Povestea de succes a lumii arabe

In mijlocul Orientului Mijlociu tulburat de terorism, saracie, miscari sociale, lupte externe pentru petrol si razboaie, o oaza de pace si bogatie, nascuta acum 30 de ani, rivalizeaza cu cele mai mari realizari ale Occidentului. Pina in anii ’70, locuitorii sai traiau de azi pe miine din culesul perlelor. Dupa descoperirea petrolului, inca aproape 20 de ani Dubai a continuat sa fie un tinut desertic, arid, ars de soare si cu doar citeva cladiri rasfirate in pustiu. Din 1990 pina in 2007, orasul din Emiratele Arabe Unite a devenit o metropola mondiala care rivalizeaza cu New York, Tokyo, Singapore sau cu Hong Kong. Mai mult insa, Dubai reprezinta un caz unic de succes printre statele din Orientul Mijlociu si din lumea musulmana in general. Iar ceea ce este si mai ciudat, in prezent, aceasta dezvoltare incredibila se bazeaza doar in proportie de 10% pe veniturile din petrol. Restul reprezinta „dividendele“ viziunii de exceptie a unui singur om, care a condus emiratul din Golful Persic ca un lider luminat, dar si ca un manager priceput. Tot ce are Dubaiul astazi se datoreaza seicului Rashid bin Saeed. In 1959, cu banii imprumutati de la tara vecina, bogata in petrol, Kuweit, acesta a dragat golful pentru a putea fi folosit de vapoare si a construit primele case si sosele in desertul populat pina atunci numai de taberele de beduini. Mai tirziu, in 1970, cind descoperirea petrolului in largul coastelor Dubaiului a adus orasului o sursa de venit suplimentara, seicul a realizat ca ea nu va dura la nesfirsit si a investit banii in ceea ce avea sa continue sa aduca un cistig semnificativ si dupa epuizarea resurselor naturale: turism, comert, finante, infrastructura. Dubaiul este si acum, sub conducerea fiului sau, seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, un proiect cu o strategie de dezvoltare clara si trasata nu pentru urmatorii citiva ani, cum de multe ori se intimpla in Occidentul conditionat de alternanta la guvernare si de mandatele limitate in timp ale liderilor, ci pentru citeva zeci de ani. Proiectul poate fi redus la o idee simpla: Dubaiul isi propune sa fie cel mai cel, un oras al extremelor, care sa atraga astfel cei mai bogati oameni din lume. Are deja cel mai scump hotel, singurul de 7 stele, Burj al-Arab. Se afla in constructie cel mai inalt turn din lume, Burj Dubai. Sint deja in plan „Orasul Sanatatii“ - cel mai amplu complex medical, de intretinere si vindecare, „Orasul Festivalurilor“ – gazda viitoare a celor mai stralucitoare spectacole, „Orasul Sporturilor“ – cel mai dotat complex pentru activitati sportive etc. Si in plan politic, localnicii au incercat sa anticipeze si sa previna posibilele probleme. Si nu le-a fost greu, avind modelul atitor metropole care s-au dezvoltat treptat si care, spre deosebire de Dubai, au avut de luptat, de-a lungul istoriei lor, cu numeroase neajunsuri. De pilda, in metropola din Emirate, munca titanica pe care o presupune un astfel de efort de modernizare - 16% dintre macaralele active pe glob sint in Dubai – o fac, intr-o masura coplesitoare, indienii si pakistanezii (care alcatuiesc 60% din populatie), chinezii ori alti asiatici, rusii si uneori chiar romanii. Pentru preintimpinarea unei imigratii masive, scapata de sub control, care i-ar coplesi pe cei numai 250.000 de localnici (ajunsi sa reprezinte oricum sub 20% din populatie), legea permite muncitorilor sa-si aduca familiile cu ei doar in cazul in care fac dovada unui venit de peste 800 de dolari/luna, care sa le asigure intretinerea fara ca ei sa riste sa devina o povara pentru stat. Dubaiul s-a dezvoltat pe citeva dimensiuni principale. Practic a identificat care sint, oriunde pe glob, mecanismele care aduc cele mai mari venituri in prezent si le pot aduce inca ceva timp de acum inainte si a incercat s-o ia inaintea tuturor in aceste domenii. Acestea ar fi turismul, operatiunile financiare si cele comerciale, toate pe fondul asigurarii cadrului dezvoltarii durabile - infrastructura. La o suprafata de 82.880 km patrati, Dubai are cel putin 25 de hoteluri de 5 stele, precum si singurul din lume de 7 stele. In timp ce multe state vestice si-au vindut serviciile turistice ieftin, pentru a atrage vizitatori (cum ar fi, in Europa, Grecia, Spania sau Turcia), Dubaiul s-a definit de la bun inceput drept o destinatie de lux si s-a adresat nu numai celor dispusi sa plateasca mult pentru o calitate a serviciilor pe masura, ci si, in mod aproape sfidator, snobilor doritori pur si simplu sa epateze, aruncind cu banii pe cele mai scumpe distractii. In plan financiar si comercial, metropola ofera un paradis fiscal investitorilor. Companiile straine pot transfera tot venitul in tara de origine. Nu exista taxe corporative sau pe venit. Sistemul bancar este excelent. Legislatia favorizeaza bunurile si proprietatea. E drept ca strainii nu au dreptul sa detina proprietati in Dubai (acestea le sint doar cesionate pe zeci de ani) si nu pot detine companii inregistrate acolo - pot doar achizitiona licenta de la un localnic, caruia ii revine un procent important din cistig. Profitul imens pe care il poate face un investitor face insa ca acestea sa para inconveniente minore. Autostrazile Dubaiului sint impecabile, in ciuda temperaturilor si diferentelor termice mari dintre noapte si zi, care fac necesar un asfalt de o calitate speciala. Se construieste enorm si foarte repede la cele mai ridicate standarde. Dezvoltarea pietei de afaceri imobiliare este atit de dinamica incit cele mai mari firme de constructii , cum ar fi Damac si Emaar, organizeaza tombole si ofera celor care cumpara proprietati de la ele premii precum, in cazul Damac, masini Jaguar, iar ca mare premiu – un avion particular! Majoritatea proprietatilor din insulele artificiale care se vor construi s-au vindut deja, chiar si fara premii, cu zeci de milioane de dolari. O data la 15-20 de ani, multe dintre cladiri sint demolate, din cauza deteriorarii cauzate de instabilitatea solului, si recladite. Succesul viziunii seicilor Dubaiului se poate cuprinde intr-un singur exemplu: dintr-un tinut desertic, emiratul a ajuns astazi exportator de apa plata, gratie unei instalatii de desalinizare a apei marii. In plina vara, la peste 45 de grade Celsius afara, in Mall-ul Emiratelor se poate schia pe o pista artificiala. Imposibilul pare a fi o notiune inexistenta in Dubai, unde aparent numai furia lui Allah in fata exceselor de putere ale omului ar mai putea submina planurile seicilor din Emirate. Blestemul petrolului „Dubaiul a fost binecuvintat prin lipsa resurselor naturale“, spunea un oficial. Resursele sale de petrol erau infime prin comparatie cu cele ale emiratului Abu Dhabi sau ale tarilor din jur, cum ar fi Arabia Saudita. Aceasta i-a silit pe liderii sai sa faca o strategie pentru viitor, cind resursele se vor fi epuizat. Daca in anii ’60 PIB-ul emiratului venea in proportie de 46% din petrol, acum a scazut la 8,5%. Dezvoltarea multor alte state cu importante zacaminte de hidrocarburi a fost impiedicata tocmai de banii din gaz sau petrol, care au asigurat un nivel de venituri suficient pentru ca liderii sa nu mai gindeasca si la alte surse de crestere economica. In acelasi timp, lupta pentru controlul acestor surse a generat coruptie si o prapastie intre clasa dominanta, care beneficiaza de aceste venituri, si majoritatea populatiei, saracita si periodic „mituita“ electoral cu bani din petrol. Este cazul Rusiei, Arabiei Saudite, Irakului si al altor state din Golful Persic, al Iranului etc. Numai Norvegia a reusit sa faca fata acestui „blestem al petrolului“, punind deoparte sumele incasate din vinzarea acestuia intr-un fond special. Oaza de pace din desert Emiratele Arabe Unite formeaza cel mai prosper si mai stabil stat (federatie) din Orientul Mijlociu si din lumea islamica. EAU sint compuse din sapte emirate, fiecare condus de cite un seic. Monarh absolut este Khalifa bin Zayed al Nahayan, seicul din Abu Dhabi. Orasul cu acelasi nume este capitala federatiei, a carei suprafata totala este de 867 km. Prim-ministru este seicul Dubaiului, Mohammed bin Rashid al Maktoum. Despotismul luminat si prosper Dubaiul s-a dezvoltat, economic, pe un model capitalist prin excelenta, dar politic, pe un sistem care nu are nimic in comun cu democratia de tip occidental. Asta nu i-a deranjat insa pe locuitorii din Emirate, care se bucura de prosperitate si pace. Dubaiul pare sa demonstreze ca, acolo unde prosperitatea si stabilitatea fac ca oamenii sa traiasca bine si fara lipsuri, putin ii intereseaza pe locuitori sistemul politic care le guverneaza vietile. Acestia se uita in jur si vad saracia, razboaiele si inapoierea in care se scufunda statele vecine lor si apreciaza viata pe care le-o ofera Dubaiul – bogatie, nici un conflict cu alt stat, infractionalitate aproape zero, fara terorism, fundamentalism sau miscari care sa ameninte ordinea sociala ori statala. Autoritatea seicului este necontestata si chiar acceptata cu bucurie. Nu exista, desigur, nici alegeri, nici parlament, capacitatea de decizie a cetatenilor in privinta viitorului lor este practic nula. Cu toate acestea, seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, ca si tatal sau inaintea lui, este foarte iubit de populatie. Portretele imense ale celor doi lideri sint afisate pe cladiri, in holurile hotelurilor, in magazine, dar si purtate pe insigne. Acum citiva ani, cind tatal actualului seic, decedat anul trecut, a avut nevoie de o interventie medicala mai complicata in strainatate si a suportat-o cu succes, fintinile arteziene din oras au imprastiat apa parfumata. Fostul seic a beneficiat si de un rinichi donat de un sirian, care nu ceruse nimic in schimb. Seicul Rashid bin Saeed a aflat insa si se spune ca i-a daruit un bloc de locuinte si un cec in alb . E drept ca ambii lideri au fost generosi cu supusii lor. Oamenii actualului conducator se plimba pe strada, la diverse aniversari personale ale seicului sau sarbatori, si indeplinesc dorintele oamenilor pe care ii intilnesc. Seicul insusi se poarta, ca in povesti, ca un om obisnuit – merge singur cu masina prin oras, inspecteaza santierele, viziteaza sectii de politie si face diverse observatii, cum ar fi cererea ca sticla de la ghisee sa fie scoasa, pentru ca functionarii sa aiba contact direct cu clientii. „E un om normal. Era sa dau cu masina peste el acum o saptamina!“, spune seful biroului comercial al Romaniei din Dubai, Serban Tanase. Si Lucia Dascalu, o romanca stabilita de peste 15 ani in Dubai, care conduce o agentie de turism, povesteste ca, la un moment dat, un autocar cu turisti romani a oprit la semafor si nu mica le-a fost mirarea conationalilor nostri cind l-au identificat, la volanul masinii oprite alaturi, chiar pe seic. I-au facut cu mina, iar acesta s-a dat jos, a venit la autocar, s-a pozat cu turistii si i-a intrebat cum le place Dubaiul, iar apoi a urcat inapoi la volan si si-a vazut de drum. Tot Lucia Dascalu si-a uitat odata portofelul cu 2.800 de dolari in taxi. Dupa o ora, soferul masinii a venit sa o caute la hotel, cu portofelul neatins! Metropola nascuta in pustiul de nisip ar putea servi drept model statelor din jur. Reteta de succes a fost deja copiata de Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, care ramasese in urma Dubaiului. Orasul intruchipeaza, de altfel, viziunea islamului luminat, din vremea cind inteleptii arabi puneau bazele unei civilizatii – in afara investitiilor comerciale, seicul finanteaza educatia si sanatatea, aspirind sa construiasca unele dintre cele mai bune sisteme din lume cu aceasta destinatie. Si Sharjah, emirat situat in apropiere de Dubai, s-a inspirat din ideile seicului. Aici exista o universitate in care s-au facut investitii de doua miliarde de dolari pentru lucrarile exterioare si un miliard pentru cele interioare. Tot acolo exista a doua moschee din lume ca dimensiuni (dupa spusele localnicilor) si numeroase cluburi pentru femei, unele foarte scumpe, in timp ce, in multe dintre tarile musulmane, femeile au drepturi reduse la munca, educatie si cu atit mai putin la distractie! In egala masura in care dau o lectie lumii arabe insa, Dubaiul si EAU pot reprezenta o lectie si pentru Vest, prin aceea ca succesul le-a fost asigurat de un sistem care ar putea fi definit ca „despotism luminat“, in nici un caz democratie participativa. El a functionat insa pentru a genera un adevarat miracol si continua sa functioneze. E drept, in circumstante unice, nu foarte usor de reprodus in alte locuri, si depinzind in mare masura de actiunile unei singure persoane. O rusine pentru islam? Reversul medaliei – prostitutie, exploatare, distrugerea mediului si „ taxa de protectie “ platita teroristilor. Pe cit de rasunator este succesul financiar si, pina acum, si politic al Dubaiului, pe atit de acerbe - si poate valabile - sint criticile care i se aduc. Ecologistii ii reproseaza distrugerea ecosistemelor marine si a coralilor din golf prin lucrarile efectuate, in special pentru construirea celor patru insule artificiale (dintre care Palm Jumeirah este deja inceputa) in forma de palmier si de mapamond in largul coastelor. Interventia brutala a omului a dus si la modificari climatice evidente, cum ar fi ocazionalele ploi abundente, care cad intr-o zona cu climat desertic, pina nu de mult. I se reproseaza Dubaiului, de asemenea, cinismul si imoralitatea unei viziuni care urmareste un singur tel: banul. De altfel, senzatia de artificial este inevitabila cind te plimbi prin oras. Locuitorii din Emirate, bogati si protejati de legile locale, au devenit lenesi si dezinteresati, pentru ca mecanismul functioneaza deja aproape fara ei. Indienii si pakistanezii care lucreaza pentru ca localnicii si turistii straini sa poata huzuri in voie sint platiti prost pentru o munca foarte dura, la cele 50 de grade Celsius ale desertului. E drept insa ca, cu banii cistigati aici in doi-trei ani, isi pot cumpara casa si isi pot intretine familia la intoarcerea in tarile lor. In alte cazuri insa, contractele sint abuzive, muncitorii imigranti sint inselati ori li se retine pur si simplu pasaportul la firma care i-a angajat si sint astfel „legati de glie“, captivi. Musulmanii conservatori vad Dubaiul ca o insulta la adresa islamului. Amuzant, dar poate emblematic, aici, Centrul de studii ale Coranului se invecineaza imediat cu Centrul de bowling! Toleranta religioasa, etnica sau de orice alt tip din Emirate, spun criticii, nu vine din convingere morala, ci din aceea ca o astfel de mentalitate aduce mai multi bani, desi merge pina la extreme inacceptabile pentru religia musulmana. Prostitutia este aici un flagel fara egal in tarile din jur. Zece minute, seara, in holul unui hotel mai ieftin, de 3 stele, iti ofera o asemenea defilare de thailandeze, chinezoaice sau rusoaice incit te intrebi daca stabilimentul nu este mai mult bordel decit hotel. Orice poate fi cumparat cu bani este de vinzare aici, asa incit drogurile sau femeile sint o marfa comuna intr-un loc conceput special pentru a satisface cele mai extravagante capricii ale turistilor si pentru a-i stoarce de bani. Mai putin alcoolul, ce-i drept, interzis explicit si categoric de islam. Este posibil ca niste compromisuri similare sa fi fost facute si in plan politic, pentru „cumpararea“ pacii de la vecinii belicosi. „De ce credeti ca Bin Laden si ai lui nu dau o bomba in Dubai, simbol al invaziei culturii vestice in lumea islamica si unde ar lovi in turism si in marile companii multinationale?“, ma intreba un diplomat afgan. „E simplu. Pentru ca ii platesc! Doar nu va imaginati ca Dubaiul sta asa, linistit, in mijlocul unei mari de fundamentalism islamic si razboaie, fara sa cotizeze seicii la «turbulentii» din jur.“