Social

Rusia. Accident aviatic soldat cu 7 morţi

Tra
gedie în Sudul Rusiei. Un avion de pasageri cu 63 de oameni la bord a aterizat forţat azi dimineaţă pe aeroportul din Samara. 7 dintre ocupanţii aparatului au murit iar 50 au fost răniţi. 6 răniţi sunt în stare gravă dar medicii spun că viaţa lor nu este în pericol. Potrivit poliţiei, aeronava s-a lovit cu fuselajul de sol, după ce trenul de aterizare s-a defectat. Aeronava plecase din oraşul Surgut, situat în Siberia şi se îndrepta spre Belgorod, în sudul ţării. Accidentul s-a petrecut în timpul unei escale la Samara. Potrivit poliţiei, avionul s-a lovit cu fuselajul de sol după ce trenul de aterizare s-a defectat. Fuselajul s-a rupt în momentul impactului, iar pilotul a reuşit cu greu să menţină aeronava sub control. Aparatul încerca să aterizeze pe o vreme ceţoasă, cînd una dintre aripi s-a lovit de pistă, iar avionul s-a rupt. 6 oameni au fost transportaţi la spital. Alţii primesc îngrijiri medicale pe aeroport. Imediat după accident, rudele pasagerilor s-au adunat în faţa aeroportului, ca să afle veşti despre cei dragi. Aparatul, model Tupolev 134, aparţinea unei companii aeriene interne. Avioanele Tupolev sunt foarte folosite în Rusia şi sunt adesea implicate în accidente grave. Cea mai recentă tragedie de acest fel a avut loc pe 22 august. Atunci, o aeronavă de tip Tupolev 154 s-a prăbuşit în Ukraina şi 170 de oameni au murit. Sambătă dimineaţă, cinci oameni au murit şi peste 50 au fost răniţi după ce un avion a aterizat de urgenţă, în localitatea Samara. Potrivit poliţiei, fuselajul aparatului s-a fisurat în momentul impactului cu pista, iar pilotul a reuşit cu greu să menţină aeronava sub control. „Avionul a efectuat o aterizare brutală. Prin urmare fuselajul a fost distrus. Cinci persoane au fost ucise şi alte 51 au fost rănite”, a declarat un purtător de cuvant al Ministerului pentru Situaţii de urgenţă, citat de agenţia RIA Novosti. Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care avionul a aterizat forţat. Anchetatorii cred că a fost vorba de o defecţiune tehnică.
  •   2007-03-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Sfaturi financiare pentru toti membrii familiei, de la mic la mare

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum sa-l inveti pe copilul tau valoarea banilor

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare