Sute de manifestanti au fost arestati la demonstratiile organizate impotriva liderului de la Kremlin. Cu o saptamana inainte de alegerile legislative, opozitia din Rusia este tinta unor actiuni in forta fara precedent. Doua manifestatii anti-Putin organizate la Moscova si Sankt-Petersburg s-au lasat cu sute de arestari. Fostul campion mondial de sah Garry Kasparov, unul dintre cei mai vehementi critici ai presedintelui Putin, a fost arestat si condamnat la cinci zile de inchisoare.
Membrii opozitiei ruse au fost arestati si batuti, ieri, la Sankt-Petersburg inaintea unui mars interzis impotriva lui Vladimir Putin. Scutierii i-au lovit pe militantii national-bolsevici din miscarea scriitorului Eduard Limonov. Incidentul a dus la arestatea a aproximativ 200 de persoane, printre care seful sectiei locale a partidului de opozitie Iabloko, Maxim Reznik si Nikita Belih, liderul formatiunii Uniunea Fortelor de Dreapta (SPS).
Pentru cateva ore a fost retinut de politie si Boris Nemtov, unul dintre liderii opozitiei liberale din Rusia. Candidat la alegerile prezidentiale de anul viitor, Nemtov a petrecut doua ore la comisariat pentru a explica ce facea la marsul neautorizat. Sankt-Petersburg, orasul natal al presedintelui Putin, a fost invadat de fortele de ordine de la primele ore ale diminetii.
In ciuda interventiei in forta a politiei, aproximativ 500 de manifestanti au defilat cu garoafe in maini in Piata Palatului, loc important al revolutiei bolsevice. Niciun post de televiziune din Rusia nu a relatat despre ciocnirile dintre opozitie si politie, produse cu o zi inainte ca Putin sa soseasca intr-o vizita la Sank-Petersburg.
Kasparov, trimis la carcera
„Marsul dezacordului" de la Sankt-Petersburg a fost organizat dupa o manifestatie similara derulata la Moscova, care s-a soldat cu arestarea si condamnarea la cinci zile de inchisoare a campionului de sah Garry Kasparov. Liderul miscarii de opozitie Cealalta Rusie si candidat la alegerile prezidentiale de anul viitor, Kasparov a fost arestat in timp ce incerca sa ajunga la Comisia Electorala Centrala cu un grup de partizani pentru a denunta alegerile legislative „incorecte" din 2 decembrie.
In timp ce Kasparov era urcat cu forta intr-un vehicul al politiei, aproximativ 2.000 de persoane manifestau pe bulevardul Saharov din Moscova, pentru a cere o „Rusie fara Putin". Reprimarea manifestatiilor de la Moscova si Sank-Petersburg are loc la trei zile dupa ce liderul de la Kremlin i-a atacat dur pe membrii opozitiei, numindu-i „sacali", in cautarea de finantare straina. Kasparov nu este la prima arestare. La inceputul anului, el a fost retinut de politie si amendat pentru organizarea unei manifestatii anti-Putin, la Moscova.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro