Social

PSD cere demiterea miniştrilor Macovei, Blaga şi Atanasiu

PSD solicita ca miniştrii justiţiei, Monica Macovei, şi al internelor, Vasile Blaga, să demisioneze pentru că ar fi la fel de vinovaţi de dispariţia lui Hayssam ca şi cei patru demisionari de săptămana trecută. Social-democraţii spun că ministrul apărării va trebui, la randul său, să renunţe la funcţie. "Monica Macovei are o responsabilitate directă pentru această cacealma din penitenciarul în care s-a aflat omul de afaceri sirian, în timp ce ministrul internelor are o responsabilitate similară cu aceea a şefilor serviciilor de informaţii care tocmai au demisionat", a declarat Mircea Geoană. Liderul PSD consideră că premierul Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să-l demită pe ministrul apărării, Teodor Atanasiu, pe motiv că în cazul disputei legate de prezenţa militarilor în Irak nu a ţinut cont de ierarhia militară, care stabileşte că şeful său este preşedintele ţării. Geoană susţine că şi preşedintele Băsescu are o vină şi o responsabilitate directă în scandalul Hayssam, pentru că a aplicat "metode sovietice" prin decapitarea simultană a şefilor serviciilor. "şeful statului este, din păcate, şeful statului ticăloşit şi impotent, iar preşedintele se joacă cu siguranţa naţională", a zis preşedintele social-democraţilor. Comisie pentru audierea preşedintelui Social-democraţii cer ca preşedintele Traian Băsescu să fie audiat de o comisie parlamentară pentru "a da explicaţii" cu privire la toată situaţia creată în urma dispariţiei lui Omar Hayssam. Mircea Geoană consideră că se impune crearea unei comisii parlamentare de anchetă a cazului Hayssam cat mai repede cu putinţă. "Este preferabilă crearea unei comisii decat să fie lăsate serviciile secrete, CSAT şi şeful statului să trateze cu opacitate şi lipsă de transparenţă subiectul", spune Geoană. "Trebuie găsiţi acei candidaţi deasupra oricărei suspiciuni de colaborare cu trecutul Securităţii şi oricărei suspiciuni că vor fi simple unelte în mana puterii actuale", a afirmat liderul PSD referindu-se la viitorii şefi ai serviciilor secrete. PSD a propus convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului. El i-a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu să oprească strangerea de semnături pentru retragerea trupelor din Irak, pentru că acest subiect trebuie discutat în parlament. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, solicită CSAT să declasifice dosarul Omar Hayssam. "Trebuie să spargem acest tip de buboi. Vrem să ştim de unde a venit, cu cine a lucrat, ce relaţii a avut cu serviciile speciale, ce implicare reală a avut în criza ostaticilor şi a răpirii ziariştilor. Vrem să ştim care a fost ultimul moment în care serviciile de informaţii l-au supravegheat", a spus Geoană. "Nu cumva Hayssam a fost lăsat deliberat să plece afară? Acestă întrebare perfidă va continua să fie în minţile tuturor romanilor. Nu cumva maurul şi-a făcut treaba şi a trebuit să fie lăsat să plece?", a spus liderul social-democrat. Geoană: O situaţie jenantă pentru Băsescu şeful PSD, Mircea Geoană, a spus că preşedintele are "un sentiment de disconfort", mai ales că săptămana viitoare va face o vizită în SUA. "Băsescu merge la Washington cu un terorist evadat de sub nasul autorităţilor, cu serviciile secrete decapitate, cu un prim-ministru care solicită retragerea trupelor din Irak, cand America are nevoie de aliaţi, şi cu un ministru al apărării care se află în cu un consilier prezidenţial. Este o situaţie absolut jenantă pentru Romania", a firmat preşedintele PSD. Geoană remarcă faptul că nici măcar SUA nu şi-a decapitat şefii serviciilor secrete după atentatele din 11 septembrie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea