In acest weekend a avut loc la Teatrul Bulandra avanpremiera spectacolului „Moartea unui comis-voiajor“ de Arthur Miller, in regia lui Felix Alexa, o montare doldora de interpretari actoricesti de prima mina. Claudiu Stanescu si Victor Rebengiuc incarneaza pe scena dihotomia esec-succes.Scrisa in anii ’50 mai mult ca o fresca sociala, piesa vorbea atunci despre trezirea brutala din visul american a oamenilor simpli si naivi ce se amagisera o viata intreaga cu gindul ca simplul fapt de a trai in „tara tuturor posibilitatilor“, facind parte din „cea mai mare si mai mindra natiune a lumii“, le asigura succesul.

Numai ca mecanismul sistemului functioneaza ca o masina de tocat destine. Visul american este un balaur hraparet ce se hraneste cu sperante si iluzii. Ajuns la 63 de ani, Willy Loman, care slujise fidel sistemul si isi incurajase cei doi fii sa devina „cineva“, este aruncat la tomberon dupa ce societatea ii consumase toata energia. Dupa toate standardele sociale, Willy Loman si fiii sai nu mai erau de nici o utilitate, fiind prin urmare etichetati drept ratati.

Spectacolul de la Bulandra nu vorbeste insa despre probleme sociale si cu atit mai putin despre America anilor ’50, ci despre incomunicabilitate, neadaptare, crize de identitate si frustrari acumulate intr-o lume ale caror valori nu iti apartin, lucruri ce sint in Romania anilor 2000 mai valabile ca oricind.

In familia Loman nu se spusese niciodata adevarul si dramele dospisera sub starea de aparenta normalitate. Visele de succes se transformasera in cosmaruri si apoi in insomnii. Cele din urma erau alimentate si de agresivitatea societatii de consum care transformase gardul casei intr-un imens panou publicitar. Spectacolul se deschide cu o reclama uriasa ce lumineaza curtea si casa familiei Loman. Reclama promite celor care maninca brinza Philadelphia nici mai mult, nici mai putin decit mintuirea.

„Doar consumatorii de brinza Philadelphia vor ajunge in rai“, pare a zice spotul ce le chinuieste somnul. Din aceasta perspectiva, Willy Loman este sortit damnarii eterne pentru ca, intors acasa dintr-una din lungile sale calatorii de afaceri , refuza sa manince tartine cu brinza salvatoare preferind-o pe cea elvetiana.

Discutia casnica pe tema brinzei capata accente isterice dezvaluind o prima treapta a conflictului. Odata pornit, Willy Loman rabufneste: „Ar trebui data o lege care sa interzica construirea blocurilor. Ne-au zidit de vii. Avem in jur numai beton si sticla. Iti rupi gitul in curtea asta daca vrei sa vezi cerul.“ Betonul devine laitmotiv al piesei, New Yorkul insusi e „o jungla de beton“. Acesta luase locul ulmilor din curtea casei, asa cum se intinsese devastator peste intreaga vegetatie, ingropind de viu orice colt de iarba. Betonul este piatra de mormint a sperantelor lui Willy Loman si a tuturor celor ca el. Desi fusese „numarul unu“ in bransa sa, Willy Loman simte ca a esuat.

Ca memento al ratarii sale, apare mereu spectrul fratelui sau Ben (excelent interpretat de Claudiu Stanescu), un adevarat om de succes, incarnarea insasi a visului american. „Fratele meu a intrat la 20 de ani in jungla si a iesit de acolo un om bogat. De ce nu am plecat cu el in Alaska?“ e regretul etern al lui Willy. Ben imblinzise jungla si descoperise minele de diamante. Willy insa alesese „cea mai frumoasa meserie din lume“, sa fie comis-voiajor. Ben fusese un erou. In schimb, „Willy Loman nu a fost un om mare si nu a fost un om bogat. Despre el nu au scris ziarele, dar a fost un om care s-a sacrificat o viata intreaga pentru copiii lui“, il descrie sotia sa, Linda, punind astfel si degetul pe rana pentru ca, daca Willy ratase ceva cu adevarat in viata, aceasta era chiar relatia cu fiii sai. Biff si Happy ajunsesera niste inadaptati tocmai pentru ca tatal lor „le dorise binele“ si ii antrenase numai pentru „succes“, esecul nefacind parte din marele plan.

Montarea multimedia a lui Felix Alexa ii are in prim-plan pe Victor Rebengiuc si pe Mariana Mihut, care fac unele dintre cele mai mari roluri care s-au vazut vreodata pe scena romaneasca. Rebengiuc joaca cu o patima incredibila. Ratarea sa capata accente paroxistice. Nu mai este doar esecul unui om marunt, ci ratarea suprema, ratarea omului si a omenirii. Autismul relatiei sale cu sotia si fiii sai pare ca o punte rupta intre Dumnezeu si om. Creatorul ne-a vrut binele, dar omul a ales cu buna stiinta moartea. Pe de o parte, neputinta fiilor, pe de alta parte, povara prea mare a increderii parintesti. Mariana Mihut ascunde sub masca blajina a unei mame si a unei sotii devotate toate durerile lumii. Ea joaca pasnic, pe alocuri placid, rolul unei gospodine marunte, dar care acumulase toate dramele familiei sale. Linda a fost pe rind victima sotului si a fiilor sai.

Serban Pavlu si Marius Chivu au niste partituri excelente, dovedind ca au depasit de mult stadiul de „tineri actori“. Rolurile lor sint puternice, mature, ei reusind sa creasca dind pina la final o replica pe masura marelui actor care este Victor Rebengiuc.

Pentru mai multe informatii legate de economie aboneaza-te la Newsletter-ul Financiar Acasa.ro