Din aceasta saptamina, cel mai recent si mai controversat roman al scriitoarei turce Elif Shafak, „Bastarda Istanbulului“, se poate achizitiona din librariile de la noi. Orhan Pamuk o considera cea mai buna scriitoare de origine turca din ultimii ani, iar „The Economist“ o numeste „demna lui rivala“. Asemanarile dintre cei doi merg insa si mai departe. Acelasi avocat turc de extrema dreapta, Kemal Kerincsiz, i-a dat in judecata pe amindoi. Pe Pamuk, pentru ca i-a declarat unui jurnalist elvetian ca „30.000 de kurzi si un milion de armeni au fost ucisi pe aceste paminturi, dar nimeni in afara de mine nu indrazneste sa vorbeasca despre asta“. In schimb, Shafak a fost pusa sub acuzatie pentru „ofensa la adresa identitatii turce“, dar nu una proferata de ea, ci de personajele ei armene din „Bastarda Istanbulului“ (recent tradus si publicat de Editura Polirom). Acestea pretind ca milioane de conationali au fost masacrati de turci, care apoi au negat totul cu buna stiinta. Insa in toamna lui 2006, anul aparitiei romanului, Shafak a fost achitata din lipsa de probe. Ironia e cu atit mai pregnanta cu cit un personaj turc din „Bastarda Istanbulului“ – al saselea roman al prozatoarei si al doilea scris in engleza – este condamnat la citeva luni de inchisoare pentru o caricatura in care era ridiculizat prim-ministrul turc. Desi s-a nascut si a crescut in Franta, iar acum preda la Universitatea din Arizona, Shafak n-a pierdut contactul cu tara ei natala si cu atit mai putin cu Istanbulul, a carui frumusete, dar si absurditate sint evocate aproape in fiecare capitol al romanului. Remarcabil descrisa este schimbarea de ritm cronologic la care te obliga orasul: efervescent in bazare, timpul are o rabdare nelimitata in „konak-ul“ familiei sau in cafenele. Ca si „Middlesex“, de Jeffrey Eugenides, „Bastarda Istanbulului“ este o saga care acopera patru generatii, pornind de la descendentele lor adolescente. Una e armeanca americana, cu un tata vitreg turc. Cealalta – o fiica ilegitima turcoaica, nascuta si crescuta intr-o familie din Istanbul exclusiv feminina, care o obliga sa reuseasca acolo unde membrele ei au esuat, mai precis, cam peste tot. Prima vrea cu incrincenare sa isi descopere radacinile, dorinta care o aduce in Istanbul, a doua crede ca trecutul e o povara. Iar secretele de familie sint cu atit mai sumbre cu cit apartin nu uneia, ci revin, in egala masura, ambelor familii, ale caror destine s-au intilnit ca intr-o tragedie greaca. Spre deosebire de Eugenides, Shafak isi pastreaza insa cu mult mai multa incapatinare secretele, romanul ei structurat in 18 capitole, fiecare numit dupa un aliment, avind o substructura politista, a carei prezenta o sesizezi insa abia pe final, din cauza analizei psihologice abundente, a excursurilor in trecut, dar si a tramei supranaturale. In plus, „Bastarda Istanbulului“ e intertextual prin excelenta. Incorporeaza povesti turcesti si armene, fragmente dintr-o carte pentru copii , poezii, versurile unor melodii celebre (mult Johnny Cash), dar si ale unor cintece armene, retete de bucatarie si sesiuni de chat. Nu e o intertextualitate gratuita insa: dupa cum nici unul din aceste texte nu e stors de sens la capatul lecturii, nici trecutul nu se epuizeaza si nu se termina prin actul cunoasterii.