Social

Relatiile Moscova-Londra, otravite cu poloniu

Mare
a Britanie va expulza patru diplomati rusi de la Londra, dupa refuzul Moscovei de a-l extrada pe principalul suspect in dosarul Litvinenko. Autoritatile britanice vor expulza patru diplomati rusi din Londra, a anuntat ieri ministrul englez de externe, David Miliband . Decizia este un raspuns la refuzul Moscovei de a-l extrada pe Andrei Lugovoi (principalul suspect in cazul asasinarii lui Alexandr Litvinenko). "Este o situatie pe care guvernul nu a dorit-o si nu o agreeaza, dar nu avem alta solutie", a declarat Miliband, intr-un discurs rostit in Parlament. Expulzarea diplomatilor "va marca esecul politicii britanice fata de Rusia pentru multi ani, iar responsabilitatea va apartine integral Marii Britanii", a avertizat presedintele comisiei de politica externa a Dumei de la Moscova, Konstantin Kosacev. El a precizat ca, pe plan economic, Londra va suferi mai mult decit Moscova, de pe urma acestei decizii. Declaratia este o aluzie clara la intersele companiilor britanice din Rusia, in special, cele petroliere, care ar putea fi supuse unor presiuni din partea autorotatilor. Potrivit presei straine, responsabilii britanici se asteapta, la rindul lor, la replici din partea Rusiei, cum ar fi expulzarea unor diplomati englezi din Moscova. Masurile punitive ale Londrei nu se opresc insa aici. Tot ieri, Marea Britanie a anuntat suspendarea negocierilor privind relaxarea regimului de vize pentru cetatenii rusi. David Miliband a mai precizat ca Londra revizuieste cooperarea cu Rusia, in mai multe domenii si ar putea raci sau chiar intrerupe unele colaborari cu Kremlinul. In plus, administratia britanica sustine ca Andrei Lugovoi ar putea fi extradat catre Regatul Unit daca paraseste teritoriul rus. Lugovoi, fost agent KGB, este principalul suspect in cazul asasinarii lui Alexandr Litvinenko - fost spion rus naturalizat in Marea Britanie, cunoscut opozant al regimului de la Kremlin. Acesta a murit in noiembrie 2006, la Londra, in urma unei contaminari cu poloniu radioactiv . Anchetatorii englezi spun ca Lugovoi i-a administrat substanta ucigasa, turnind-o intr-un ceai servit de Litvinenko la un restaurant. Rusia a refuzat oficial extradarea lui Andrei Lugovoi, dar a propus, in schimb, judecarea sa la Moscova. Refuzul a fost catalogat la Londra drept "inacceptabil", iar relatiile dintre Londra si Kremlin au devenit, in ultima vreme, extrem de tensionate. Ex-agentul KGB sustine ca asasinatul a fost organizat, in realitate, de serviciile secrete britanice si ca actualul scandal diplomatic incearca sa abata atentia opiniei publice de la ancheta defectuoasa a Scotland Yard -ului. Ultimul incident diplomatic major dintre Moscova si Londra a avut loc in 1996, cind Rusia a expulzat patru diplomati britanici, acuzati de spionaj, iar Londra a raspuns prin expulzarea a patru diplomati rusi. Ulterior, Londra a acordat azil politic magnatului Boris Berezovski, critic al regimului Putin, si lui Ahmed Zakaiev, unul dintre liderii guvernului cecen din exil.
  •   2007-07-17
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Cum iti gasesti un job pe timp de criza?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare