Social

Romani implicaţi într-un scandal financiar în Italia

Mai
mulţi romani din Roma, între care un ospătar la un prestigios hotel italian, un zidar şi soţia sa, dar şi o euro . Unul dintre romanii al căror nume a fost folosit este Doru Trifan, ospătar la hotelul Daniel’s din Roma, hotel care aparţine lui Danilo Coppola. Anchetatorii au stabilit că romanul administra şi o societate, Micop srl, fără să ştie de actele pe care le semna în contul societăţii. Acesta este şi motivul pentru care el nu este cercetat şi a fost lăsat în pace. Dar cum funcţiona mecanismul? Din 2002, Coppola a constituit şi gestionat numeroase societăţi în Italia şi în străinătate. Potrivit investigatorilor, şase dintre acestea ar fi fost transferate în Romania, pentru a împiedica cercetările. Practic, spun anchetatorii, omul de afaceri împrumuta numele cetăţenilor străini, majoritatea romani din Italia sau cu rezidenţa în Romania, în numele cărora înfiinţa societăţi, care solicitau împrumuturi bancare. O dată obţinut creditul, banii nu ajungeau la solicitant, ci erau transferaţi la alte societăţi, care erau în legătură cu Coppola. Astfel, societăţile solicitante de credite intrau în faliment. Anchetatorii vor să vadă dacă afaceristul nu era mană-n mană cu băncile Potrivit presei italiene, Coppola, la numai 39 de ani, a acumulat o avere de peste 3.500 milioane de euro, sumă declarată în 2005 prin vanzarea-cumpărarea de case, între companiile aceluiaşi grup, multe pe numele altor persoane. Uneori, acelaşi imobil era recumpărat la un preţ de trei-patru ori mai mare. Procurorii vor să vadă acum dacă băncile care acordau împrumuturile erau în cunoştinţă de cauză că în spatele persoanelor care cereau credite, total nepregătite pentru rolul pe care îl deţineau, se afla Danilo Coppola. Afaceristul se află acum în închisoarea Regina Coeli din Roma.
  •   2007-03-05
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului