In ultimele zile ale lui decembrie 2005, iarna a innebunit dintr-odata si a facut loc primaverii. E soare puternic in Bucuresti, aglomeratie , bucurie si noroi. Doar petardele si stelutele puse de primarie pe la intersectii amintesc ca vine Revelionul. Intr-un cimitir din cartierul Militari, vrabiile, pacalite de vreme, ciripesc subtire, ciugulind crucile albe. Se aud plansete. O femeie isi boceste mortul. La cativa pasi de ea, doua fetite, rosii in obraji, una de 8, alta de 11 ani, isi impodobesc bradul. Apoi, se bat pe umar cu o crenguta: "Sor-co-va ve-se-la, sa tra-iti sa-mba-tra-niti...". Vocile tonice ale fetitelor plutesc sub cerul verzui ca o bomboana de menta. Amandoua asteapta venirea noului an, in care spera sa aiba o casa adevarata, cu baie, bucatarie, lumina si apa calda. Pana atunci, copilele dorm, viseaza, citesc povesti, mananca si se joaca in cimitir, alaturi de morti. "... ca un maaar, ca un paaar, ca un fir de trandaaafiiir". Alunecam in cateva gropi, intram in noroi pana la glezne, ferim cinci catelandri si ajungem. Miroase dulce si disperat a mamaliga facuta in ceaun. Asta e "painea" de Revelion. Meniul? Doua portocale primite de pomana, tocana din cinci cartofi si o jumatate de cozonac. Felul trei: coliva cu nuci. "Taare ca piatraa, iute ca sageataa!"
Ratacirea lui Mos Craciun
Apare gafaind si mama fetitelor, Valeria. A fost la pescuit de " rapitori " pe Lacul Morii , ca sa aiba si carne la masa. Cand ne vede, o bufneste rasul amar, amestecat cu un plans scurt, adanc si sughitat. Uita sa scoata pestii care se zbat vii in plasa de sfoara. Valeria incepe sa-si povesteasca viata. S-a nascut la Rasnov si, pe vre- muri, casa lor era intr-un fost CAP. Are in total 10 copii , dar ceilalti s-au raspandit prin tara. A ramas singura, doar cu patru dintre ei. Nu o duceau nici inainte bine, dar aveau un acoperis al lor deasupra capului, iar ea, o slujba. Valeria zice ca la un moment dat s-a imprietenit cu niste olan-dezi dintr-o fundatie umanitara. Vazand ca ea se descurca greu cu droaia de copii, acestia i-au propus sa se mute in Bucuresti. Asa au ajuns cu totii la congregatia ,Inimi neprihanite", unde au locuit mai multi ani. Copiii au fost inscrisi la scoala. Invatau bine, le placea. "Nu stiu de ce, intr-o zi, ne-au evacuat din casa, ofteaza Valeria. De mine nu-mi pare rau, dar de astia mici, care au fost scosi de la ore, imi pare. Acum nici unu' nu se mai duce la scoala si mi se rupe inima farame cand le vad pe fete ca stau pe morminte si citesc poezii! As fi vrut sa le dau mai departe la carte, da' nu pot, nu pot!". Si chiar daca Mos Craciun n-a ajuns aici, in cimitir, Cristina ii scrie cu pixul scrisori. Il roaga sa o ajute sa "se duca la scoala si sa se faca doctorita de copii". Pana acum a tot umplut vreo cinci hartii. Si nici o dorinta nu i s-a implinit. Obisnuita deja cu indiferenta mosului, Roxana sare guresa de dupa o cruce gri: "Auzi fata? Nu fi suparata! Poate ca o sa vina de Revelion! S-o fi ratacit... ca pana la cimitiru' nostru e cale lunga".