Social

Proiecte multimedia cu scriitori figuranti

Prim
a incercare serioasa de a pune in relatie literatura cu artele cool nu a convins. Ca intentie, "ArtText", proiectul multimedia initiat de Muzeul Literaturii Romane si finantat de Administratia Fondului Cultural National, e prima incercare notabila de a pune in legatura literatura cu doua zone cool ale artelor – muzica electro si visual-ul. Daca dansul contemporan sau teatrul au inceput de ani buni sa se deschida spre aceste arte, incercand, prin performance-uri si instalatii, fuziuni capabile sa seduca publicul tanar, literatura a ramas intr-o zona mai retardata. Cu toate astea, in zone mai underground, au aparut poeti si prozatori foarte tineri care practica scriituri foarte avansate, intens influentate de imaginarul tehnologic de ultima ora; or, trei din cei patru scriitori prezenti in acest proiect ilustreaza aceasta noua tendinta. Valentina Chirita si Gabi Efimie (autoarea unui volum, "Ochi rosii polaroid", care a prins doua nominalizari importante: Premiul Uniunii Scriitorilor si al revistei Cuvantul), de exemplu dizolva ideea modernista de sine intr-o entitate cvasiobiectuala, "neoumana", iar Catalin Furtuna, chiar mai radical, refuza sa mai vorbeasca despre om, transformand mecanisme defecte in personaje deliricizate. Probabil acesta a fost motivul pentru care stefan Tiron a tinut sa fie prezent un proiect printr-un subtitlu – unul cam prea metaforic, "subtitrare avansata la imagini prelucrate", ce are in vedere rolul de ancilla al literaturii intr-o lume dominata de imagini. Altfel spus, din perspectiva unui individ dezinteresat de lectura, care se formeaza inghitind imagini, literatura mai inseamna ceva doar ca adjuvant al imaginii, deci ca "subtitrare avansata". Performance-ul sustinut la galeria Anaid a inceput cu o ora jumatate intarziere, datorata unor probleme tehnice ale instalatiei de sunet; urmarea a fost ca o parte din publicul si asa destul de subtire a plecat. Pe un fundal noise suficient de agresiv, sustinut cu aplomb de Dj-ul Dyslex, Valentina Chirita, intai, apoi Gabi Eftimie au scrijelit pe o tablita de marimea unui monitor, un poem din creatia proprie; sunetul instrumentului cu care se scria pe tablita de sticla era amplificat si adaugat muzicii noise din fundal, iar intregul proces al scrierii pe tablita era filmat si proiectat pe peretele din spatele scriitorului. Cum insa instrumentul pentru scris nu lasa urme pe tablita, nu am putut afla nimic despre textele celor doua poete. Oricum, daca Valentina Chirita a incercat sa se tina de program si sa scrie pe bune poemul invizibil, Gabi Eftimie a renuntat s-o mai faca, mimand doar icsuri invizibile si bucle din ce in ce furioase, in acord cu ritmul tot mai accelerat al muzicii, precipitandu-se spre climax. Noise-ul e cel mai radical curent amuzical din zona electro, mixand sunete cat mai stridente posibil. Impresionand mai degraba prin ingeniozitate decat prin amplitudine conceptuala, aceasta secventa a performance-ului mi s-a parut destul de reusita ca metafora a dialogului dintre doua arte cu destul de putine conexiuni intre ele. Chiar daca acest moment reusea sa creeze o platforma comuna scrisului si muzicii, nu spunea nimic despre scriitorii prinsi in proiect – in definitiv, trei oameni adunati la intamplare de pe strada sau niste maimute dresate sa zgarie cu un instrument de scris o placuta se puteau achita la fel de onorabil de sarcina. A doua parte a performantei s-a desfasurat intr-un decor ce cuprindea un keyboard, o perdea de nailon si mai multe inscriptii cu versuri apartinand scriitorilor prinsi din proiect, din nefericire total irelevante pentru viziunea lor – "sunt dj groaznic" (vers glumita, neidentificabil ca sursa), "nici un incident" (vers tern, fara forta, din Gabi Eftimie) si "push the button" (vers tot din Gabi Eftimie, via Chemical Brothers – deci din nou nereprezentativ). Acesta din urma era scris cu vopsea pe o bucata de hartie de marimea unui poster, amplasata in fata keyboard-ului – si, prin urmare, invitand glumet publicul sa apese clapele; inscriptia, am descoperit cand am calcat pe "poster", era din vopsea proaspata; doi adolescenti au vrut sa afle din ce e facuta si au gustat din ea. Partea de visuals, realizata de Vali Chinchisan, a fost proiectata printr-o perdea de nailon, care dubla imaginea – vizibila atat pe bucata de nailon, cat si pe peretele alb din spate; efectul era delicat si diafan, mai ales la inceput, cat s-au derulat imagini dintr-un registru jucat naiv al stelutelor si floricelelor hippie. Lent, imaginile au inceput sa gliseze spre un goth deriziv, amestecand imagini stangace de jocuri de consola din anii ‘80, cu imagini infantile de desen american; aceasta parte mai intunecata gasea ceva conexiuni cu stilul celor trei scriitori si ele puteau fi speculate integrand versuri. Nu s-a intamplat asta. Apoi, publicul a fost invitat sa inceapa sa se joace cu keyboard-ul, deci sa compuna el insusi muzica noise – si asta a fost tot proiectul. Un proiect in care, spus direct, artistii video si DJ-i si-au facut distractia, dar au impins in fundal literatura – care nu s-a vazut deloc prin scriitorii prinsi in proiect, ci prin metafore abstracte si inutile ale literaturii in general. Rezumand, e ciudata optiunea Muzeului Literaturii Romane de a inaugura un proiect in care face pe bunul samaritean, creand disponibilitati artistilor visual si DJ-lor. Mystic, unul dintre participantii la proiect (cel care a realizat designul pentru afis si alte materiale promotionale), mi-a explicat ca a doua parte a proiectului nu a reusit din cauza spatiului, care nu permitea o sonorizare clara, si a publicului, care nu s-a jucat cum trebuie pe keyboard – "pe clapele albe erau puse sample-uri muzicale, iar pe cele negre sample-uri din creatia scriitorilor". Pe scurt, daca apasai o clapa neagra, ar fi trebuit sa se auda un vers de cinci-sase cuvinte din scriitorii proiectului. Dar, cum publicul a preferat sa apese in draci pe toate clapele, inclusiv pe cele negre, incat urechile celor prezenti nu au mai apucat sa se distinga macar o linie/un vers, ci doar o cacofonie de sunete – foarte noise, ce-i drept, dar neavand de-a face cu literatura. Dincolo de asta si facand un mic calcul, la 30 de clape negre avem 30 de versuri? Parca e cam putin pentru patru scriitori. Tragand linia, un proiect de fuziune intre arte, care ar fi trebuit sa impuna o parte din literatura de ultima ora in spatiul de avangarda pe care il merita, dar care, in fapt, a reusit s-o anuleze. Proiectul va fi reprezentat in continuare la Galati, pe 24 iulie, Targu Mures (26 iulie) si Arad (28 iulie).
  •   2007-07-25
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii