Social

Romanilor le-ar putea fi interzis sa mai munceasca in Marea Britanie

Ministrul britanic de Interne, John Reid, nu pare dispus să renunţe la ideea de a restricţiona accesul cetăţenilor romani şi bulgari pe piaţa muncii din Marea Britanie, după aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană. Beneficiind de sprijinul unui coleg din guvern, - ministrul Muncii, Reid examinează în continuare modalităţile concrete prin care să le interzică romanilor şi bulgarilor dreptul de a munci în Regatul Unit , relatează presa britanică. Unul dintre argumentele ministrului Muncii ar fi acela că ţara sa nu este pregătită să facă faţă unui nou val de muncitori din est. Problema imigranţilor romani şi bulgari nu a ajuns încă pe masa guvernului, dar, potrivit „The Guardian”, demersul iniţiat de Reid şi Hutton ar fi susţinut şi de alţi miniştri. În aceeaşi tabară se află şi unii parlamentari. „Nu putem continua cu o politică a porţilor deschise. Oamenii au început deja să se plangă că nu găsesc locuri de muncă“, susţine deputatul laburist Frank Field. Totuşi, există membri ai Executivului de la Londra, cum ar fi ministrul de Externe, Margaret Beckett, sau ministrul pentru Afaceri Europene, Geoff Hoon, care se opun posibilităţii impunerii de restricţii, fie ele şi temporare, pentru muncitorii romani şi bulgari. Potrivit „ Sunday Times ”, guvernul de la Londra estimează că între 60.000 şi 140.000 de romani şi bulgari ar putea veni în Marea Britanie în primul an după aderarea celor două ţări la UE, fenomen care ar exercita presiuni suplimentare asupra sistemului educaţional, medical sau de acordare a locuinţelor. De asemenea, există temeri că un exod al muncitorilor ar avea un impact devastator şi asupra ţărilor de origine, în acest caz Romania şi Bulgaria. Deşi nu au o idee prea clară în legătură cu numărul exact al persoanelor care vor dori să lucreze în Marea Britanie, autorităţile britanice vor să evite situaţia cu care s-au confruntat după extinderea UE din 2004 (numărul polonezilor şi al cetăţenilor din celelalte ţări est-europene veniţi în căutarea unui loc de muncă în Marea Britanie a fost de 20 de ori mai mare decat estimase ministerul britanic de Interne). Calitatea de membru UE atrage după sine dreptul la liberă circulaţie, dar fiecare stat are posibilitatea să decidă dacă îşi deschide sau nu piaţa muncii şi poate să introducă, în acest sector, interdicţii pe o perioadă de pană la şapte ani. Marea Britanie a fost una dintre puţinele ţări europene care nu şi-au închis porţile pentru muncitorii din noile state membre. Săptămana trecută, ministrul britanic de Interne anunţa însă că există posibilitatea limitării accesului cetăţenilor străini pe piaţa muncii. În plus, există temeri în legătură cu nivelul infracţionalităţii din Bulgaria şi Romania. Comandantul David Johnston, din cadrul Poliţiei Metropolitane, a avertizat asupra perspectivelor sosirii unor imigranţi din ţările vecine ale acestora, cum ar fi Serbia sau Albania, „care reprezintă o ameninţare mai mare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea