Social

Renate Weber si Daniel Daianu ar putea deschide eurolista PNL

Liberalii intentioneaza sa deschida lista de candidati europarlamentari cu personalitati ale societatii civile. PNL isi va prezenta joi seara candidatii pentru Parlamentul European, dupa ce Delegatia Permanenta a partidului ii va ratifica pe cei desemnati de Biroul Politic Central. Surse liberale ne-au declarat ca lista va fi deschisa de Renate Weber, presedinta Fundatiei pentru o Societate Deschisa, ea fiind secundata de economistul Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor in 1997-1998, in prezent profesor universitar la Academia de Stiinte Economice. Tinind cont de numele aflate in fruntea listei, rezulta clar ca varianta Mihai Razvan Ungureanu a cazut. „Ungureanu a crezut ca este de neinlocuit“, ne-a declarat una dintre sursele citate , care a tinut sa explice de ce PNL prefera oameni neimplicati politic: „Nu trebuie interpretat faptul ca s-a apelat la doi reprezentanti ai societatii civile ca fiind vorba despre o penurie de candidati in PNL. Mergem pe mina lor pentru ca sint doua personalitati care au avut numeroase contacte nemijlocite si chiar o anumita activitate in institutii ale UE. Practic, in PE de astfel de oameni are nevoie Romania. PNL merge pe varianta unei demarcatii intre politicienii interni si cei care urmeaza sa ne reprezinte in Europa“, a mai declarat sursa citata. Delegatia Permanenta a PNL urmeaza sa stabileasca joi si daca vor fi sau nu si ministri in pozitii eligibile. Se stie, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, si-a manifestat in mai multe rinduri intentia de a candida, dar, conform unor surse din partid, se pare ca premierul Tariceanu nu agreeaza varianta prezentei ministrilor pe eurolista. Nu este exclus insa ca o serie de nume sonore ale PNL sa se regaseasca in pozitii semieligibile, pentru a da greutate listei. Din informatiile pe care le detinem, dintre actualii europarlamentari liberali, doar Adina Valean va avea o pozitie eligibila, ceilalti colegi de-ai ei nemaiintentionind sa candideze. Prezenta Renatei Weber pe prima pozitie reprezinta, indirect, o contra adversarilor PNL. Dupa cum se stie, Weber a fost in 2005 consilier pe probleme juridice al presedintelui Traian Basescu, dar a demisionat, invocind, diplomatic, motive de sanatate. Ulterior, ea a dezvaluit faptul ca a avut neintelegeri pe linie de serviciu cu seful statului. Renate Weber s-a dovedit in ultimii doi ani si o virulenta contestatoare a Monicai Macovei, precum si a procurorului general, Laura Codruta Kovesi. „Meciurile“ lui Renate Weber Cu Traian Basescu: „Afirmatia presedintelui, cum ca eu as fi condus grupul care s-a ocupat de legile sigurantei, este nereala. (…) Persoana care s-a ocupat de acest pachet a fost tot timpul domnul Claudiu Saftoiu. Tot acest pachet legislativ a fost finalizat dupa plecarea mea de la Cotroceni“. Cu Laura Kovesi: „Consider ca avind in vedere interpretarile si declaratiile de presa din ultimele zile ale procurorului general, doamna Laura Codruta Kovesi ar trebui sa isi prezinte demisia. In totala contradictie cu exemplele oferite de MJ in sustinerea OUG nr. 131/2006 (ordonanta DIICOT - n.a.), doamna Kövesi a venit cu propriile interpretari, jenante, si a demonstrat necunoasterea legii…“. Cu Monica Macovei: „Intregul proces de selectare a candidatilor (pentru desemnarea judecatorilor la Curtea Europeana de Justitie - n.a.) a fost viciat, prin netransparenta si schimbarea regulilor de concurs in timpul desfasurarii acestuia“. Daniel Daianu: La PE trebuie sa servesti interesul public Dle Daianu, surse liberale sustin ca sinteti pe pozitie eligibila pe lista pentru Parlamentul European. Confirmati sau infirmati? S-a discutat cu mine. Nu am refuzat, am cerut doar un timp de gindire. Cunosc problematica legata de activitatea de parlamentar european si consider ca ea corespunde aspiratiilor si pregatirii mele. Nu sinteti un om angajat politic, sinteti un tehnocrat. Ce inseamna o candidatura pentru PNL? Un lucru trebuie sa fie clar pentru toata lumea. In PE trebuie sa servesti interesul public, indiferent din ce familie politica faci parte. Daca nu te duci acolo pentru a servi interesul public, atunci te duci degeaba. In nici un caz nu se poate spune ca este vorba, in ceea ce ma priveste, despre o sinecura. Nu va deranjeaza ca veti avea un mandat relativ scurt? Nu. Eu nu sint un politician caruia acum ii creste barba in politica. Nu am logica si nu imi fac calcule specifice unui politician care pune in balanta faptul ca o prezenta mai scurta la PE ar putea conduce la uitarea sa de catre electoratul autohton, la pierderea unei pozitii in zona politicii interne. Tinind cont de expertiza pe care o aveti in domeniul economic, vizati din 2009 un post de comisar european? Este prematur de discutat asa ceva si, in plus, problematica este destul de complexa in acest caz. Daca Romania nu va reusi in plan european sa se detaseze, sa capete o alonja fata de suratele ei din Europa Centrala, care au aderat in ultimul timp, si ma refer la Bulgaria, Ungaria, Cehia si Polonia, atunci s-ar putea sa nici nu mai obtina un post de comisar. Deci, in primul rind Romania trebuie sa se bata pentru obtinerea postului. Asta conteaza. Nu va este teama ca veti fi atacat in campanie pentru faptul ca ati facut parte dintr-unul din guvernele CDR, care, dupa cum se stie, au o „presa“ proasta? Nu. Cred ca sint niste prejudecati ieftine problemele legate de guvernele CDR. Acum, avem presedintele Romaniei, Traian Basescu, premierul, Calin Popescu Tariceanu, il avem pe Radu Berceanu, nume care au detinut functii de ministri in guvernele CDR. Si atunci, care este problema? In plus, trebuie sa se stie ca, in 1997 si 1998, guvernele CDR au salvat tara de la dezastru financiar. Dar observ ca unii uita acest lucru si vad numai erorile care s-au facut. Oricum, daca voi fi atacat, voi sti sa raspund. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea