o sustinere constanta din partea noastra pentru a-si indeplini acest obiectiv binemeritat in privinta unui salt in NATO”, a spus Vacaroiu.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea