Social

Romanilor le e pofta de povesti, dar devoreaza romane-fluviu

Nesa
tisfacuti de proza scurta , cititorii se intorc spre naratiuni de peste 800 de pagini. „Cred ca romanul este pe punctul de a se prabusi. Cred ca toate acele experimente foarte indraznete si interesante in materie de roman (...) ne conduc la momentul in care vom simti ca romanul nu mai este printre noi. In schimb, povestea, naratiunea au ceva ce va supravietui intotdeauna. Nu cred ca oamenii se vor satura vreodata sa spuna sau sa asculte povestiri.“ Asa sunau previziunile lui J.L. Borges, in 1967, intr-una dintre conferintele Norton tinute la Harvard, argumentate cu patosul celui care toata viata a ramas fidel fictiunilor scurte, pe care si le-ar fi dorit rescrise de cei care i-au urmat. La patruzeci de ani de la pledoaria lui Borges pentru povestire, constatam ca argentinianul nu s-a inselat, dar nici dreptate n-a avut pina la capat: oamenii sint hamesiti dupa fictiuni, flaminzi dupa povesti, dar nu se multumesc cu deliciile moderate din povestiri, ci vor sa se infrupte din romane care par ca nu se mai termina. Proza scurta, pe scurt, nu satisface si, chiar daca timpul pentru lectura se imputineaza galopant, specia cititorului contemporan se indreapta, paradoxal, spre romanul-fluviu. O dovedesc topurile vinzarilor, numarul mare de romane cel putin stufoase care se publica si la noi, si in alta parte si opiniile specialistilor: critici, editori si redactori de carte. De ce nu se inghesuie editurile sa publice mai multa proza scurta? „Pentru ca sint prea multe romane“, raspunde Daniela Boriceanu, redactor-sef al seriei „Fictiune Contemporana Leda“, parte din Grupul Editorial Corint: „Publicul roman nu e foarte inclinat catre proza scurta. Succesele din ultima vreme au fost legate exclusiv de roman. Proza scurta nu se citeste, cum nu se citeste nici poezia“. Bogdan Alexandru Stanescu, coordonatorul Colectiei „Biblioteca Polirom“, explica reticenta cititorului din Romania la povestiri, prin nevoia acestuia de continut si consistenta care sa dureze cit mai mult: „Incepi o poveste, intri in ea si ai vrea sa tina foarte mult. Nu te satisface. Romanul e clar mai cautat si mai prizat. In legatura cu proza scurta, cititorii au inca ezitari“. Nu de alta parere e Paul Cernat: „Cred ca oamenii au nevoie sa citeasca istorii captivante. Probabil cei mai multi dintre ei ar vrea sa nu se termine atit de repede, prin urmare prefera romanul, dar asta nu inseamna ca ar refuza un bun volum de proza scurta“. Ca diagnosticul criticului e exact o dovedeste numarul insemnat de volume de povestiri, care se vind fara probleme: Italo Calvino, Dino Buzzati, J.L. Borges, Julio Cortázar, pentru a numi citiva autori doar din portofoliul Polirom. Insa succesul acestor scriitori, in ciuda apetentei scazute a cititorilor pentru proza scurta, se datoreaza, crede Bogdan Stanescu, clasicitatii si notorietatii lor, mai degraba decit prestigiului genului: „Aici nu vorbim de proza scurta, vorbim de Cortázar si de Borges“. Cu toate astea, succes la vinzari au avut si Raymond Carver, cu volumul „Catedrala“, dar si mai recent publicatul Philip Ó Ceallaigh, culmea, cu un volum de debut: nouasprezece povestiri strinse sub titlul „Insemnari dintr-un bordel turcesc“. Unii nuvelisti sint mai putin riscanti decit altii, insista Emil Barbulescu, coordonatorul Seriei Thriller&Mistery de la Humanitas: „Un autor care s-a impus deja, un nume mare, este un pariu lipsit de riscuri“. Vine apoi cu citeva ilustrari de caz din oferta Humanitas: „Delta lui Venus“ de Anais Nin , „ Armele secrete “ de Julio Cortázar, „O companie nelinistitoare“ de Carlos Fuentes (toate in colectia „Raftul Denisei“) sau „Bazarul bizar “ al lui Radu Paraschivescu (Colectia „Risul lumii“). Un caz special amintit de redactor este Colectia „Cartea de pe noptiera“, cu o lunga serie de nuvele publicate in volum, din care aminteste doar doua titluri publicate in 2007: „Bartleby“ de Herman Melville si „Dintr-o lume in alta“ de Adolfo Bioy Casares. Cit despre motivele care tin cititorii la distanta de povestiri, Barbulescu le pune si pe seama gusturilor: „Nu e vorba de prejudecati, ci de gusturi si de educatie. Un roman ofera cititorului mai multe satisfactii, cel putin la un nivel superficial. Povestirea e un gen dificil, pe care il apreciezi la justa lui valoare doar daca ai o minima educatie literara. La fel se intimpla si in lumea filmului: scurtmetrajele sint gustate intr-un cerc restrins“. O alta cauza ar fi, in opinia redactorului, lipsa antologiilor de proza scurta. Un alt fel de explicatie ofera Lucian Pricop, director editorial la Editura Paralela 45: „Genurile literare, mai ales pentru ce inseamna astazi literatura, aproape ca nu mai conteaza. Romanul e construit atit de fragmentar, incit distinctia dintre proza scurta si roman nu mai conteaza“. Asa se face ca bucati de proza scurta, cu statut de microromane, au avut un succes pe care o antologie de povestiri cu greu l-ar fi tintit. E vorba de „Don Juan, (povestit de el insusi)“, de Peter Handke, „Convorbiri cu profesorul Y“, de Louis-Ferdinand Céline, si „33 de clipe de fericire“, de Ingo Schultze. Desi colectia speciala de proza scurta, functionala de ceva vreme la Paralela 45, s-a „topit“ in cea de fictiune, Lucian Pricop e optimist in ce priveste soarta povestirilor: „Sint convins ca se va ajunge la o foarte mare apetenta pentru acest gen, tocmai pentru ca timpul de lectura e din ce in ce mai putin“. Succesul celor doua volume de povestiri scrise de Julian Barnes, „Café au lait“ si „Tristeti de lamiie“, dar si al prozelor lui John Barth, din „Ratacit in casa oglinzilor“, toate trei aparute la Nemira, demonstreaza ca, daca sint scrise ca la carte, povestirile se prind de cititori natural. Din datele furnizate de editura reiese ca alte trei volume de proza scurta au avut o buna priza la cititori: „Furnica electrica“, un volum de povestiri SF de Philip K. Dick, si cele doua volume de „Povestiri incredibile“, antologii ingrijite de Michael Chabon. Insa cel mai mare succes semnalat de Marius Chivu e volumul „De ce iubim femeile“, de Mircea Cartarescu, „best-sellerul romanesc cel mai mare din ultimii 20 de ani. Cu toate astea, scriitorul roman nu s-a inghesuit sa scrie proza scurta (este un gen foarte, foarte greu), iar editorii inca se tem ca nu vor vinde (desi promoveaza toate prostiile)“. „Exista sanse pentru revitalizarea prozei scurte, dar e nevoie de scriitori foarte buni si de editori curajosi si cu gust“, e de parere Marius Chivu. Ca genul nu e la indemina oricui o recunosc toti criticii. Simona Sora, de exemplu, vorbind despre putinele debuturi cu proza scurta din literatura autohtona, a remarcat ca majoritatea au trecut neobservate, atit de critici, cit si de cititori. Motivul ar fi, in opinia criticului, dificultatea ridicata a genului: nu oricine e capabil sa condenseze in citeva pagini o lume cu conflicte si problematici care sa satieze cititorul. Singurii autori ale caror povestiri sint in continuare cautate si citite sint Radu Cosasu si Adriana Bittel, doi nuvelisti care au refuzat sa se apropie de alt gen, dar si Mircea Cartarescu, cel din „Nostalgia“, si Razvan Petrescu, un prozator pentru arta caruia si Marius Chivu si-a aratat entuziasmul. Simona Sora recunoaste, la rindul ei, suprematia romanului: „E vremea romanului, si nu a oricarui fel de roman, ci a romanului-fluviu de peste 800 de pagini. Proba sta proaspatul roman al lui Caius Dobrescu, «Teza de doctorat», dar si volumul al treilea din «Orbitor», de Mircea Cartarescu, care urmeaza sa apara. E clar ca proza scurta a intrat intr-un con de umbra“. Fara a nedreptati in nici un fel genul povestirii, Simona Sora vede suprematia romanului la ora actuala ca o revenire la armele grele ale fictiunii, iar Paul Cernat nu crede ca in viitorul apropiat raportul se va modifica semnificativ: „Nu cred ca proza scurta are sanse sa ia vreodata «fata» romanului. Cititorii prefera ospetele prozastice copioase“. Cartile pentru care criticii baga mina in foc Paul Cernat recomanda povestirile lui Poe, Gogol si Cehov, proza scurta a lui Borges, nuvelele lui Buzzati, cele „Noua povestiri“ ale lui Salinger, „Povestirile crepusculare“ ale lui Michel de Ghelderode si „Muzeul negru“ de André Pieyre de Mandiargues, reeditate la Humanitas. De la noi, povestirile lui Caragiale, proza scurta semnata Mircea Nedelciu, Ioan Petru Culianu, Stefan Banulescu, Radu Cosasu - „un excelent «novelist», cum ii place in general sa se rasfete“ - si fermecatoarele proze ale Adrianei Bittel. Dintre cartile care sint acum pe piata, din genul lui preferat, Marius Chivu ar alege oricare din volumele lui Dino Buzzati , „Manuscris gasit intr-un buzunar“ de Julio Cortázar, „Bazar bizar“ de Radu Paraschivescu, „O companie nelinistitoare“ de Carlos Fuentes si „Catedrala“ de Raymond Carver. Dintre nuvelistii romani il alege pe Razvan Petrescu, „un autor de proza scurta extraordinar, un scriitor (aproape) genial, unul dintre primii cinci scriitori romani ai momentului. Din pacate, prea putin cunoscut“. Simona Sora a semnalat volumul „Antologia Granta“ de proza scurta britanica , aparut la Editura Curtea Veche. Proza scurta nu intra in top Marius Chivu a amintit topul realizat de lantul britanic de librarii Waterhouse, rezultat din anul trecut, un sondaj la care au participat 5.000 dintre cumparatorii de carte. Din lista cu cele mai bune 100 de carti inclusiv traducerile, publicate in Anglia in perioada 1982-2006, 89 sint romane si nici un singur volum de proza scurta sau de poezie.
  •   2007-07-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Vehiculele electrice vor reduce poluarea cu peste 20%

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii