De mult timp imi doream sa scriu despre reportajele Irinei Pacurariu cu romanii din lumea larga.

De fiecare data o anume nehotarire mi-a aminat intentiile. Vedeam destine infloritoare, oameni a caror viata se desfasura acolo, departe, fara cine stie ce doruri complicate si poate ca la un nivel mai adinc, pe care nu eram probabil dispus sa mi-l expun intr-un text ce depasea limitele intimitatii, aveam nevoie de confirmarea ca si aici se poate trai. Iata ca ocazia s-a ivit de-abia acum, odata cu romanii de la Microsoft, surprinsi in idealuri , nostalgii si mod de viata in reportajul Nopti albe la Seattle si pot acum sa va impartasesc citeva impresii legate de romanii care si-au construit viata plecind de aici. O prima observatie ar fi ca atunci cind munca nu e rutina oarba, mecanica lipsita de orice farima de tensiune creativa, viata e misto oriunde, depinde doar pe citi bani o faci si cit de multi prieteni poti lua cu tine. In al doilea rind, romanii sint isteti, muncitori si plini de determinare atunci cind sint recompensati onest si respectati. In al treilea rind, principalele categorii de imigranti care au avut succes sint softistii bine pregatiti, o anumita categorie de meseriasi cu spirit antreprenorial si citiva artisti, ceea ce ne arata ca emigrarea nu e inca o solutie de masa. Totusi, nu neaparat din cauza mintii mele aplecate spre circoteli balcanice , am impresia ca seria de reportaje realizate de dna Pacurariu are doua muchii.
Pe de o parte, e o incercare usor tezista, dar justificata, de a dezamorsa gargara cu care propaganda a incercat zeci de ani sa descurajeze fuga din lagar si care sustinea sus si tare ca, odata ajunsi in Occident, romanii fac munca de jos intr-o crunta marginalizare sociala.
Dar, pe de alta parte, ar fi trebuit alese si acele comunitati de romani mai putin infloritoare, in care am fi putut vedea si romani mai putin fericiti. Insa, per total, reportajele dnei Pacurariu sint absolut laudabile. Exista inca unii care mai cred ca inginerii romani spala vase in America.