Social

Romania, singura tara cu mai multi pensionari decat salariati

Prev
iziunile presedintelui Basescu in privinta evolutiei pensiilor de stat sunt sumbre. „Daca nu se reuseste lansarea unor politici de imbunatatire a indicelui de natalitate , in 2050 vor fi 145 de beneficiari de pensii la 100 de salariati”, a declarat ieri Traian Basescu. In aceste conditii, evident, pensiile publice vor fi mici, deoarece sistemul pe baza caruia functioneaza acestea prevede ca din contributiile salariatilor la un moment dat se platesc pensiile la zi. Oricum, nici pana in 2050, sistemul public de pensii nu o va duce bine, crede Basescu, Romania fiind singura tara in care numarul de pensionari il depaseste pe cel al salariatilor. In aceasta situatie s-a ajuns in principal din cauza deciziilor politice luate in anii 1996-1998, cand pentru a nu se crea revolte sociale, 2.000.000 de oameni care ar fi trebuit sa ajunga someri in urma restructurarii colosilor de stat au fost trecuti anticipat in pensie. Basescu nu-i considera insa pe cei care au luat la vremea respectiva aceasta decizie ca fiind iresponsabili, pentru ca „de multe ori masurile luate erau masuri pentru a rezolva probleme pe termen scurt si mediu”. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-09-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Rolul tatalului in stabilirea bugetului familiei

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii