Social

Proiectul sediului Gazprom din Sankt Petersburg a scos lumea in strada

Pest
e 3.000 de persoane au protestat sambata, la Sankt-Petersburg, fata de construirea in fosta capitala imperiala a unui complex ultramodern de catre compania Gazprom. Proiectul se bucura de sustinerea presedintelui Vladimir Putin. "Opriti vandalismul arhitectural", "Gazprom - dusman al poporului", "Nu avem nevoie de Gazpromburg": sunt doar cateva dintre lozincile care se puteau citi pe pancartele manifestantilor adunati in centrul orasului, unde importante forte de ordine au fost dislocate pentru a supraveghea protestul. Manifestantii, care au raspuns apelului miscarii de opozitie Cealalta Rusie si a partidului reformator Iabloko, s-au deplasat in centrul orasului Sankt-Petersburg, orasul natal al lui Vladimir Putin, s-au oprit intr-o piata nu departe de primarie si au inceput sa scandeze: "Este orasul nostru!" si "Rusia fara Putin!". Fostul campion mondial de sah Gary Kasparov , liderul miscarii Cealalta Rusie, a declarat ca protestatarii nu sunt de acord cu puterea "cinica si insolenta care considera ca totul ii apartine: palatele si muzeele, raurile si lacurile". "Proiectul Gazprom este o sulita indreptata catre inima Rusiei", a mai precizat el. UNESCO se alatura criticilor Ansamblul arhitectonic, care ar trebui sa fie finalizat inainte de 2016, contine un zgarie-nori de aproape 300 de metri inaltime si un hotel de cinci stele, cladiri intinse pe o suprafata de 70 de hectare, in apropierea centrului istoric al orasului. "Exista si alte cai pentru a arata ca Sankt-Petersburg este un oras modern", a sustinut liderul partidului Iabloko, Grigori Iavlinski. La sfarsitul lunii august, UNESCO si-a facut publica ingrijorarea fata de ridicarea complexului Gazprom, apreciind ca centrul istoric al fostei capitale imperiale construite de Petru cel Mare risca sa fie scos de pe lista patrimoniului mondial daca proiectul imobiliar se va realiza. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-09-10
  •  

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Care sunt pasii pentru infiintarea firmei tale

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist, inspector HR

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.