Social

Rusia, aproape de epurare etnica

Kremlinul vrea sa elimine strainii de pe piata muncii din Rusia pina la finele anului. Noua lege da satisfactie xenofobilor rusi, opusi imigratiei. Conform noilor norme, in anul 2007, numarul maxim al permiselor de munca acordate lucratorilor din statele ai caror cetateni nu au nevoie de viza pentru a intra in Rusia (este vorba, in majoritate, despre statele CSI) va fi limitat la sase milioane. In plus, acestia vor trebui sa obtina un permis de munca in maximum zece zile de la intrarea in tara. In continuare, chiar daca obtin drept de rezidenta temporara sau permanenta, ei vor trebui sa se inregistreze anual la Serviciul Federal pentru Migratie . In cazul in care nu se supun noilor regulamente , acestia vor avea de platit amenzi in valoare aproximativa de 2.000 de dolari, de 50 de ori salariul minim lunar. Noua legislatie ii are in vedere si pe angajatorii muncitorilor straini. Acestia au dreptul de a angaja straini fara a trebui sa obtina permise speciale, insa se impune sa instiinteze serviciile de migratie, taxare si munca. In caz contrar, pot primi amenzi de pina la 5.000 salariul minim sau le poate fi suspendata activitatea. Viitor si mai aspru Scopul noii legislatii este de a reduce, in intervalul ianuarie-aprilie, pina la 40% indicele strainilor care lucreaza in domeniul comertului retail. De la 1 aprilie insa, obiectivul urmarit de autoritatile rusesti va fi de a elimina complet strainii. MEDIAFAX informeaza ca politia rusa face zilnic raiduri prin piete pentru a se asigura ca aceste cote vor fi respectate. In schimb, organizatiile pentru respectarea drepturilor omului se arata ingrijorate de abuzurile pe care politia le-ar putea comite in decursul acestor razii. Rasism Conform Serviciului Federal pentru Migratie, in fiecare an patrund in Rusia cel putin 20 de milioane de oameni, fenomen cunoscut sub numele de „boomul postsovietic“. Cei mai dependenti de locurile de munca rusesti sint cetatenii din Moldova si din Tadjikistan . „Amenintarea“ imigratiei a condus la o serie de incidente rasiale. La inceputul lunii septembrie anul trecut, in localitatea nordica Kondoponga au avut loc mai multe demonstratii rasiste, orientate mai ales impotriva cecenilor si a caucazienilor. Presedintele Putin a declarat atunci ca interesele populatiei ruse trebuie protejate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea